DOR CAMELIA RADULIAN

 

Zilele nu-ți vor mai fi niciodată prelungi, nici dungate ca iarba,
nici înalte,
doar plate,
lipite cu obrazul de noapte,
cu dinți șlefuiți peste șoapte
Unde nu-i lună,
...sunt doar șerpi de lumină
și humă
puțină, străină, străină…

Și vei mai fi – îmi spuneai – doar o cruce
ce sinele-n sânge și-l duce
pe drumul cu nicio răscruce
de vânt,
de pământ sau de om.
Un fosnet vei fi,
ca de pom.

Doar câmpul rămână din tine
și brațele verii -vezi bine-
nici adânci, nici verzui,
nici umbrate.
Pe resturi de timpuri uscate
fă bine și culcă-te iară
dă pârgul în izma amară,
coboară pe funie gândul
și-n scorbura ochilor prundul
de dor și istorii sărate,
de munți si povești neuitate,
altare
de maici vinovate...
Hai, fugi și prefă-te în noapte!...
(Camelia Radulian)