SOAREnDAR !

...
Ieri mi-a fost dor de tine, astazi imi este dor de tine. Nu te ingrijora pentru maine, o sa-mi fie iarasi dor de tine !

Zâmbeşte pentru că zâmbetul tău poate provoca zeci ,sute ,chiar mii de zâmbete în jurul tău !

Pentru Tine, fiinţă cu suflet de dor , am darul Frumosului ! Nu ştiu să fiu nici clipă, nici veşnicie , nici apă, nici uscat , nici Cer, nici Pământ , nici multe altele , dar am învăţat de la voi să fiu OM ! Să iubesc şi să mă dăruiesc iubire ! Întindeţi mâinile pentru a primi Dragostea mea! M-am regasit in poezia ta Mariana Stratulat Rogoz

Cauta-ma acolo in inima ta si de ma vei gasi, atunci vei gasi si drumul catre mine si vei reusi sa intelegi cat valoreaza prietenia ta, pentru sufletul meu

Nu conteaza ce gandesc altii despre tine...conteaza ceea ce sti tu ca esti !Daca m-ai întreba vreodată ce-mi doresc din toată inima, ţi-aş răspunde - fără să stau mult pe gânduri - că-mi doresc sănătate pentru cei pe care-i iubesc!


Eu sunt romanca, deoarece asa imi spune inima, eu simt cine sunt, iar patria ma cheama spunandu-mi numele cand sunt departe de ea.Trebuie cu toti sa ne mandrim ca suntem romani, deoarece nicaieri în alta parte nu ne vom simti asa ca acasa !

Cea mai frumoasa mamica sa-ti de -a Dumnezeu multa sanatate si sa ne mai astepti sa venim acasa! Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei. Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei. Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana. Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta. Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată... Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe. Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun. Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri. Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori. Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine... poezie de Irina Binder..... Dor de mica mea draga ....

Cand sunt plecata am un dor nebun de casa. Memoria pastreaza intotdeauna doar cele mai frumoase momente si ai impresia ca acolo unde nu esti tu, acolo e …acasa!


Acasa - radacina sfanta de Mariana Rogoz Stratulat mp3-ady

Asculta mai multe audio traditionala
Caldura si mult zambet in suflet...

Nu ar trebui sa ne cautam trecutul in viitor......clipa nu seamana cu cea din trecut si nici cu ce vom trai. Nu spune ca fericirea a murit doar pentru ca tu o visasei altfel.....doresteti mai mult.....fii tu insuti , viseaza mai mult.....crede in visele din realitate....zambeste mai mult!

Poezii Felicia Feldiorean - Colaj

Bun venit in blogul meu.....Va multumesc tuturor celor care veniti in vizita, chiar daca veniti in tacere si plecati la fel, si sper ca macar ceva din "casa" mea sa va aduca lumina in privire si sa va faca sa reveniti. Va doresc tuturor doar BINE SI FRUMOS in viata ..Tot binele Universului sa fie cu voi si cu cei dragi voua!

duminică, 11 octombrie 2015

La mulţi ani Catrinel Dumitrescu !

Catrinel Dumitrescu: A fi actor nu înseamnă să te prefaci


Autor: Sabina Iosub09 Apr 2015 - 12:40
Catrinel Dumitrescu: A fi actor nu înseamnă să te prefaciMarin Raica/Intact Images


Catrinel face cea mai bună cafea din lume. Cu aromă de vanilie. Eu cred că presară câte puţin şi din sufletul ei la fiecare cafea pe care o bea cu un om drag. Nu ne cunoşteam decât de la distanţă. Ne-am mai auzit la telefon, ni s-au mai intersectat drumurile când şi când. Am simţit însă că intru în casa unui prieten care mă aştepta de ceva vreme. Am ales să ne spunem pe nume. Am povestit ore în şir şi ne-am despărţit strângându-ne în braţe.

■ Catrinel Dumitrescu: Mi-aş dori mai mult soare în sufletul meu acum, dar a fost eclipsă, ştii? E uşor eclipsat soarele. Sau cu dinţi. Dar încerc să îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că stau în picioare, că încă mai sunt utilă, cât sunt, sau cât mă vede lumea că sunt şi mai joc. Şi în primul rând că sunt sănătoase aceste fiinţe ale mele (n.r. căţeii), care sunt familia mea. (...) Încerc să mă bucur de bucuria lor, să mă joc cu ei. Sigur că aş fi mult mai senină dacă aş avea ceva pe meserie la care să mă gândesc acum. Deocamdată n-am, dar asta e soarta actorului, ştii? E ca o fată mare dusă la bal care stă acolo pe un scaun şi aşteaptă să fie invitată. Dacă fata mare mai e şi bătrână (râde) nu mai e o bucurie să mergi să stai la bal pe scăunel.

■ Sabina Iosub: Văd în ochii tăi foarte multă lumină şi mă întreb de unde vina lumina asta şi de unde vina forţa, totuşi...
■ Catrinel Dumitrescu:
 În primul rând, şi nu-ţi fac complimente, de la faptul că stau cu un om cu care vorbesc cumva aceeaşi limbă, cu care stau prima oară de vorbă, dar pe care am senzaţia că o cunosc de o viaţă...

■ Sabina Iosub: E reciproc...
■ Catrinel Dumitrescu: 
Şi pentru faptul că pot să vorbesc cu tine. Nu că n-aş avea cu cine...am, dar nu vorbesc cu toată lumea aşa deschis. Să îţi spun drept de ce e aşa lumină în sufletul meu astăzi, în ochii mei... Aseară am văzut un spectacol cu nişte tineri frumoşi şi am văzut că teatrul se mai poate face şi cu nobleţe, şi cu adevăr mult şi curăţenie şi frumos. După plecarea lui Milu, mi-a fost foarte greu să merg la spectacole deşi asta e viaţa mea şi-mi place. E foarte greu şi la ale mele când mă întorc acasă pentru că nu mai am cu cine să comentez şi... e greu. Datorită lor (căţeilor) nu intru tăcând pe uşă. Asta cu tăcând pe uşă să ştii că e a lui Paler, am furat-o... Aseară am văzut spectacolul astă curat, frumos, pe un text limpede, românesc, curat, Steaua fără nume, şi mi-a fost aşa, ca un balsam pe suflet. Totul se leagă tot de meseria mea. Nu ştiu cât e de bine. Câteodată zic că nu e bine. Eu am făcut din meseria mea un mod de viaţă, nu un mod de trai. Mi-am adus aminte azi dimineaţă, apropos de starea pe care mi-a lăsat-o spectacolul de aseară... Eram elevă la Brăila şi tăticul meu mi-a zis să mergem cu autobuzul teatrului la Bucureşti să vedem un spectacol, că vine un regizor extraordinar cu un spectacol al lui Shakespeare. Drept care mi-a luat scutire medicală de la şcoală şi m-a dus şi m-a băgat la electrică şi am văzut spectacolul lui Peter Brook cu “Visul unei nopţi de vară”. Mi-a rămas o imagine care se poate suprapune pe o stare... actorii zburau. Se sfida orice regulă a gravitaţiei. Şi mi-a rămas imaginea aceea cu actori în alb care zburau şi asta era şi starea... de imponderabilitate. Şi actorii pot să zboare. Aseară mi-am adus aminte, după atâtea milioane de ani, de imaginea asta care e foarte frumoasă şi la care ţin să o păstrez încă în mine...

■ Sabina Iosub: La ce visezi?
■ Catrinel Dumitrescu:
 Nu visez. Nu MAI visez. şi în general la mine visele au date de plecare reale. Probabil dintr-o autoprotecţie... La ce visez? Nu visez nici să joc cu Mihalkov, sau cu Peter Brook, deşi mi-aş dori... La mine ar fi visul ideal dacă ar veni unul din aceşti mari regizori care să mă dorească el, nu să fiu impusă, pentru că în momentul în care cineva m-ar impune sau m-aş duce eu să mă propun, n-ar mai avea nicio valoare. Aş simţi că nu e încredere, că sunt acceptată, şi atunci nu aş fi bună de absolut nimic.

■ Sabina Iosub: Cum a fost copilăria ta?
■ Catrinel Dumitrescu: 
O, ce frumoasă! Poate că asta mă şi ţine, că de câte ori spun Înger-îngeraşul meu mă duc în copilărie. Foarte frumoasă, Sabina. Pentru că am fost un copil extrem de dorit. 12 ani m-a aşteptat tăticul care şi-a dorit fată. Nu am fost o familie bogată decât în sensul de dragoste şi am crescut în foarte, mult prea multă dragoste, zic eu acum. Mult prea multă. Care acum îmi lipseşte. Am crescut în teatru, pentru că tăticul era regizor tehnic şi măicuţa actriţă. Am jucat roluri de copii, am luat microbul de acolo. Eu cred că ei sunt mândri de ce am făcut pentru că, n-am făcut foarte mult, n-am făcut nimic spectaculos, despre care să se vorbească, adică nu sunt în top, dar ştiu că ce am făcut, am făcut cât am putut eu de bine şi nu-mi e niciodată ruşine să mă uit în ochii oamenilor care mă opresc pe stradă şi îmi mai spun ”Pot să vă îmbrăţişez?”, pentru că ştiu că nu am făcut pentru meseria asta niciodată niciun compromis. Deşi e o meserie perisabilă, dacă rămâi în conştiinţa unui om, în amintirea lui, asta e cea mai mare plată pentru un actor.

■ Sabina Iosub: Pe cine mai ai pe lumea asta?
■ Catrinel Dumitrescu: 
Căţeii... Meseria asta... şi... mai am nişte oameni. Foarte puţini.

■ Sabina Iosub: Ţi-a fost fost greu şi îţi este dor...
■ Catrinel Dumitrescu:
 Am crezut că pe măsură ce timpul trece, se mai netezesc colţurile. E o fabulă a lui Esop care merge şi mănâncă rădăcini de copac şi zice ”Sunt cel mai nenorocit om din lume, sunt cel mai nenorocit om din lume”. Şi la un moment dat întoarce capul şi vede că pe urmele lui e altul care mănâncă resturile de la el şi zice: “Taci, că nu sunt cel mai nenorocit om din lume.” Am fost doi oameni normali, care s-au mai şi certat, dar, dacă există chestia asta, chit că e un clişeu... suflete pereche. Clişeu, neclişeu, a fost. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat şansa în viaţa asta, că sunt oameni care trec pe lângă această şansă, şi atunci asta încerc să îmi spun... Mulţumesc lui Dumnezeu că am putut să trăiesc viaţa mea, asta. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am făcut meseria asta, ce mi-a fost cel mai drag pe lume. Nu pot să am aşa o efervescenţă tot timpul. Sunt un om.

■ Sabina Iosub: Cum a fost iubirea voastră?
■ Catrinel Dumitrescu: 
Normală. Milu tot mă cita pe mine, că ne-a întrebat cineva într-un interviu când ne-am întâlnit şi am zis: la timp. Pentru că ne-am întâlnit cândva la jumătatea vieţii după nişte experienţe şi am luat-o de la capăt, dar nu am simţit nicio greutate. Ştii cum a fost? Bucuriile erau înmulţite cu doi şi necazurile împărţite la doi. Şi tot timpul îmi spunea: norocul meu e mai mare decât ghinionul tău. Aşa zicea el. Eh, nu ştiu cât a fost norocul lui mai mare şi ghinionul meu că am rămas...

■ Sabina Iosub: Te regăseşti undeva în societatea de azi?
■ Catrinel Dumitrescu: 
Mult la coadă. Uneori mă simt rătăcită într-o lume care nu mai e a mea.

■ Sabina Iosub: Nu mi-ai zis nimic de dragostea publicului...
■ Catrinel Dumitrescu: 
Asta o simţi. Înainte să plece Milu, cu un an înainte, a avut un accident, pe trecerea de pietoni. Era cu Alun (căţelul) şi l-a lovit o maşină. Ce fericită eram atunci, deşi eram nenorocită. Dar eram fericită că era acasă. În zilele alea, Sabina, am simţit tsunami de dragoste. Telefoane, mă oprea lumea pe stradă. Cred că aşa mi-a trimis Dumnezeu tsunami-ul ăla de dragoste că m-a încărcat ca pe o baterie ca să am după aia ce să golesc. Aveam o replică în ultimul spectacol în care am jucat cu Milucă, spunea personajul meu: “Suntem frivoli până peste poate. Cum să accepţi că o fiinţă pe care o iubeşti e moartă? Cum să accepţi că lumea numără cu o fiinţă care te iubea mai puţin?” Şi aşa era replica. Părinţii mei s-au dus, un soţ pe care l-am iubit s-a dus... cum să accepţi să nu fii stăpân nici pe moarte, nici pe singurătate? Asta era replica mea din ultimul spectacol pe care l-am jucat cu Milu: “Omul hazardului”.

■ Sabina Iosub: Eraţi doi pe o bancă...
■ Catrinel Dumitrescu: 
Dacă o citeşti, zici că e prea exagerat... Ăsta e un spectacol pe care noi l-am jucat foarte mult şi ne-a fost foarte drag. L-am lucrat cu unul dintre cei mai buni prieteni ai noştri, cu Tudor Mărăscu. Duminică seara Milucă a venit de la spectacol, între timp am primit telefon de la soţia lui Tudor Mărăscu că Tudor a pierdut lupta şi că s-a prăpădit. Nu ştiam cum să-i spun lui Milu. I-am zis: “Tudor nu mai e.” S-a dus la baie şi când s-a întors mi-a zis: “Tu să nu te superi pe mine, dar eu nu mai joc niciodată Banca.” Urmare a fost că miercuri seara a plecat şi el. Şi în capelă la Bellu erau amândoi – Tudor şi Milu. Şi dacă ai ştii, Sabina, câte replici îmi aduc aminte care se nasc din stările mele de acum. Aveam o replică: “E aşa de greu să fii singur, Fedea...” Prima mea vorbă era: “Bună seara, dragă, nu cumva ai un chibriţel?” Şi de câte ori caut chibriţelul să aprind candela zic: nu cumva ai, tati, un chibriţel? Avea el o replică pe care am simţit-o acut acum. Zicea: “Tu ştii că eu nu mai am niciun sentiment decât durere, durere, durere?” Doamne, de unde e asta? Aşa am simţit-o. Ştii, asta e când nu te prefaci, nu spui un text pe dinafară şi ţi-l asumi. Jucam cu Marius Bodochi la Cluj Melodie Varşoviană şi eram în turneu la mare. Şi a murit tăticul. Am venit la Bucureşti, l-am înmormantat şi seara m-am dus că aveam spectacol. A mers textul şi, la un moment dat, aveam o scenă cu Marius şi văd că îmi sare un text, se duce la finalul scenei. Şi eu mă întorc la replica aia, şi el iar îmi sare textul. Până când, săracul, a văzut că nu are încotro cu mine şi şi-a dat replica. El sărise, de ce crezi... Era ziua în care eu îl înmormântasem pe tata. Şi replicile erau aşa: “Te invit la un film”, zicea personajul lui. Şi eu ziceam: “tata m-a avertizat că totul începe de la filme”. Şi personajul lui spunea: “nu o să-i spunem”. Şi personajul meu spunea: “fireşte, e mort.” El a vrut să evite chestia asta, dar există un Dumnezeu al actorilor, ştii? Pe scenă nu ţi se poate întâmpla nimic rău. Orice ar fi. Nu simţi. Acolo te apără cineva.

■ Sabina Iosub: Ai putut spune replica?
■ Catrinel Dumitrescu: 
Am spus-o, dar în acelaşi timp am realizat ce a făcut Marius. Spectatorul nu trebuie să simtă niciodată nici când ţi-e greu, nici măcar când eşti bucuros. El vine să vadă un spectacol, plăteşte un bilet pentru asta şi are dreptul la cea mai bună interpretare.

■ Sabina Iosub: Îţi aduci aminte ultima discuţie cu Milu?
■ Catrinel Dumitrescu: 
Da. Când am ieşit pe uşă mi-a spus: “Abia aştept să venim acasă”. Ne-am despărţit în faţa librăriei, el se grăbea să ajungă. Aveam spectacol amândoi. Era viscol afară, nu am găsit un taxi, maşina noastră nu a pornit, ne-am agăţat de un autobuz cu chiu cu vai că să ajungem la teatru. Mi-a dat nişte bani, eu am intrat în librărie să cumpăr nişte cărţi. A luat geanta mea de umăr şi a zis: “las-o la mine, o duce tata. O duce tata...” A pus-o pe umăr, s-a întors cu şepcuţa lui neagră, ştrengărească, cu care eu joc acum în spectacolul ăsta şi îl simt cu mine tot timpul... Şi, când am ajuns la teatru, tata s-a dus... Milu era atât de optimist... eu nu am întâlnit om mai bun ca Milu. Să nu audă că cineva are nevoie de ceva. Amărâta asta de maidanezucă, pe care am luat-o cu Milu în ultimele lui luni de viaţă, are fisură pe coloană pentru că au lovit-o nişte “oameni” cu lopata pentru că s-a dus să miroasă la o pungă cu mâncare. Şi s-a dus Milucă cu ea 2 luni, de 4 ori pe săptămână şi i-a făcut tot felul de infiltraţii, un tratament, am pus-o pe picioare. Pentru că nu ştiam cum va reacţiona ea de la pocnitori, am hotărât de revelionul ăla, ultimul, să rămânem acasă cu căţeii noştri. Sabina, atâta am râs, ne-am pupat sub vâsc, am pus masa frumos am mâncat, am băut şampanie, am făcut toate prostiile astea de le citeam prin reviste...mi-am pus inelul în pahar că cică e bine să bei aşa... zicea Milu: “ai grijă să nu-l înghiţi”... Am râs ca doi copii în tabără de toate prostiile şi, datorită căţeilor, am făcut ultimul revelion doar noi doi şi ne-am promis, că aşa facem de acum... Milu a plecat de 3 ani şi 4 luni aproape. Acest căţel nu se desparte de locul lui din dormitor. Mă cert cu ea, mă insinuez, mă mârâie.

■ Sabina Iosub: Ai un mesaj pentru cititori?
■ Catrinel Dumitrescu: 
Să aibă parte de normalitate şi de măcar un pic de senin, de speranţă, de linişte, să încerce să se bucure de ce au şi de lucrurile simple. şi să aibă umor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
NU TE INDRAGOSTI DE DRAGOSTE !
Indragosteste- te de cineva care sa te iubeasca, care sa te astepte, care sa te inteleaga chiar si la nebunie, de cineva care sa te ajute, sa te ghideze, sa fie speranta ta, sa fie totul ptr tine. Indragosteste -te de cineva care sa nu te tradeze, care sa-ti fie fidel, care sa viseze impreuna cu tine, la felul tau de a fii, la spiritul tau. Indragosteste-te de cineva care sa te astepte pana la final, care sa fie exact asa cum nu te-ai asteptat, cum nu ai sperat. Indragosteste-te de cineva care sa sufere alaturi de tine, care sa rada alaturi de tine, care sa te imbratiseze cand ai nevoie. Indragosteste-te de cineva care sa se intoarca la tine dupa o cearta. Indragosteste-te de cineva care te iubeste._ "nu te indragosti de dragoste"._ e atat de usor de spus...
De ce trebuie sa astepti sfarsitul cuiva sa- i spui ca ai tinut la el ?
-->
              Myspace Glitter Text