SOAREnDAR !

...
Ieri mi-a fost dor de tine, astazi imi este dor de tine. Nu te ingrijora pentru maine, o sa-mi fie iarasi dor de tine !

Zâmbeşte pentru că zâmbetul tău poate provoca zeci ,sute ,chiar mii de zâmbete în jurul tău !

Pentru Tine, fiinţă cu suflet de dor , am darul Frumosului ! Nu ştiu să fiu nici clipă, nici veşnicie , nici apă, nici uscat , nici Cer, nici Pământ , nici multe altele , dar am învăţat de la voi să fiu OM ! Să iubesc şi să mă dăruiesc iubire ! Întindeţi mâinile pentru a primi Dragostea mea! M-am regasit in poezia ta Mariana Stratulat Rogoz

Cauta-ma acolo in inima ta si de ma vei gasi, atunci vei gasi si drumul catre mine si vei reusi sa intelegi cat valoreaza prietenia ta, pentru sufletul meu

Nu conteaza ce gandesc altii despre tine...conteaza ceea ce sti tu ca esti !Daca m-ai întreba vreodată ce-mi doresc din toată inima, ţi-aş răspunde - fără să stau mult pe gânduri - că-mi doresc sănătate pentru cei pe care-i iubesc!


Eu sunt romanca, deoarece asa imi spune inima, eu simt cine sunt, iar patria ma cheama spunandu-mi numele cand sunt departe de ea.Trebuie cu toti sa ne mandrim ca suntem romani, deoarece nicaieri în alta parte nu ne vom simti asa ca acasa !

Cea mai frumoasa mamica sa-ti de -a Dumnezeu multa sanatate si sa ne mai astepti sa venim acasa! Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei. Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei. Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana. Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta. Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată... Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe. Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun. Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri. Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori. Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine... poezie de Irina Binder..... Dor de mica mea draga ....

Cand sunt plecata am un dor nebun de casa. Memoria pastreaza intotdeauna doar cele mai frumoase momente si ai impresia ca acolo unde nu esti tu, acolo e …acasa!


Acasa - radacina sfanta de Mariana Rogoz Stratulat mp3-ady

Asculta mai multe audio traditionala
Caldura si mult zambet in suflet...

Nu ar trebui sa ne cautam trecutul in viitor......clipa nu seamana cu cea din trecut si nici cu ce vom trai. Nu spune ca fericirea a murit doar pentru ca tu o visasei altfel.....doresteti mai mult.....fii tu insuti , viseaza mai mult.....crede in visele din realitate....zambeste mai mult!

Poezii Felicia Feldiorean - Colaj

Bun venit in blogul meu.....Va multumesc tuturor celor care veniti in vizita, chiar daca veniti in tacere si plecati la fel, si sper ca macar ceva din "casa" mea sa va aduca lumina in privire si sa va faca sa reveniti. Va doresc tuturor doar BINE SI FRUMOS in viata ..Tot binele Universului sa fie cu voi si cu cei dragi voua!

joi, 18 februarie 2016

În urmă cu 10 ani veneam în Germania cu o valijoară... M-am adaptat, dar n-am să fiu niciodată de aici

Acum 10 ani veneam în Germania cu o valijoară, cu emoţiile noului şi cu un oarecare plan, că voi sta un an sau doi, şi destinaţia finală va fi alta, Paris. Numai că socoteală de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, şi iaca-mă, după 10 ani , tot aici. Lecţie bună, nu e bine să faci planuri de viaţă decât pe termen scurt, că tot timpul apare, dispare ceva sau cineva , care le răstoarnă şi te uiţi că mâţa-n calendar pe ce drum s-o mai apuci.
A fost o decizie luată după ce drăcuşorul din stomac m-a frecat continuu vreo câteva luni: Du-te, du-te, du-te, nu fi fraieră! Şi m-am dus. Şi-am venit. Şi nu-mi regret nicio secundă decizia, a fost luată cu inima, după ce i-am dat câteva în cap minţii care mă zăpăcea: Nu te duce, nu te duce!
Deocamdată n-o regret, nimic nu e nimic final înafară de moarte, restul e negociere, cu tine, cu cei din jur, cu iubirea, cu frustrarea, cu aşteptările, cu demoni, frici şi mentalităţi. Iar când propria mamă îţi ia o povară, spunându-ţi: du-te, copilul meu, că eu mă descurc - chiar fraier să fii să nu pleci.
Câinele traducător
Ţopăiam pe stradă de fercirire, chiar mă simţeam pe acoperişul lumii, iar când mi-am cumpărat o furculiţă, un cuţit, o lingură şi o cană, parcă-mi cumpărasem palatul Buckingam. Euforia libertăţii. Şi-am mai şi sărit pe patul gonflabil pe care mi-l cumpărasem ca să am unde dormi, drept e că aveam cu vreo 12 kilograme mai puţin decât acum şi ţopăitul era floare la ureche.
Găsesc relativ repede un apartament drăguţ de închiriat şi când mă duc să semnez contractul acasă la proprietar, îl rog să vorbim în engleza că ştiu doar câteva cuvinte în germană şi soţia lui îmi spune: "Câinele pe care-l avem e din cei abandonaţi în România, cred că va înţelege". Îi răspund politicos c-ar fi minunat să fie un câine traducător, dar cum nu poate, aş prefera să continuăm discuţia în engleză.
M-ar bate Dumnezeu să spun că în toţi anii ăştia m-aş fi simţit discriminata, nu mi-a spus nimeni: Eşti un Ausländer (în traducere directă înseamnă străin, dar de multe ori cuvântul e spus cu tentă peiorativă), doamna cu căţelul român n-a vrut să jignească, a vrut să fie o glumă cu umor nemţesc, pe care am luat-o ca atare. Din contră, cam peste tot oamenii s-au purtat foarte frumos, cu multe surprize plăcute chiar, iar una din ele chiar merită povestită.
Poliţist bun de luat acasă
Acum câţiva ani am parcat maşina undeva în centrul Frankfurtului, uitând unul din geamuri deschis. La mine în maşină sunt mereu câteva zeci de CD-uri, trântite peste tot. La întoarcere văd că nu mai e niciun CD, îmi zic că dacă-s prostănacă , asta se întâmplă. Dar surpriză: găsesc un bileţel pe scaun: ”Bună ziua, sunt poliţistul Hans Wursten Fursten, CD urile d-voastra sunt la noi la secţie, veniţi vă rog să le luaţi, vi le-am luat noi ca să nu vi le fure cineva.”
Când m-am dus să le iau, îmi venea să-l îmbrăţişez pe poliţist, şi pentru că în primul moment, când am văzut biletul de la poliţist m-am gândit imediat că am făcut ceva rău. Na, mentalitate românească, poliţistul e doar să-ţi dea în cap nu să te şi ajute. M-am abţinut totuşi să-l îmbrăţişez , cu toate că era numai bun de luat acasă, dar nu ştiam cum e legea cu invadarea spaţiului personal a unui poliţist, şi mi-am luat seama.
Între două lumi
Ăştia 10 ani au trecut ca o furtună, nu spun că n-am avut momente când aş fi vrut să mă întorc, dar mi-am ascultat drăcuşorul care-mi spunea că nu e încă momentul, că mai am ceva de făcut pe aici. Şi bineînţeles că mi-e dor, de prieteni în primul rând, noroc că trăim în era asta a comunicării, ne găsim imediat şi distanţele dispar, şi-apoi, cei care se iubesc, se găsesc şi la capătul pământului. Dar îmi cam dau lacrimile când văd poze cu Iaşiul meu.
I-am auzit pe mulţi din cei care au plecat că eşti de fapt undeva între două lumi. Am avut senzaţia asta de foarte multe ori, n-am să fiu niciodată de aici, pentru că nu e aici-ul unde mi s-au inoculat cuvintele, bucuria şi eul, dar e un aici unde mă simt bine, şi cred, până la proba contrarie, că dacă mă voi întoarce nu vai fi bai deloc să mă readaptez.
Interesant e că cine-o întreabă pe copila mea unde e mai bine, în Germania sau în România, îi răspunde imediat că e la fel de bine în amândouă locurile. Are sigur senzori care mă simt.
Singura mea problemă uriaşă când am venit a fost să conduc. Nu condusesem deloc în România, în schimb eram mândră posesoare a unui permis. Mi-au dat maşina la firmă şi cheile în mână, până a trebuit să plec acasă, am tremurat de frică, văleu, văleu, cum ajung eu cu maşina acasă, asta în condiţiile în care în orăşelul în care stau, viteza maximă e 50 de km la oră şi pe multe străzi până ajung acasă, trebuie să merg cu 30 km la oră. A venit şi momentul ăla, întâi am fumat două ţigări şi mi-am zis: hai, madam Lungu, trebuie să ajungi acasă, n-ai să dormi în maşină lângă firma! Mare hop am trecut . Cine mă cunoaşte bine, ştie că nici acum nu-s mare şoferiţă, că nici acum nu conduc pe autostradă, dar nu sufăr din cauza asta, nu e nicio tragedie că Frusinica de la Bârlad nu conduce pe autostradă, sunt multe alte rele pe pământul ăsta.
Cred cu tărie că, ca să trăieşti într-un loc care nu acasă, trebuie să existe o motivaţie puternică, şi că trebuie să înţelegi sau măcar să vrei să înţelegi cultura în care trăieşti. Mi s-a întâmplat de multe ori să mă întreb într-o conversaţie cu un neamţ sau nemţoaica: Oare a înţeles ce i-am spus? Oară l-am înţeles? Oare am spus ceva ce nu trebuia să spun?
Am problema asta mai ales în conversaţiile cu părinţii colegilor Sarei, mai ales când vreau să glumesc cu ceva, cu gândul să nu interpreteze greşit. E o continua adaptare, când am născut îmi venea să scot bani din buzunar tot timpul să dau asistentelor, acum un an când a trebuit să chem salvarea pentru Sara şi când doctoriţa a insinuat că aş fi chemat salvarea cam degeaba, i-am răspuns că plătesc asigurări şi având în vedere starea copilului, era dreptul meu să chem salvarea şi chiar nu mi-a mai venit să-i bag ceva în buzunar.
Când am venit, râdeam în gura mare de nemţii care-şi cumpăra bilete pentru concediu cu un an înainte, de vreo doi ani fac la fel, îmi cumpăr biletele de concediu cu un an înainte, mă uitam mirată că toţi copiii aveau cască de protecţie pe bicicletă, acum Sara nu merge cu trotineta sau bicicletă fără cască. Cică viaţa e cum ţi-o fi norocul! Eu aş spune că viaţa înseamnă foarte mult şi ce oameni ai în jurul tău.
Noroacele mele sunt Sara şi mama. Şi toţi oamenii speciali care şi-au pus amprentă, unii ştiu, alţii habar n-au, unii s-au dus fără avertizare fără să apuc să le spun mulţumesc, unii au rămas să-mi bucure viaţa, cineva drag tare aici mi-a fost aproape şi la bine şi la rău vreo cinci ani şi n-aş fi făcut multe fără el, tuturor le spun un mulţumesc frumos şi un danke schön. Mai umblu prin lume cu jobul meu şi-mi spun: A, eşti din Germania, frumos la Frankfurt! Da, sunt din Germania, pe lângă Frankfurt mi-e casă, dar sunt românca, de la Bârlad, de pe undeva din estul ţării! Ştii unde e România? Alles gute!
P.S.Îmi lipsesc tare cosmeticiana şi manichiurista.
Georgiana Laura Lungu
Sursa
http://www.ziarulromanesc.de/index.php/comunitate/746-in-urma-cu-10-ani-veneam-in-germania-cu-o-valijoara-m-am-adaptat-dar-n-am-sa-fiu-niciodata-de-aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
NU TE INDRAGOSTI DE DRAGOSTE !
Indragosteste- te de cineva care sa te iubeasca, care sa te astepte, care sa te inteleaga chiar si la nebunie, de cineva care sa te ajute, sa te ghideze, sa fie speranta ta, sa fie totul ptr tine. Indragosteste -te de cineva care sa nu te tradeze, care sa-ti fie fidel, care sa viseze impreuna cu tine, la felul tau de a fii, la spiritul tau. Indragosteste-te de cineva care sa te astepte pana la final, care sa fie exact asa cum nu te-ai asteptat, cum nu ai sperat. Indragosteste-te de cineva care sa sufere alaturi de tine, care sa rada alaturi de tine, care sa te imbratiseze cand ai nevoie. Indragosteste-te de cineva care sa se intoarca la tine dupa o cearta. Indragosteste-te de cineva care te iubeste._ "nu te indragosti de dragoste"._ e atat de usor de spus...
De ce trebuie sa astepti sfarsitul cuiva sa- i spui ca ai tinut la el ?
-->
              Myspace Glitter Text