Capul ce se pleacă
Capul, când se pleacă, sabia nu-l taie…
Spune o poveste de-amăgit românii
Și de-a-i face slugă, precum vor stăpânii,
Într-o lume-n care viața ne-ncovoaie.
Capul, când se pleacă, sabia nu-l taie…
Spune o poveste de-amăgit românii
Și de-a-i face slugă, precum vor stăpânii,
Într-o lume-n care viața ne-ncovoaie.
Capul ce se pleacă e doar plecăciune,
Sabia ce taie, taie și-n morminte,
Taie cu tăișul, taie și-n cuvinte,
Vestea că nu taie-i doar o-înșelăciune…
Câinele din casă îți aduce zgarda,
Ca să-l plimbi pe stradă și să-l ții aproape,
Devotat cum ți-este, nu mai vrea să scape,
El e doar o umbră, sclavul tău și garda.
A uitat de haită, a uitat de toate,
Dacă-i dai păpică și-i mai spui și ”Brava!”,
Pentru el sunt dulce vorba și otrava…
Câinele din casă nu mai dă din coate...
Trestia se-îndoaie când o bate vântul,
Dar când vântul trece-i iarăși verticală,
Solul o-ntărește, apele o spală
Iarna n-o îngheață, n-o ucide gândul…
Sus, pe munte, bradul crengile nu-și frânge,
Sub zăpada rece, doar și le apleacă,
Dar revin de-îndată ce omătul pleacă
Și-n coroana-naltă ramul lui se strânge.
Crengile-i se-apleacă când zăpadă-i multă,
Iar omătu-i curge liniștit în poală,
Bradul luptă falnic doar pe verticală,
Muntele și cerul vorba i-o ascultă.
Bradul, sus, pe munte-i alpinist tenace
Și nu-și pleacă fruntea când vuiește vântul,
Chiar de-și rupe trunchiul, nu acceptă gândul
De-a nu fi vreodată mândru și vivace.
Iar când o furtună îl lovește-n coaste,
Bradul nu se-ndoaie și nici nu se-nclină,
Ci doar cade falnic, scos din rădăcină,
Precum generalul desfrunzit de oaste…
Cade și stejarul lovit de secure
Chiar de-înfruntă vântul, vremea și urgia,
Cum înfruntă viața omu-n România
Blestemat de soartă, soarta să-și îndure…
Capul, când se pleacă, sabia nu-l taie,
El e doar căciula mâinilor tăiate,
Alungat de-acasă, scos din demnitate,
Umilit de alții, căzut în noroaie.
Vorba și minciuna, vântul și toporul,
Vremea ticăloasă, cap ce se tot pleacă…
Toate sunt făcute pentru om să treacă
Precum trece apa, de păstrezi izvorul.
Dar când și izvorul l-ai donat pe-o ploaie
Și plătești cu viața orice strop de apă,
Nu contează astăzi capul ce se pleacă
Sabia trădării știe doar să taie.
Gheorghe Văduva,
București, 10 noiembrie 2013
O zi plină de frumos!
Sabia ce taie, taie și-n morminte,
Taie cu tăișul, taie și-n cuvinte,
Vestea că nu taie-i doar o-înșelăciune…
Câinele din casă îți aduce zgarda,
Ca să-l plimbi pe stradă și să-l ții aproape,
Devotat cum ți-este, nu mai vrea să scape,
El e doar o umbră, sclavul tău și garda.
A uitat de haită, a uitat de toate,
Dacă-i dai păpică și-i mai spui și ”Brava!”,
Pentru el sunt dulce vorba și otrava…
Câinele din casă nu mai dă din coate...
Trestia se-îndoaie când o bate vântul,
Dar când vântul trece-i iarăși verticală,
Solul o-ntărește, apele o spală
Iarna n-o îngheață, n-o ucide gândul…
Sus, pe munte, bradul crengile nu-și frânge,
Sub zăpada rece, doar și le apleacă,
Dar revin de-îndată ce omătul pleacă
Și-n coroana-naltă ramul lui se strânge.
Crengile-i se-apleacă când zăpadă-i multă,
Iar omătu-i curge liniștit în poală,
Bradul luptă falnic doar pe verticală,
Muntele și cerul vorba i-o ascultă.
Bradul, sus, pe munte-i alpinist tenace
Și nu-și pleacă fruntea când vuiește vântul,
Chiar de-și rupe trunchiul, nu acceptă gândul
De-a nu fi vreodată mândru și vivace.
Iar când o furtună îl lovește-n coaste,
Bradul nu se-ndoaie și nici nu se-nclină,
Ci doar cade falnic, scos din rădăcină,
Precum generalul desfrunzit de oaste…
Cade și stejarul lovit de secure
Chiar de-înfruntă vântul, vremea și urgia,
Cum înfruntă viața omu-n România
Blestemat de soartă, soarta să-și îndure…
Capul, când se pleacă, sabia nu-l taie,
El e doar căciula mâinilor tăiate,
Alungat de-acasă, scos din demnitate,
Umilit de alții, căzut în noroaie.
Vorba și minciuna, vântul și toporul,
Vremea ticăloasă, cap ce se tot pleacă…
Toate sunt făcute pentru om să treacă
Precum trece apa, de păstrezi izvorul.
Dar când și izvorul l-ai donat pe-o ploaie
Și plătești cu viața orice strop de apă,
Nu contează astăzi capul ce se pleacă
Sabia trădării știe doar să taie.
Gheorghe Văduva,
București, 10 noiembrie 2013
O zi plină de frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu