.jpg)
E joia mare, mamă...e înflorit tot satul
Și pe la alte case se coace cozonacul,
Doar la căsuța noastră scânteie doru-n vatră
Că foc... de la o vreme... nu arde niciodată.
Nevestele fac pască, bătrânele prescură,
Miroase a coptură în orice bătătură...
În bătătura noastră doar mărul de la poartă
Își mai aduce aminte miros de pâine coaptă.
Covata peste care te aplecai odată
Stă pe un colț de sobă, uitată și crăpată,
Iar lemnu-i hodinește-n mireasmă de aluat
Și de copil de țâță, în cântec legănat.
Pe-un raft de la blidar stă chișița uscată
Și-un blid cu ceara veche, cu care altădată
Ai închistrit crucițe, smerită ca o sfântă,
Cu grijă îngerească și mâna tremurândă.
Panerul de nuiele e tot în casă mare,
Cu un ștergar țesut și cu o lumânare,
Păstrând în el Lumina atâtor Învieri
La care l-ai purtat, măicuța mea...ca ieri.
Veneai în zori de Paște cu nafura sfințită,
Cu lumânarea-aprinsă la slujba abia sfârșită
Și pregăteai castronul să ne spălăm pe față
Cu apă, ouă roșii și bani, de dimineață.
S-au dus acele timpuri...de parc-au fost povești...
Mă uit pe-aici...sunt toate...matale nu mai ești...
E vatra tot mai rece, îmi bate doru-n geamuri
Și primăvara-și cerne petalele din ramuri.
La alte case fiii își întâlnesc părinții...
Eu strâng în piept pustiul și mă sfădesc cu sfinții...
Că rând pe rând v-adună la taina Învierii,
Iar eu rămân străină în negura durerii.
Cad lacrimi în făină...frământ aluat de pască...
Oi face ouă roșii...dar cine să-nchistrească...
Am strâns un braț de lemne s-aprind și focu-n vatră,
Dar fără voi, măicuță... nu-i Paște niciodată...
De-atâția ani de zile, în noapți de Înviere...
Sfințesc doar amintiri... în lacrimi de durere...
Vă împletesc Lumina cu dor și rugă dulce...
Și-mi las bucăți de suflet... la fiecare cruce...
E Joia Mare mamă
Liliana Burac
