.jpg)
Ea a fost soția nelegitimå a marelui povestitor humuleștean Ion Creangă, din anul 1872 și până la sfârșitul vieții scriitorului. Aparținea unei familii de armeni cu rădăcini vechi pe pământul Moldovei. În 1867, Elena Grigoriu, soția lui Ion Creangă încetează din viață, lăsând în seama soțului pe unicul lor fiu Costache, în vârstă de 7 ani. Ion Creangă se simte „singur-singurel și cu un car de nevoi după el”. În această perioadă marele povestitor avea să scrie pe coperta unei cărți: „Astăzi, 16 ianuarie 1872 s-a întâmplat un plăcut accident pentru mine”. La acea dată Creangă o cunoaște prin intermediul prietenului său Grigore Vartic, diacon armean, pe tânăra Ecaterina Vartic, fiica lui Andrei Vartic. Creangă se mută în „bojdeuca” lui Andrei ca subchiriaș, motivul principal fiind acela că o plăcuse pe Tinca Vartic, „mică la statură, ageră, subțire și plăcută la înfățișare”, chiar de la prima vedere. Ceea ce a reprezentat Tinca Vartic în viața lui „Moș Ion Creangă”, găsim în scrierea „Dascăl”, datată Iași 1889, 31 decembrie (ziua morții povestitorului): „Mi-am luat în casă și o țățacă tinerică, de nouăsprezece ani, pe Ecaterina Vartic, ca să aibă grijă de băiat și de mine, că de când m-a lăsat diavolița, nu-s nici bărbat însurat, nici vădoi, ci cum e mai bine: și una și alta. Lumea, cum e lumea, că numai moartea îi astupă gura, zice multe, dar cine stă s-o asculte? Zice că Tinca-i prea tinerică pentru un drac bătrân ca mine. Zice că mi-am făcut-o țiitoare, dacă nu mi-am putut-o face nevastă. Vorbească lumea până ce i-o ajunge gura la urechi! Eu n-am dreptul la viață și trebuie să-mi pun unghia-n gât, ca pițigoiul? Costache, băiatul meu, n-are dreptul la îngrijire și la mâncare? Dacă mama lui dreaptă l-a lăsat în părăsire, apoi țiitoarea Tinca nu-i mai bună decât dânsa, că-l hrănește și-l îmbracă? (…) Ea n-are năcăfale, nu-i rea de gură, nu cârnește din nas și-i bucuroasă că are unde-și pleca fruntea și pe deasupra este robace și supusă și mi-i credincioasă. Nu râvnește la ciolan de vlădică și se mulțumește cu ce-i dau eu. La spartul târgului, se vede că și țăranul cel mai prost are noroc, că țățaca mea e înger de zugrăvit pe icoană”. Tinca Vartic n-avea multă școală, în schimb era o femeie inteligentă. Cei care au cunoscut-o vorbeau de ea cu admirație: „Era deșteaptă și cuminte” (Gr. Alexandrescu); „Avea darul povestirii” (C. Grigorescu). Ion Creangă a tratat-o pe Ecaterina Vartic la fel ca pe soția lui. Putea să se însoare cu ea, dar n-a făcut-o și a trăit așa cu ea 17 ani până la moartea lui. Din dragostea pentru ea, Ion Creangă cumpără „bojdeuca și locul din jur” pe numele Ecaterinei Vartic, după cum apare în actul de vânzare-cumpărare din 25 iunie 1879. Despre calitățile ei culinare iată aprecierile lui Creangă: „Când a răsărit luceafărul de ziuă, ne-am întors cu bădia Mihai Eminescu la cuibar și am fost primiți cu alai și blagosloviți de Tinca cu borș de potroace”. Iar în altă parte: „Mai bine apucă-te, Tincuțo, și fă-mi niște sarmale de cele gustoase, știi cole, cum îmi place mie”. Tinca Vartic a fost și partenera lui de suflet. Creangă descrie cum îi citea Tincăi poveștile sale: „Tinca lăsa blidele, dereticatul ori măturatul și sta cu mâna la gură și mă asculta, apoi pricepea și ea. – Doamne, Maica Domnului, Ionică, pui pe hârtie poveștile cele, așa cum mi le povestești! D-apoi de ce strici hârtia degeaba, că și eu le știu și nu m-apuc să le scriu? – Le scriu ca să le citească și alții, Tinco…” Eminescu venea foarte des la Creangă, iar faptul că în perioada când fusese destituit din postul de revizor școlar el a acceptat chiar să locuiască în bojdeuca din Țicău, acest lucru s-a datorat și Ecaterinei Vartic care-l respecta pe conu Mihai și ținea la el. Ecaterina Vartic încetează din viață în anul 1912, la vârsta de 59 de ani.
Sursa internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu