.jpg)
Mecca, Arabia Saudită
Mecca se bucură de o poziție privilegiată încă din preislam, ca localitate aflată la întretăierea drumurilor comerciale ce legau regiunile din sud, Yemenul (locul de obținere a mirodeniilor), de cele din vest, Egipt, Jedda, și de cele est Golful Persic și Mesopotamia. Totodată, Mecca era și locul de pelerinaj al arabilor idolatri. În perioada preislamică (până la începutul secolului VII), Mecca este condusă de puternicul trib al kuraișiților (ar.: qurayš) din care făcea parte și profetul Muhammad. În 622, Muhammad părăsește Mecca stabilindu-se la Yathrib, viitoarea Medina. După ce recucerește Mecca, se întoarce în 630, însoțit de aproximativ 10.000 de adepți pentru a efectua “pelerinajul de adio” la Ka’ba, pelerinaj care va consacra sanctuarul Ka’ba și implicit Mecca ca prim loc sfânt al islamului.
Din punct de vedere politic, administrative și economic, Mecca este umbrită încă din zorii islamului de noile capitale islamice: Medina, Damasc, Bagdad. Istoria reține o singură încercare, cea a lui Abdullah bin Zubayr, un rival al ummayazilor, de a crea un califat la Mecca, lipsită de succes.
În secolul X, karmiți (adepți ai unei mișcări politico-religioase îndreptate împotriva abbasizilor) au marcat o perioadă de tulburări profunde (atacul împotriva orașului și luarea în 930 a “pietrei negre”, restituită în 950).
În secolul al XI-lea se instalează la Mecca o dinastie de guvernatori hașemiți, descendenți în linie directă ai lui Hasan bin Ali, fiul cel mare al califului Ali, ginerele profetului Muhammad care va rămâne la conducerea orașului până la începutul secolului XX. Ei vor funcționa sub suzeranitatea fatimizilor, a selgiucizilor, a ayyubizi, a mamelucilor și, în sfârșit, din 1517, a otomanilor. Ei primesc titlul de șarif (ar.: šarĭf "nobil", "protector"). Șarifatul (demnitatea de șarif) se termină la puțin timp după domnia lui Husayn bin Ali, care se răzvrătește împotriva otomanilor în 1916 în timpul Revoltei arabe. După înfrângerea Imperiului Otoman în 1918 și prăbușirea sa definitivă în 1923, Husayn se autodeclară calif. Fiii săi, Faysal și Abdullah, sunt declarați regi în nou formatele state, aflate sub control britanic, Irak și Trasiordania. În 1924, în fața atacurilor repetate ale lui Ibn Sa’ud, Husayn abdică în favoarea fiului său, Ali bin Husayn, care devine astfel ultimul șarif al Meccăi. La sfârșitul anului 1924, Ibn Sa’ud cucerește întreaga regiune a Hijaz-ului în care se află și Mecca) și-i expulzează pe hașemiți. Din 1924 dinastia sa’udită are în administrație Mecca (și Medina) și instituția pelerinajul la locurile sfinte, fără să pretindă titlul de șarif.
Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu