miercuri, 28 mai 2025


 Plecai, veneai, totuna pentru mine 

Cu lacrimă îți construiam iertare, 

Și-îmbătrâneam iubindu-te absurd,

Copilul mic ascuns în omul mare.


Și mă rugam la sfinții din pereți, 

Să-mi dea un leac, să uit de tot de tine, 

Și le juram și le plângeam mocnit,

Cu ochiul tău țipându-mi în retine. 


Și iar veneai și iar mă spovedeam,

Păcatul greu vreun doctor să-l dezlege,

Dar se făcea târziu în vârsta mea

Și sângele pornise să se închege


Nu-i leac pe-aici, cu toții îmi spuneau, 

Iar eu tăceam, ca la îngroparea mare,

Doar dorul greu de tine mai trăia

Ținându-mi zări și inimă-n picioare 


Muream, dar corpul nu spunea că mor, 

Cu milă ochii mei priveau spre mine, 

și uite așa, fac compromis de atunci, 

Și accept să mi se facă dor de tine.

( Compromis

Iuliana  Apafi  Stăniloiu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu