.jpg)
Adrian Sărmăşan
Rezemat de aerul din biroul viu citesc printre scame.
Am impresia că un ciclop frumos urmăreşte atent spectacolul.
Pe jos, pe sus, printre haine, peste tot... doar ele,
nu mai încap în valize şi nici în dulapuri, gândurile mele.
Să le vând... ar fi interesant! Să le cumpăr?
Cum?! De la mine?!
Mai bine le dărui, doar... "dar din dar se face rai".
Accelerarea senzaţiilor, cu mari sau mici derapaje,
pe un drum al conştiintei mele, nu înseamnă nimic... deşi
toată individualitatea mea se strânge ghem într-un singur punct
şi trăieşte vechiul sau viitorul, nemărginit de nimeni şi de nimic.
Simt că patul atinge tavanul, atunci când nu eşti lângă mine.
Flori colorate şi pieţe pline cu mango dau din mâini,
făcându-mi semn cu ochiul.
Sedimentarea din insulă şi valurile albe, puţin sărate,
îmi îndulcesc starea febrilă...
Sunt tot mai aproape de limita imposibilă.
Se îndepartează şi se tot apropie de nimic... mina mea neexplodată.
Am un ceva ce va fi numai al meu odată sau poate, cred încă în el.
Tu nu-mi dai pace, aşa cum îmi place,
de aceea mă îndrăgostesc zilnic de ochii tăi şi de lumina lor.
Nisip fără miez şi, clar fără umbră, adunat concentric în inima mea
îmi sperie frumos zorii.
Oricum umerii mei poartă bucuria din cruci.
Copilul din basm care crede în poveşti,
e un fluviu prins între două motive: Iubirea şi viaţa.
De departe, te zăresc lunecând în amurg.
Tu... şi corabia ta cu pânze şi sori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu