S-a întâmplat în 3 aprilie1889: S-a născut Grigoraş Dinicu, compozitor, violonist român. Grigoraş Dinicu (n. 3 aprilie, 1889 la Bucureşti - d. 28 martie 1949 la Bucureşti) a fost un violonist virtuoz şi compozitor român de origine rom, care s-a impus printr-o manieră deosebită de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său individual şi prin tehnica instrumentală excepţională. Este cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziţia sa din 1906, Hora staccato.În afară de bine cunoscuta „Horă staccato”, Grigoraş Dinicu a mai compus un număr de piese muzicale, îndeosebi pentru vioară şi pian, unele fiind utilizate ulterior şi pentru alte combinaţii instrumentale. În operele sale apar adeseori elemente folcloristice româneşti şi ţigăneşti, toate fiind marcate de virtuozitatea şi muzicalitatea excepţională care l-au ridicat deasupra celor mai buni lăutari români. Cele mai cunoscute compoziţii ale sale sunt „Hora mărţişorului”, „Ceasornicul”, „Căruţa poştei”, „Hora spiccato”, „Sârba Expoziţiei de la Paris”, „Hora de concert”, „Hora lui Timoşca”, „Hora lui Dinicu”, „Valse coquette”, „Improvisation à la Dinicu”, „Cântecul tristeţei”, „Sârba de brâu de la Teşcani”, „Orientale à la tzigane” etc.
Sursa
https://www.facebook.com/share/p/1DEURfoHdV/



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu