12-14 noiembrie reprezintă o a doua etapă în calendarul Filipilor de Toamnă (numiți și Martini), având ca punct culminant ziua de 13 noiembrie, când se celebra Martinul Mare.
Acești Martini cad totdeauna cu patruzeci de zile înaintea Crăciunului; se serbează trei zile începând din 12 noiembrie, cel de mijloc, Martinul cel Mare, cade întotdeauna în ziua în care este prăznuit Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului.
Și acești Martini, ca și cei de iarnă, se serbează cu nelucrare contra lupilor, ca aceștia să nu vatăme turmele de oi, de vite etc., dar să nu vatăme nici pe oameni.
Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român (Paideia, 2000)
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Oroveanu | Grup de săteni lângă cruci, Țara Hategului. Sunt îmbrăcați în costume specifice fiecărei vârste: bărbații poartă cămăși drepte lungi și pantaloni largi de pânză croiți din doi stani, prinși sub genunchi cu mici curelușe de piele. În picioare poartă opinci cu obiele, unul dintre tineri are pieptar înfundat de piele. Costumul femeiesc este alcătuit din cămașă cu poale încrețită la gât, cu pui pe umeri sau tip tablă pe mânecă. În față și în spate au două șorturi țesute din lână. Fetele mici poartă părul împletit într-o singură coadă pe spate, cele ieșite la hora un țop – o coadă ce atârnă pe frunte. Femeile căsătorite purtau șire împletite pe frunte, iar la ceafă părul prins în coc și acoperit cu o ceapsă brodată ce se așează peste un suport de fier numit coarne.(O-845)
Sursa:
https://www.facebook.com/105646751665/posts/10158219187676666/



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu