SOAREnDAR !

...
Ieri mi-a fost dor de tine, astazi imi este dor de tine. Nu te ingrijora pentru maine, o sa-mi fie iarasi dor de tine !

Zâmbeşte pentru că zâmbetul tău poate provoca zeci ,sute ,chiar mii de zâmbete în jurul tău !

Pentru Tine, fiinţă cu suflet de dor , am darul Frumosului ! Nu ştiu să fiu nici clipă, nici veşnicie , nici apă, nici uscat , nici Cer, nici Pământ , nici multe altele , dar am învăţat de la voi să fiu OM ! Să iubesc şi să mă dăruiesc iubire ! Întindeţi mâinile pentru a primi Dragostea mea! M-am regasit in poezia ta Mariana Stratulat Rogoz

Cauta-ma acolo in inima ta si de ma vei gasi, atunci vei gasi si drumul catre mine si vei reusi sa intelegi cat valoreaza prietenia ta, pentru sufletul meu

Nu conteaza ce gandesc altii despre tine...conteaza ceea ce sti tu ca esti !Daca m-ai întreba vreodată ce-mi doresc din toată inima, ţi-aş răspunde - fără să stau mult pe gânduri - că-mi doresc sănătate pentru cei pe care-i iubesc!


Eu sunt romanca, deoarece asa imi spune inima, eu simt cine sunt, iar patria ma cheama spunandu-mi numele cand sunt departe de ea.Trebuie cu toti sa ne mandrim ca suntem romani, deoarece nicaieri în alta parte nu ne vom simti asa ca acasa !

Cea mai frumoasa mamica sa-ti de -a Dumnezeu multa sanatate si sa ne mai astepti sa venim acasa! Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei. Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei. Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana. Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta. Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată... Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe. Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun. Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri. Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori. Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine... poezie de Irina Binder..... Dor de mica mea draga ....

Cand sunt plecata am un dor nebun de casa. Memoria pastreaza intotdeauna doar cele mai frumoase momente si ai impresia ca acolo unde nu esti tu, acolo e …acasa!


Acasa - radacina sfanta de Mariana Rogoz Stratulat mp3-ady

Asculta mai multe audio traditionala
Caldura si mult zambet in suflet...

Nu ar trebui sa ne cautam trecutul in viitor......clipa nu seamana cu cea din trecut si nici cu ce vom trai. Nu spune ca fericirea a murit doar pentru ca tu o visasei altfel.....doresteti mai mult.....fii tu insuti , viseaza mai mult.....crede in visele din realitate....zambeste mai mult!

Poezii Felicia Feldiorean - Colaj

Bun venit in blogul meu.....Va multumesc tuturor celor care veniti in vizita, chiar daca veniti in tacere si plecati la fel, si sper ca macar ceva din "casa" mea sa va aduca lumina in privire si sa va faca sa reveniti. Va doresc tuturor doar BINE SI FRUMOS in viata ..Tot binele Universului sa fie cu voi si cu cei dragi voua!

duminică, 4 iunie 2017

Fântâna Auriştii

      O  Poveste de Rusalii (o veche legendă din Avrig )

            -„De ce se pun mestecenii la porţi?
Ca să nu vină Rusalcele să fure fetele, să pocească pruncii, să tulbure minţile vitelor, să încurce coamele cailor, pentru pază se pun.
                - Da' de ce fac ele rele?
                -Apoi Dumnezeu ştie, nu-s ele aşa rele dar o dată pe an tot îşi varsă furia.
                - De ce?
                - E o poveste veche, veche...
                - Spune-mi-o, te rog! „
     Aşa, într-o seară de sărbătoare, în timp ce-mi împleteam din mlădiţe de mesteacăn inel şi brătara, cum fac toţi copiii de Rusalii,  şezând pe scăunel la poarta, langă Mosul, am aflat povestea Rusalcelor, prima poveste căci sunt mai multe.
„De mult, de mult, când încă oamenii nu aveau biserică şi popi, Dumnezeu făcuse altă rânduială oamenilor, şi duhurilor şi dobitoacelor şi pădurii. Tot aşa făcuse, bag-seamă, şi Măiestrelor, care erau nişte zâne frumoase-frumoase, fiice ale lunii, cu părul de argint şi voci ca de copil şi cărora le plăcea jocul. Si jucau măiestrele în poieni, la răscruci de drumuri, pe câmpuri sau langă ape, de la răsăritul lunii şi până la răsăritul soarelui. Se supărau atunci când, vreun călător întârziat stătea mirat să le privească, se încruntau atunci şi... omul rămânea mut. Pe unii i-au muţit, pe alţii i-au pocit, unora le-au luat minţile. Au fost şi oameni pe care i-au prins în jocul lor nepământean până când aceştia au căzut morţi de oboseală, cu ochii goi şi minţile duse.
 Oamenii se temeau de ele şi le ocoleau, însă o data pe an  era ziua lor, a Măiestrelor , la sfârşit de primavară şi atunci parcă îşi pierdeau minţile dând iama în sat, înnebunind vitele, pocind pruncii nesupravegheaţi şi fetele prea frumoase.  Incurcau holdele şi tulburau izvoarele.
Mamele îşi mânjeau pruncii cu cărbune, la fel făceau şi fetele ca să nu mai pară frumoase şi îşi puneau urzici sub căpătai crezând că mirosul urzicilor alungă Măiestrele şi pe fete le scapă de poceală.
Intr-o primăvară Ielele au răpit trei surori care veneau seara de la câmp. Le-au amăgit  prinzându-le în jocul lor şi duse au fost.
Pe cele mai mici le-au găsit sătenii dupa câteva zile bezmetice, cu părul vâlvoi cu privirile pierdute, rătăcind pe câmp, dar cea mare, Aura, n-a mai apărut.
Mărcuţ (Marcu, a lu' Nistor de la Fântâna veche) urma s-o ia de nevastă şi făcuseră înţelesul, dar... Măiestrele i-au zădărnicit nunta, aşa că Mărcuţ a plecat să-şi caute mireasa, Asta era, el, un om cu sufletul frânt, şi o taină cu care trebuia să se-nfrunte, dar când iubeşti răstorni şi munţii de la locul lor.  A căutat în toate poienile, în care oamenii ştiau ca joaca ielele, a coborât pe pâraie şi a urcat pe dealuri, tot mai sus, spre vârful muntelui. Se gândea, că dacă nu găseste nicio urmă, să caute Poarta Mare ce ducea spre tărâmul uriaşilor, ori, dincolo, la strămoşii daci, poate ei or şti ceva.
Trecuseră câteva zile de când plecase de-acasă şi niciun semn că ar fi pe urma cea bună nu găsise, ba mai mult, deşi fusese lună plină în nicio poiană nu dăduse de Măiestre.
 Intr-o dimineaţă şedea abătut langă un ochi de apă cât o căciulă, undeva sus spre munte, şi ganditor a început să arunce pietre în apă.
-Au, s-a auzit un glas ca de copil. Mărcuţ s-a uitat în jur şi n-a văzut nimic, ştia că uneori Ielele joaca feste călătorilor. A aruncat o altă pietricică în ochiul de apă şi...
-Au, s-a auzit din nou, de data asta i s-a părut că glăsciorul se aude din izvor şi s-a aplecat asupra apei. Se aştepta să-şi vadă chipul în oglinda izvorului când... la început i s-a părut ca apa luceste auriu, aşa ca pletele miresei lui, apoi s-a limpezit un chip şi din oglinda apei doi ochi azurii îl priveau trişti... i s-a strâns inima când a recunoscut chipul Aurei şi parcă izvorul şoptea ceva:
- Ascultăă, ascultăăă, taci şi ascultăă, nu rosti nu pomeni num...
_ Aura! Aura! A strigat Mărcuţ, Cerule sunt eu nebun, sau e chipul ei!

-Ascultăă, Mărcuţ, ascultăă... şi chipul începuse să se destrame
-Ascult, ascult, a raspuns temător flăcăul
Iar povestea spusă de izvor i-a frânt inima: Aura fusese închisă de Măiestre în împărăţia izvoarelor şi asta era singura fereastră prin care putea să privească, dacă nimeni nu i-ar fi rostit numele fata ar fi putut privi cerul şi chipul trecatorilor însetaţi o veşnicie,  dar pentru că cel mai drag sufletului ei îi rostise numele ea se întorcea în adancuri, iar numele ei rămânea izvorului. Îi dăruia, însa, mirelui pierdut pentru ea, un lucru preţios, dezvăluindu-i taina prin care putea să ţină departe de sat Măiestrele în ziua lor.
A mai rămas Mărcuţ lângă Izvorul Aurii un timp sperând că blestemul Măiestrelor a fost doar un vis urât, a plâns, a rugat, a mângâiat apa rece dar chipul drag nu s-a mai aratat. A aruncat o pietricică sperând să auda glasul, dar nu s-a auzit decât un clinchet ca de metal.
A coborât apoi în sat, ştia că se apropie ziua Rusalcelor (Măiestrelor), îi spusese Aura, a adunat feciorii cu carele şi s-au intors în marginea pădurii, au umplut carele cu mesteceni, copaci pe care Măiestrele îi primisera în dar de la Lună muma lor, copaci de argint ca pletele lor- ale Măiestrelor, copaci de care nu trebuiau să se atingă muritorii. În seara dinaintea zilei Rusalcelor feciorii au pus la fiecare casă mesteceni, au pus mesteceni la intrările în sat şi la drumurile spre cele 4 câmpuri, au pus mesteceni la fiecare izvor din sat. Aşa-i spusese Aura lui Mărcuţ, asta era taina, ăsta era blestemul de care se temeau Măiestrele: Luna le încredinţase copacii magici cu condiţia ca de acestia muritorii sa nu se atingă, altfel, mestecenii atinşi de muritori devin în ziua Rusaliilor paveze pentru oameni împotriva măiestrelor, acolo unde, de ziua lor erau mesteceni, ele, măiestrele deveneau neputincioase.
De atunci feciorii aduc mesteceni la Rusalii iar Măiestrele n-au mai intrat în sat, de atunci, în fiecare an ele încearcă sa-i întoarcă din drum pe feciori trimiţând ploi şi vânturi, furtuni sau grindină, şi tot de atunci, izvorul din munte, acolo unde Mărcuţ şi-a lăsat, zdrobită, inima, dar a aflat taina înfrangerii Măiestrelor s-a numit „ Izvorul Aurii” , nume care în timp a devenit „Izvorul Auriștii” sau „Fântâna Aurii/Auriştii” , şi acum, culoarea pietrelor de pe fundul ochiului de apa este aurie iar sunetul pe care îl scoate o piatră aruncată este de clinchet metalic. Şi acum dacă şopteşti lângă izvor numele Aurei sau al lui Mărcuţ apa devine albăstrie, ca ochii înlăcrimaţi ai miresei pierdute.
      Grancea Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
NU TE INDRAGOSTI DE DRAGOSTE !
Indragosteste- te de cineva care sa te iubeasca, care sa te astepte, care sa te inteleaga chiar si la nebunie, de cineva care sa te ajute, sa te ghideze, sa fie speranta ta, sa fie totul ptr tine. Indragosteste -te de cineva care sa nu te tradeze, care sa-ti fie fidel, care sa viseze impreuna cu tine, la felul tau de a fii, la spiritul tau. Indragosteste-te de cineva care sa te astepte pana la final, care sa fie exact asa cum nu te-ai asteptat, cum nu ai sperat. Indragosteste-te de cineva care sa sufere alaturi de tine, care sa rada alaturi de tine, care sa te imbratiseze cand ai nevoie. Indragosteste-te de cineva care sa se intoarca la tine dupa o cearta. Indragosteste-te de cineva care te iubeste._ "nu te indragosti de dragoste"._ e atat de usor de spus...
De ce trebuie sa astepti sfarsitul cuiva sa- i spui ca ai tinut la el ?
-->
              Myspace Glitter Text