.jpg)
Requiescat în pace, Majestate! Îți jur că voi privi spre ceruri ori de câte ori îmi va fi dor...
Mărturisiri și gânduri după Funeraliile Regelui...
Stefan Daniel
Dumnezeul meu.....atât de mare și atât de sfânt....mi-a fost dat să particip la funeraliile Regelui Mihai I...cuvintele mele nu pot cuprinde emoțiile pe care le-am trăit, nici imensa tristețe, nici surprinderea, nici solidaritatea. Trenul a oprit în București, dimineața, la ora 6:30. La Palat am ajuns pe la 7:30. Multe lumânări în jurul Palatului Regal, mesaje, poze. Crini, trandafiri, crizanteme....o mare de regrete....gardurile Palatului erau împodobite de flori..pe jos erau aprinse mii de lumânări....mii de regrete ale oamenilor. Am aprins și eu una. M-am așezat în piața unde urma solemnitatea. Am așteptat. Aveam în mână o poză cu Regele Mihai și Regina Ana, o carte de convorbiri ale Regelui Mihai. Le țineam strâns în mâini, în dreptul inimii. Un discret, simplu și profund omagiu. Sicriul a fost scos din Sala Tronului și depus în fața Palatului, vegheat atent de statuia ecvestră a Regelui Carol I...Am asistat extrem de pios și îngândurat. La final, Regele a fost pus pe un afet de tun. Familia Regală mergea după sicriu. Mii și mii de oameni, mii și mii de regrete, de gânduri, de inimi triste. Pe Calea Victoriei se adunaseră oameni cu flori în mâini și lacrimi pe obraz. Aruncau florile în fața cortegiului, parcă să îl atingă pe Majestatea Sa ultima dată, pe drum...Erau vizibil marcați și întristați. Clopotele bisericilor băteau și Armata intona un marș funebru .Principesele erau atât de marcate, de surprinse, Regele era un erou în ochii oamenilor, triumfă.Unii priveau de la balcoane, de la terasele blocurilor. Le citeai uimirea, amărăciunea. Mulțimea însoțea catafalcul, strigând Monarhia Salvează România, Regele Mihai, Jos comunismul. Veniseră parcă să își ceară iertare de la Rege, să îngenuncheze în fața Majestatii Sale, să strige "iartă-mă, Majestate, nu am vrut, am păcătuit." În zona Pieței Unirii, zeci de mii de oameni, nu văzusem niciodată atâtea suflete adunate, pioase, având chipurile suferinde. Sicriul a fost condus pe dealul Patriarhiei, în sunetul clopotelor Mitropoliei. Ceva indicibil. Acel sunet amintea de ultimul strigăt, de un strigăt al sufletului, un strigăt către cer. Fuseseră montate ecrane pe care rula slujba de înmormântare din Catedrala Patriarhală. Am asistat și eu. În jurul meu, oamenii erau atât de pătrunși, de uniți în tristețea lor. Văd cum se solidarizează în jurul doliului. Țineau flori și lumânări în mâini. Mulți izbucnesc în lacrimi. Nici eu nu am putut să le opresc, am plâns, fiind plin de regrete și de durere, copleșit. Dar mă simțeam alături de semenii mei, solidar cu ei. Nimeni nu a plecat, toți au asistat la slujbă în stradă. Sicriul a fost scos după ceremonie din Catedrală și urcat în mașina mortuară. A fost așteptat de mulțimile de oameni, care aruncau flori în fața mașinii. Așa s-a întâmplat de la Patriarhie până la Piața Universității. Era condus și vegheat de oameni. Am trăit copleșit de emoții aceste momente...am plâns, am regretat, am disperat. Moartea Regelui a fost o imensă durere pentru sufletul meu. Moartea sa a fost un triumf în fața tuturor mișeilor și famenilor. A murit glorios, după o viață trăită exemplar. A avut parte de aceste momente uimitoare, de lacrimile miilor de oameni, de florile lor, de candelele lor. Deși o națiune săracă, adâncită în mizerie și autosuficiență, adaptată ușor tuturor regimurilor, trecută prin dictaturi a căror esență a fost minciuna, corupția morală, aceasta a știut să își onoreze Regele, să îl plângă, să se unească în jurul Majestății Sale. Nu pot descrie clipa. A fost ceva eminamente unic. Străzile se însuflețeau la trecerea Regelui. Aceasta a fost apoteoza in articulo mortis . Dispariția Monarhului a fost o redeșteptare, reflecție și regret, durere și lacrimi. Am văzut chipuri de tineri, de maturi, de bătrâni, mâhnite, pline de regret, dar și de iubire pentru Regele Mihai. Deși detestat de către comuniști și cei care au căzut pradă manipulării, finalul vieții sale a însemnat triumful adevărului și al nobleței. Va rămâne o efigie a demnității și a rezistenței, a unei vieți în acord cu valorile morale, a bunătății inimii. Ne-a iubit Regele, deși unii semeni au fost si sunt sub dezinformări și propagandă. Jurământul său a fost pentru toți românii, pentru toată țara, un jurământ în fațanațiunii române. L-a respectat până la moarte. Admirabil cum românii s-au solidarizat în jurul acestui moment funerar....nu voi uita acele chipuri, acele trăiri, acele aplauze finale. Ziua nu a fost întâmplătoare...16 decembrie, oamenii se unesc în cuget, în simțire, la 28 de ani de la Revoluție. Regele a intrat în Panteonul națiunii. Lacrimile lor l-au condus spre mormânt. Trenul regal a mers spre Curtea de Argeș. Nu a oprit în nicio gară, dar românii l-au întâmpinat în gări, aruncau flori spre tren. Astfel de momente îmi sporesc încrederea în țara mea, în semenii mei. Regele Mihai a fost un rege sub timpuri. Nu a avut o domnie lungă, timpul a fost crud cu el. Tragedia istoriei l-a urmărit toată viața, l-a bântuit.După 70 de ani, Regele devenea erou național, era glorificat și adulat. Asta a fost răsplata finală. Timpul l-a răsplătit pentru ce a fost. Acesta a fost timpul final al Regelui printre noi...mă simt copleșit scriind aceste rânduri...dar, totodată, obligat să o fac. Avem nevoie de Regi pentru a recunoaște pe cineva superior nouă, pentru a privi către cer . Putem acum privi spre cer cu serenitate. Majestatea Sa se află acolo. Doar așteaptă să îl invocăm, să ne rugăm și, în ultimă instanță, să păstrăm legământul solemn: "Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie." Lumea de mâine îl va reține pe Regele Mihai ca pe o instanță morală, ca pe un erou. Acesta a fost trumful Regelui. Datoria noastră este să păstrăm lumină în suflete, demnitate, onestitate, gratitudine. Ingratitudinea trebuie să dispară dintre noi, corupția trebuie ocolită. Frumusețea va salva lumea. Frumusețea morală, însă, o va mântui.
Sursa
Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu