28 ani a trecut de atunci...

Povestea Revoltei din 15 noiembrie 1987 de la Braşov

Dictaturile comuniste din Europa de Est trăgeau să moară. România oferea un spectacol cenuşiu şi trist. De mai mulţi ani, Ceauşescu se afla în război cu propriul său popor. Frigul, foamea, frica, minciuna generalizată dominau viaţa cotidiană a românilor.

Produse de strictă necesitate precum pâinea, laptele, carnea zahărul, uleiul etc., erau rarităţi în vitrinele magazinelor. „Raţionalizarea” devenise cuvântul de ordine în România atât în alimentaţie, cât şi la căldură, energie electrică, benzină etc. Unicul  post de televiziune – TVR, portavocea PCR – şi-a redus programul la 2 ore pe zi.  La „Steagu’ Roşu” programul de lucru a fost extins la 12 ore pe zi, 7 zile din 7.

 Greva generală de la Steagu’ Roșu și mascarada alegerilor comuniste

Ziua de 15  noiembrie 1987 aducea încă odată cu ea, cum se întâmpla de zeci de ani, mascarada alegerilor comuniste. În oraş situaţia este calmă, nu şi la Întreprinderea de Autocamioane. „În noaptea de 14/15 noiembrie ’87, salariaţii de la  sectia 440 Matriţe-Ştante au încetat lucrul în semn de protest față de diminuarea nejustificată a salariilor. Șeful Sectiei 440, ing. Valer Ghelase era în acea noapte şi ofiţer de serviciu pe IABv.

Autoritar şi dur, în timp ce el însuşi era autor a numeroase abuzuri și încălcări ale legii, inginerul Ghelase a refuzat să stea de vorbă, oferind în schimb obișnuitele lui înjurături şi ameninţări. „Păi, cum, bă, de ce-aţi venit? Faceţi grevă?” (…) „Să vă băgaţi minţile-n cap, auziţi? Chem Securitatea!” ceea ce a şi făcut”.  A sunat la căpitanul Avram în jurul orei 2.00.  (…) „Am făcut prezenţa oamenilor şi am predat-o căpitanului Avram. La ora 2 erau 93 de oameni care nu lucrau”, se menţiona în procesul-verbal din şedinta de la sediul Miliţiei Braşov din 15 noiembrie 1987, de la ora 19.00. Primsecretarul PCR, tov. Preoteasa, consemna: „La Steagu Roșu erau 20 de inși sâmbătă seara, un maior și un căpitan în civil”.

Solidarizarea muncitorilor a declanşat revolta

Cheia izbucnirii revoltei a constituit-o solidarizarea celor 200 de salariați de la schimbul I cu cei de la schimbul III. Încercarea directorului Purcăroiu de a-i „lămuri” pe la 8 dimineața pe cei aproape 300 de oameni din ambele schimburi a eșuat, fiind huiduit.

Coloana formată pe loc a plecat spre Palatul Administrativ, unde era conducerea centrală a uzinei. În drum lor li se alatura salariații de la secțiile 420, 410, 520, 570, 660, 505, 590, 510, 525, 580, 550.  Coloana intră în secția 610. Aici are loc primul conflict violent. Un inginer încearcă să-l oprească pe unul dintre protestatari, Aurică Geneti. Acesta îl împinge, inginerul cade. Casca de protecție, albă, a inginerului, se rostogolește. Geneti o ia și și-o pune pe cap. „Victima” se ridică și fuge. Nimeni nu o urmărește. Aurică Geneti își reia locul în fruntea coloanei purtând casca care îi va da supranumele de „Omul cu Casca Albă”.

Coloana, care acum număra în aproximativ 5.000 de persoane, în frunte cu „Omul cu Casca Albă” a ajuns în faţa Palatului Administrativ, pentru a discuta cu directorii din Consiliul de  Conducere. Nimeni nu îi mai întâmpină. S-au aruncat  cu piuliţe şi şuruburi în ferestre. Mulţimea a continuat să strige „Hoţii!”:  „Hoţii”. Pentru se face auziţi, singura variantă a protestatarilor era „Judeţeana de Partid”.

„Este momentul când ceva ciudat se petrece! Cei 5.000 de protestatari am iesit pe poarta II cu intenţia să ne îndreptăm spre Consiliul Judeţean PCR. Însă securiştii îmbracaţi în salopete la fel ca noi au reuşit să redirecţioneze coloana să intre înapoi în întreprindere prin poarta principală I. Înconjurăm palatul administrativ şi ne aflăm iarîşi în faţa porţii II. Aici s-a produs ruptura. Majoritatea celor din coloană rămân în incinta întreprinderii, alţii profită de dezorganizarea creată şi pleacă acasă. Aproximativ 250 de persoane ne-am învins frica şi ne-am decis  să ne susţinem cererile în stradă. Din mulţime cineva a venit cu ideea să luăm cele patru steaguri tricolore de la portile IABv. Vulpe Cornel a îndeplinit cererea. În acea duminică era zi de vot”, își amintește Mircea Sevaciuc, unul dintre protestarii de la fabrica de autocamioane.

Marșul „șubelor” împotriva comunismului

Marșul șubelor, cum a fost numit ulterior după îmbrăcămintea de lucru a stegarilor, a ajuns la intersecţia străzilor Poienelor, Calea Bucureşti şi b-dul  Saturn. Aurică Geneti are ideea de a merge spre uzina Tractorul, să îi scoată la protest pe muncitorii de acolo. „Specialiştii” în diversiune au strigat „Judeţeana de partid”. În cazul în care s-ar fi mers pe str. Saturn spre Tractorul, probabil în centrul oraşului s-ar fi adunat 100. 000 de braşoveni.

Bulevardul Calea Bucuresti, mărginit de plopii desfrunziţi în noiembrie, străbate cartierul care se numeşte tot ,,Steagu’ Rosu” – astăzi Astra. Mulţi dintre „stegarii” care locuiesc prin preajmă, aproape fiecare avea o cunoştinţă aici. Se scandează „Hoţii!”, „Vrem mâncare la copii”, „Vrem lumină” , „Vrem căldură” , „Vrem banii înapoi!” , „Veniți cu noi!”. După plecarea coloanei, organele de securitate au dispus ca pe fiecare secție şi serviciu ca să se facă prezenţa pentru a adla câţi şi cine erau cei care plecaseră spre oraş.

„Prin dreptul spitalului judeţean, făgăraşeanul Liviu Budac a avut ideea să cântăm interzisul «Deşteaptă-te, române», colegul  Iosif Farcas a dat tonul. A fost semnalul descătuţării oamenilor. Werner Sommeraurer este înştiinţat de fiica sa, Florentina, că pe calea Bucuresti este o coloana de oameni care strigă: Hoții!, Hoții! Ajunge coloana lângă Spitalul Județean și ni se alătură.  În dreptul cinematografului Patria, troleibuzele sunt oprite pe ambele sensuri. Captatorii sunt traşi jos de Laurenţiu Paveliuc şi alte persoane. Pasagerii sunt chemaţi să se alăture coloanei. Pe tot parcursul marşului nu am văzut ţipenie de miliţian! Este o eliberare. Pe frontonul Teatrului Dramatic se afla un tablou uriaş, mai multe cearceafuri cu chipul lui Ceauşescu. S-a strigat pentru prima dată din mii de piepturi «Jos Ceauşescu!» , „Jos Comunismul!”. Comunismul încetase să mai fie un dușman abstract pentru brașoveni. Copiii care s-au alăturat protestului au fost asezați în fața coloanei de colegul Cocan”, rememorează acele momente Sevaciuc.

Arderea tabloului lui Ceaușescu

Când protestatarii au ajuns la sediul Consiliului Popular Județean al PCR, ușile acestuia erau blocate. S-a încercat un soi de dialog cu primarul Calancea, care apăruse între timp. Răspunsul acestuia: „Astăzi sunteți voi tari, dar mâine vedem noi” a pus gaz pe foc.

Mulțimea furioasă huiduie! Aurică Geneti își pierde răbdarea și îl lovește pe Calancea cu steagul în cap. Doar cu arcada spartă, acesta a scăpat de furia mulțimii, strecurându-se pe ușa salvatoare care, în scurt timp, a fost larg deschisă.

 Protestatarii iau cu asalt „cuibul“ comuniștilor! La etajul I descoperă în sala de protocol „masa festivă” cu toate bunătățile din lume pregătite de tovarăși pentru sărbătorirea câștigării alegerile PCR din acea zi.  Salamul de Sibiu, cașcavalul, bananele, portocalele, cola, sunt puse pe pervazurile ferestrelor pentru a fi văzute de mulțimea de afară.

Sommerauer are ideea lui: trage covorul roșu din casa scărilor până afară: „Să poată intra oamenii, să se simtă bine!”. Apoi vede trei tineri care vor să monteze un hidrant. Îi întreabă pentru ce. Vor să dea jos tablourile lui Nicolae și Elena Ceaușescu: sunt puse prea sus și nu ajung la ele. Îi ajută și se bucură când jetul de apă își atinge țintele. Cad și candelabrele.

Gheorghe Duduc urcă la etajul al II-lea, încalecă pervazul geamului și, împreună cu Ricu Marian și fiul său, Radu Duduc, desprinde și aruncă tabloul de 3/5 metri al lui Ceaușescu. Este ovaționat de peste 10.000 de brașoveni. Gheorghe Duduc își împreunează palmele și le ridică deasupra capului şi îl imită pe Ceauşescu, salutând mulţimea – care izbucneşte într-un uriaş hohot de râs.

„Revoltă anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care a anunţat prăbuşirea iminentă a comunismului în România. Alcătuirea istoricului revoltei din 15 noiembrie 1987 de la Braşov s-a realizat în baza relatărilor, mărturiilor, declaraţiilor şi înscrisurile actorilor principali ai protestului, făcute în numele adevărului şi a responsabilităţii istorice faţă de generaţiile viitoare”, spune prof. univ. dr. Vasile Burtea (arestat în ’87) .

A urmat represiunea: arestari, anchetări, condamnări, deportări!

Prima persoană care a fost arestată în timpul desfăşurării manifestaţiilor a fost Duduc Gheorghe cel care a dat jos tabloul lui Ceauşescu, dupa care a urmat arestarea zi/noapte a peste 300 de protestatari.

Prima măsură luată de autorităţile comuniste a fost constituirea de urgenţă a unei brigăzi mixte speciale de anchetă pe lângă Procuratura Generală. Brigada specială a instrumentat şi coordonat interogatoriile protestatarilor de la Braşov.

Prima informaţie că la Braşov a avut loc o revoltă în 15 noiembrie ’87, finalizată cu arderea tabloului lui Ceauşescu, a fost  adusă la cunoştinţa lumii libere în ziua de marti  17 noiembrie 1987, la ora 19.00, de către Postul de Radio Europa Liberă, unde era redactor Emil Hurezeanu.

Brigada Specială a ordonat celor 218 de anchetatori să-i ancheteze 24/24 ore pe protestatari la Miliţia din Braşov şi la IGM Bucureşti, pentru a se stabili în cel mai scurt timp cine sunt „huliganii – duşmanii orânduirii socialiste”.

„A fost făcuta recomandarea către anchetatori ca «huliganii» să nu aibă echimoze în special în zona feţei, întrucât urma să se desfăşoare un proces public cu participarea corespondenţilor naţionali şi ai agenţiilor internaţionale de presă. Bătutul la tălpi şi la palme împreună cu tortura psihică prin zile întregi de nesomn a fost metoda cea mai uzitată pentru smulgerea adevarului. Nu au lipsit nici anchetatorii cu deprinderi staliniste, care au folosit forţa brută ca metodă de anchetă”, mai spune Sevaciuc.

Dupa 17 zile de anchetă, care s-a desfăşurat sub o presiune internaţională fără precedent, Brigada Specială a stabilit mai multe criterii de „vinovaţie”, în funcţie de faptele individuale pe perioada desfăşurării revoltei  din ’87.  A fost constituit grupul celor 61 de persoane condamnate şi deportate în data de 2 decembrie 1987.

Sursa:

 http://newsbv.ro/2015/11/14/povestea-revoltei-15-noiembrie-1987-brasov/