Interviu spumos cu Rona Hartner: „La 9 ani voiam să fiu președintele României, în locul lui Ceaușescu"

Autor: Loreta Popa | sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Acasă e România. Când zboară pe deasupra României cu avionul tot timpul o trec lacrimile. Dar se simte acasă și la Sacre Coeur de Montmartre, acolo este moștenirea ei FOTOGRAFII: BRANDUSA BALAN / MOTIONARTHOUGHTS

Rona Hartner face parte din generația celor care au aruncat o piatră sau două din caldarâm la Revoluție, iar acum se pregătește de lansarea proiectului „Balkanik Gospel”, cu piese ale căror versuri vorbesc despre credința în Dumnezeu.

O să spuneți că e surprinzător pentru cineva ca Rona Hartner, recunoscută pentru temperamentul vulcanic și efervescența fiinţei ei, dar după ce o veți asculta veți înțelege că iubirea de Dumnezeu este compatibilă cu iubirea de viață. Sau cel puțin așa ne asigură artista. A moștenit curajul bunicii, pe care a pierdut-o de curând, este actriță, scenaristă, compozitoare, interpretă de folclor, jazz, gospel, dansatoare, pictoriță. S-a botezat la 17 ani. Când avea nevoie să fie ajutată, se ruga și a constatat că se împlinea aproape imediat. Nu a avut niciodată pile, de fapt chiar a avut mereu obstacole. Nu a fost împinsă de la spate de nici un sponsor. Doar un chef nebun să reușească.
- Evenimentul zilei: Ai fost de multe ori asemănată cu o revoluție, spui întotdeauna ce crezi și ce simți. Ești descrisă oricum, numai un om obișnuit, nu. Ești astfel?
- Rona Hartner: Eu cred că sunt un om obișnuit. Cum sămi explici mie, care la 9 ani voiam să fiu președintele României în locul lui Ceaușescu, că pot să am un destin normal. Pentru mine, a face lucruri mărețe e ca un fel de chemare. Am avut șansa să vin dintr-o familie care transforma totul în ceva extraordinar. Cred că faptul de a fi creștin te face să vrei să fii sfânt. Sfinții se evidențiază prin faptul că au misiuni și sunt unici. Am observat, în ultimul timp, că oamenii care sunt încătușați de vicii, de droguri sau alcool, nu mai au față. Au un fel de umbră pe față. Ai impresia că ochii lor sunt șterși. Mie, Dumnezeu mi-a oferit ocazia să fiu fidelă unei chemări. Știu să cânt, știu să dansez, când am de spus o vorbă o spun, fac lucrurile cu pasiune. Am și câteva poziții politice, pentru că nu stau în banca mea cum ar face unii care spun: „Vai, dar eu sunt artist”. Deci, am și o mică parte eroică. Vreau ca misiunea mea de zi cu zi să o fac bine. Să fiu o mamă bună, pentru că nu pretind că sunt perfectă. Dumnezeu a avut încredere în mine să-mi dea mai multe haruri și posibilitatea să le fructific, iar de fiecare dată când am avut vreo piedică, pur și simplu miracolul a apărut.

- Rona, emani feminitate și o împărtășești tuturor. E greu să fii femeie astăzi?
- Da. E greu. Femeia trebuie să împărtășească din harurile ei cu generozitate, refuzând să trăiască altfel decât ca femeie. Eu cred că a fi femeie astăzi este un dar, care trebuie cerut în fiecare zi de la Dumnezeu. Și de la Fecioara Maria, care ne arată ce înseamnă să fii femeie. Eu am un caracter bătăios. Și atunci Fecioara Maria mi-aduce blândețea necesară, pentru că nu am de unde s-o recuperez, căci nu se vinde nicăieri blândețe la kilogram.
- Vorbești despre credință și poate multora dintre fani li se va părea ciudat. Ei te știu pasională, plină de viață, cu chef de petrecere și voie bună. E credința compatibilă cu cântecul?
- Credința are un rol foarte mare în viața mea. Mă formează ca om. Energia mea nu vine de undeva din neant sau din vid. Vine de la faptul că mă împărtășesc cu corpul lui Iisus și el îmi dă forța. Dacă nu fac asta, eu sunt sigură că nu mai am energie. Nu îmi va mai spune nimeni că sunt un vulcan. Nu pot să disociez omul Rona și artistul Rona de creștinul Rona. Ori crezi, ori nu crezi.

- Este talentul un har de Sus primit la venirea aici sau se moștenește?
- Multe chestii se moștenesc din familie, bune și rele. Talentul vine de la părinții mei, iar bucuria de viață o am de la bunica mea de la țară. Dumnezeu să o ierte, bunica mea se bucura de fiecare moment! Când făcea treabă numai asta făcea. Ea trebuia să fie primministrul României; ajungeam departe. Probabil de la ea moștenesc curajul și spiritul de petrecere.
Votul, o lecție de educație și civism
- Anul acesta sunt 25 de ani de la căderea Zidului și când vezi români care se luptă pentru un drept, acela de a vota, tu, străin, trebuie să începi să-i percepi altfel. Cu respect.
- S-a vorbit foarte mult despre ce s-a întâmplat în diaspora, dar tu ai fost acolo, poți să povestești cum a fost cu adevărat la Paris, de exemplu?
- Evident. Francezii făceau pur și simplu fotografii și spuneau că nu au văzut așa un popor răbdător care să stea 11 ore la coadă pentru a vota. În Franța, dacă stai mai mult de cinci minute pleci acasă. Dacă ai schimbat o virgulă la o lege e grevă generală. Românii erau de noaptea așezați la coadă, cu periuța de dinți după ei, cu inventivitate, cu ibricul de cafea sau ceai, cu borseta de ciorbică. Mai erau și ghiduși și se amuzau. Am dat o lecție de educație, de răbdare, de democrație și civism. Am trecut pe lângă coadă razant, avea 2 kilometri, pe câte trei persoane, de jur împrejurul ambasadei. Dacă îndrăzneai să vrei să treci pe lângă coadă, ca să încerci prin șmecherie ca să intri în față, te băteau polițiștii francezi, efectiv nu suportau să-i păcălești pe oamenii aceia. „Dacă nici azi nu votez, îi omor!”, era genul acesta de privire în ochii românilor de la coadă. Toată lumea venise cu formularul în țiplă, ca să nu fie șifonat, murdărit, udat. O forță de caracter pe care nu ai cum s-o treci cu vederea. Răbdarea e o virtute. Eu mai lucrez încă la ea. Nu mă caracterizează nativ chestia asta cu răbdarea.
„Pardon, sunt țigani, nu intru”
- Vorbești despre atâtea virtuți, despre răbdare, iubire, credință. Despre iertare ce poți să spui?
- Avem nevoie des să acordăm iertare. Uneori se întâmplă să nu putem ierta. Scopul este să intrăm toți în rai. Nu să intrăm și să spunem: „Aaa, pardon, aici sunt țigani, nu intru. Mă duc în iad pentru că acolo e doar Hitler și e mult mai bine”. În rai nu mai poți face discriminări. Acolo, toată lumea e în lumină. Cred că vom avea mari surprize acolo. Vom recunoaște tot felul de oameni. E bine să ne împăcăm cu ei de aici! Am fost martora unui miracol. Persoana care m-a făcut să sufăr cel mai mult, timp de șapte ani, cu care trebuia să mă căsătoresc, avea un blocaj, nu putea să facă copii. Eu am făcut această formulă de rugăciune pentru persoana respectivă și în anul următor a avut gemeni. Mi-am dat seama că atât timp cât eu nu iertasem, nu putea să dea rod. Între noi rămăsese o legătură morbidă. Era suferință, erau iluzii pierdute. Asta nu mai crea viață. M-am bucurat enorm când am aflat că are copii.
„Balkanik Gospel” va fi lansat în februarie, la Paris
- Ce ne poți spune despre proiectul la care încă lucrezi, Balkanik Gospel?
- „Balkanik Gospel” este un proiect diversiune. Suntem percepuți greșit în străinătate și noi, și romii. De aceea am făcut acest proiect cu ritmuri din Oaș, cu ritmuri de sârbă, de horă. De ce? Ca să le arăt că aceia pe care străinii se încăpățânează să-i considere mână de lucru ieftină, jumătate sclavi, oameni fără lege, care dorm pe străzi, care au fost capabili să-l omoare pe Ceaușescu de Crăciun, nu sunt cum cred ei. Când a început Revoluția, am fost văzuți ca un popor care se revoltă, dar imediat după 25 decembrie, când i-am împușcat pe Ceaușești, am fost văzuți ca oameni fără lege. Balkanik Gospel vrea să arate o latură foarte importantă, prin joc, prin cântec, a românilor și romilor, aceea că sunt foarte credincioși. Pe acești oameni credincioși te poți baza și ei au principii. Nu facem orice, oricum, oricând. Proiectul meu spune că atât românii, cât și romii, au un suflet. Pentru mine, proiectul are și acest mesaj, e un fel de a te ruga care se numește carismatic, care înseamnă să te rogi cu toată ființa ta. De la 5 ani mi-am dorit să cânt astfel. Acum cânt gospel de sparg microfoanele. Am voce puternică şi, din acest motiv, uneori cânt fără microfon.
- Cum ai ajuns să colaborezi cu fanfara Zuralia?
- Proiectul „Balkanik Gospel” l-am scris în zece ani, am vreo 25 de compoziții. Am vrut să lucrez cu diverse trupe. Cu un DJ din India trebuia să lucrez și nu mergea ceva. Cu o trupă rock, la fel, ceva nu-mi plăcea. Anul trecut am văzut că fibra balcanică merge mai bine, e mai veselă. Și atunci am propus fanfarei Zuralia să vină la „Șarpele roz”, la un eveniment. Au ascultat piesele în septembrie, iar în decembrie eram în studiou, am făcut o înregistrare foarte repede, dar mixajul a durat mai mult pentru că era vorba de o fanfară care cânta live. Discul va ieși acum, în 2015, în februarie, la Paris, într-un club specific muzicii balcanice. Ei vor veni la Paris cu această ocazie. Au cântat la Sacre Coeur cu mine, dar și în sudul Franței, și au avut succes. Piesele sunt în franceză pentru că eu nu pot să mă închin carismatic în română, mi-e peste mână. E și un fel de pudoare, fiindcă la noi, în România, religia este ceva foarte personal și încă nu îndrăznim să o afirmăm așa.
- Crezi că românii vor înțelege mesajul tău?
- Pentru mine, acest disc asta înseamnă, un angajament personal și uman de a vorbi despre Dumnezeu în felul meu. Avem o datorie să vorbim despre credința noastră în felul și la nivelul la care am ajuns. Pe scenă vorbesc între piese și povestesc mesajul și, într-adevăr, cei mai reticenți mi s-au părut românii. Mie nu mi se pare incompatibil Dumnezeu cu a bea o bere în club și a asculta muzică de acest gen.
Sursa:
 http://www.evz.ro/rona-hartner-cant-gospel-de-sparg-microfoanele.html

Astăzi e ziua ta, Rona Hartner

Rona Hartner schimbă prefixul chiar în ziua celor 40 de Mucenici! Mâine va deveni mândra posesoare a vârstei de... 40 de ani! Se uită în oglindă şi se întreabă cine e cea mai frumoasă/talentată din ţară? “Daaaa, mă întreb cine e «cea mai...» din lume şi de pe Marte! Glumesc, bineînţeles. De fapt, eu mă uit în oglindă şi îmi spun că sunt unică şi atât! Fiecare zi din viaţa mea a fost şi este unică şi importantă! Mă mir şi eu că nu par de 40 de ani. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu încerc să par şi mai tânără şi că nu am nici o problemă cu propria imagine! Nu prea mă interesează propria imagine. Tot ceea ce-mi doresc este să fiu!”

Ce a rămas nerezolvat până la schimbarea prefixului? “Lista de invitaţi, că sigur am uitat prieteni importanţi. Vă cer iertare anticipat. Îmi doresc să primesc cadouri, flori, scrisori şi urări de bine atât de frumos formulate pe paginile pe care mă conectez la Facebook. Am impresia că românii ştiu să pună mult suflet în urări  şi în binecuvântări.”
Care a fost cea mai frumoasă clipă din cei 39 de ani? “Clipa în care s-a născut Sumayla şi în care am înţeles că sunt mamă.”

Ce gânduri le-a pus celor 40 de ani pe care îi va primi o dată cu cei 40 de mucenici?
“Păi, să mă răsfăţ un pic mai mult, că merit! (râde) Am multe gânduri bune: să mă lansez mai departe în întâmpinarea visurilor mele, să produc discul meu viitor, să mă fac blondă, să îmi cumpăr o casă, chiar două, să merg în vacanţă măcar o dată pe an, să nu mai las să mă fure proiectele şi să nu profit de lumea largă şi, de ce nu?, să intru în politică, în Franţa... Cine sunt aflu în fiecare zi. Şi, uneori, mă minunez de mine – miracolul creat de Domnul... Nu este meritul meu! Eu mă primesc pe mine însămi ca pe un cadou.”

Va face o petrecere de pomină în clubul Şarpele Roz, împreună cu foşti colegi şi prieteni din copilărie... “Acum trei ani îmi serbam ziua cu prietena mea, Anca Anastasiu, la clubul ei – Essenzza. De data aceasta, ea va veni cu mine în alt club şi vom sărbători împreună, fiindcă suntem născute la o zi distanţă.”
Sursa:
 http://jurnalul.ro