Când suntem mici suntem foarte aproape de imaginație și de acel spațiu nedefinit care, de fapt, permite imposibilului să devină posibil. Ceva se întâmplă și pierdem acea conexiune, ascultăm la ce este în jurul nostru și încetăm să mai credem în propria noasra capacitatea de a manifesta miracole.
Micul sau marele miracol are nevoie de o inimă care să creadă în el.
Acum, ca adulți, suntem agitați, obosiți și mult prea mentali. Auzim la
tot pasul despre lucruri care nu merg, cum viața e grea, lucrurile
frumoase nu sunt apreciate și cu fiecare declarație ceva din capacitatea
noastră de a crede în miracole scade.
Copilul interior este sursa noastră de inspiratie și miracol. Atunci când credem în el, când petrecem timp cu el, atunci când îl îngrijim, inima noastră își readuce aminte că este puternică. De fapt, poate să lupte și poate câștiga.
Tindem să separăm lumea copilului - "Ce știe el/ea? E doar un copil. O să vadă când crește mare."
De fapt, copiii știu, noi suntem cei care uităm. Uităm că este posibil să ne schimbăm, că orice se poate învăța - inclusiv iubirea, uităm că dacă suntem perseverenți reușim și că nu există certitudini în viață, doar șanse care se așează în fața ta când alegi să ieși din casă.
Copilul din tine are nevoie de iubirea și atenția ta, iar tu ai nevoie de el ca să fii puternic și capabil să-ți trăiești visul.
(Oana Stoianovici)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu