SĂRMAN ROMÂN
Zidire de Fum
Sărman român cu sufletul curat,
Auzi din nou cum degeră cireşii,
Şi vezi din nou cum se-mplinesc aleşii
Cu vorbe adunate din păcat.
Sărman român cu sufletul credul,
E timpul să nu-i crezi pe cei ce vor
Să-ţi spună iar că eşti doar un dator,
Că nu munceşti şi nu suporţi destul.
Sărman român cu sufletul amar,
Asculţi cum vântul suflă prin câmpii
Şi vezi cum pier în vânturi bogăţii
Şi cum îţi trece viaţa în zadar.
Iluzii reci, confuzii şi coşmar,
Se schimbă epoci, mor şi-nvie lumi,
Minciunile se-alină cu minciuni,
Durerile cu vorbe de nectar.
Sărman român, eşti hărăzit mereu
Să le accepţi pe toate şi să crezi
Că adevăr nu este tot ce vezi,
Ci doar blestem să-ţi fie-n toate greu.
Sărman român damnat să fii sărac,
Spectacolul nelumii ţi-i prea plin,
Aceleaşi mascarade pier şi vin
Precum găini la boabe în cerdac.
Sărman român, de mii de ani tot speri
Că noaptea este, peste tot, tot noapte,
Că faptele-s în toată lumea fapte,
Că alb nu-i negru-n viaţă nicăieri.
Adânc pământ cu dorul auster,
Le-om duce iar pe toate cum le-am dus,
Le-om spune iar la toate cum le-am spus,
Ogorul, pentru noi, rămâne cer.
Sărman român, cu inima pe jar,
În lumea asta nu mai sunt minuni,
În focul sacru nu mai ard tăciuni,
Durerea, pentru noi, rămâne har.
Sărman român, cu sufletul supus,
Mai poţi să ai răbdare şi să speri,
Dar nu în darul celor ce-s Puteri,
Ci-n crezul tău de-o viaţă-n Cel de Sus.
Gheorghe Văduva
1 ianuarie 1997, Bucureşti
Zidire de Fum
Sărman român cu sufletul curat,
Auzi din nou cum degeră cireşii,
Şi vezi din nou cum se-mplinesc aleşii
Cu vorbe adunate din păcat.
Sărman român cu sufletul credul,
E timpul să nu-i crezi pe cei ce vor
Să-ţi spună iar că eşti doar un dator,
Că nu munceşti şi nu suporţi destul.
Sărman român cu sufletul amar,
Asculţi cum vântul suflă prin câmpii
Şi vezi cum pier în vânturi bogăţii
Şi cum îţi trece viaţa în zadar.
Iluzii reci, confuzii şi coşmar,
Se schimbă epoci, mor şi-nvie lumi,
Minciunile se-alină cu minciuni,
Durerile cu vorbe de nectar.
Sărman român, eşti hărăzit mereu
Să le accepţi pe toate şi să crezi
Că adevăr nu este tot ce vezi,
Ci doar blestem să-ţi fie-n toate greu.
Sărman român damnat să fii sărac,
Spectacolul nelumii ţi-i prea plin,
Aceleaşi mascarade pier şi vin
Precum găini la boabe în cerdac.
Sărman român, de mii de ani tot speri
Că noaptea este, peste tot, tot noapte,
Că faptele-s în toată lumea fapte,
Că alb nu-i negru-n viaţă nicăieri.
Adânc pământ cu dorul auster,
Le-om duce iar pe toate cum le-am dus,
Le-om spune iar la toate cum le-am spus,
Ogorul, pentru noi, rămâne cer.
Sărman român, cu inima pe jar,
În lumea asta nu mai sunt minuni,
În focul sacru nu mai ard tăciuni,
Durerea, pentru noi, rămâne har.
Sărman român, cu sufletul supus,
Mai poţi să ai răbdare şi să speri,
Dar nu în darul celor ce-s Puteri,
Ci-n crezul tău de-o viaţă-n Cel de Sus.
Gheorghe Văduva
1 ianuarie 1997, Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu