La multi ani ! Adrian Daminescu

Colaj_Adrian Daminescu

ADRIAN DAMINESCU- INTERVIU LA RADIO SUFLET DRAG

La multi ani , Adrian Daminescu !

02 Oct 2013 - 08:33

Este unul dintre cei mai iubiţi artişti români. Are un palmares impresionant de melodii care, cu ani în urmă, se aflau pe buzele tuturor, iar refrenele şlagărelor sale ne sunt şi azi la fel de dragi. Muzicianul, compozitorul şi profesorul Adrian Daminescu împlineşte astăzi 57 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

La această vârstă ştiu să-mi port şi izbânzile şi înfrângerile
“Salvarea noastră stă în arta pură, nu în lumini şi sunete reci, reproduse chiar şi de cele mai fidele instrumente virtuale”
“Încerc să văd partea frumoasă a vieţii, fug cât pot de mult de realitatea zilelor noastre, călătoresc muzical şi spiritual unde doresc. Dumnezeu mi-a oferit această posibilitate şi pentru asta îi mulţumesc în fiecare clipă a existenţei mele. Îmi împart timpul în aşa fel încât să împac mai multe activităţi (predare ore canto, colaborare cu edituri pentru diverse audiobook-uri, voice over pentru diverse spoturi şi documentare, muzică: compoziţie şi voce ­ pentru filme artistice şi desene animate) şi mult aşteptatele partide de pescuit. 

Destinul mi-a hărăzit doi părinţi titani: tata ­ Constantin Daminescu ­ compozitor şi dirijor şi mama Aznif Elisabeta Daminescu – nume de scenă Magdalena Daminescu ­ soprană de excepţie; aşadar eu nu puteam urma altă cale. De la patru ani m-au îndrumat pe calea muzicii. Cariera mea a început la 9 ani. Am debutat în emisiunea «Dialog la distanţă», realizată şi prezentată pe atunci de regretatul Adrian Păunescu, unde am interpretat piesa «Mama» în varianta română şi italiană ­ o combinaţie pe care o cântă cu succes şi elevii mei Ştefan Ogrezeanu ­ 13 ani din Ploieşti şi mezinul Ionuţ Bultoc ­ 9 ani din Bucureşti. Am continuat cu Helicoidal, Columna – trupe rock unde am fost solist, iar întâlnirea mea cu irepetabilul Horia Moculescu mi-a marcat destinul în muzica uşoară. Azi, a venit rândul meu să port făclia şi să mă pregătesc să predau ştafeta. Caut, încă mai caut tineri cărora să le înmânez cu tot sufletul flacăra artei pure.

Viaţa mea artistică a fost, este şi va rămâne o carte deschisă. Nu am a ascunde sau îmbrăca altfel ceva din activitatea mea, care este dedicată din tot sufletul, cu toată dragostea publicului meu. În ceea ce priveşte viaţa personală, nu diferă mult de cea cotidiană: bucurii şi dezamăgiri, alb şi negru, răi şi infern, dezamăgiri şi revelaţii, în general o viaţă presărată cu de toate, ca a multor semeni de ai mei, astfel încât viaţa să nu pară banală. Într-un cuvânt, de la agonie la extaz şi invers, într-o secundă. Contează cât de repede te ridici. Am reuşit să mă ridic mereu şi o dată cu trecerea timpului înveţi că dacă te laşi pe aripa lui, nici nu trebuie să depui prea mult efort. Totul este să nu încerci să zbori contra curentului; în rest, te duce el unde trebuie.

Să fii artist înseamnă să-ţi urmezi steaua. Să crezi în ea şi în destinul tău, fără să o preţuieşti în bancnote şi monede, deşi viaţa ne forţează să ţinem cont din ce în ce mai mult de valorile materiale. Dar, dacă eşti atent, poţi găsi şi calea de mijloc. Salvarea noastră stă în arta pură, nu în lumini şi sunete reci, reproduse chiar şi de cele mai fidele instrumente virtuale.

Ce să vă spun, în plan artistic, oricând aş lua-o de la capăt, fără tăgadă. În plan personal, nu pot decât să vă spun «Dă-mi, Doamne, anii mei de-atunci şi mintea mea de-acum». Dar viaţa este minunată oricum. Eu, acum, la această vârstă ştiu să-mi port şi izbânzile, şi înfrângerile.
Din umbra celor 57 de treceri peste timp, promit să vă încălzesc cu lumina sufletului şi să vă acopăr cu toată dragostea, atât cât îmi va fi îngăduit în această lume şi când voi fi… un pic mai departe să cern peste voi praf de stele… muzicale.”
Sursa:
http://jurnalul.ro

 

 

Adrian Daminescu: „Sunt făcut să cânt, nu să vorbesc!”

de Claudia Stan Adrian Daminescu este unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi ai României. Născut din părinţi muzicieni, talentul i-a fost insuflat încă din copilărie, adunând tot ce a fost mai bun de la cei care i-au dau viaţă. Sensibil, galant şi mereu îndrăgostit de frumos, Adrian Daminescu şi-a dedicat întreaga carieră compunând şi cântând melodii de dragoste. Prima i-a fost dedicată mamei sale, pe când avea doar 9 ani, în cadrul unei serbări. Piesele precum „România”, „De aceea te iubesc”, „Alături de tine”, „Şi m-am îndrăgostit de tine” au făcut furori, propulsându-l pe primele locuri în topurile autohtone. De-a lungul carierei, Adrian Daminescu a abordat mai multe genuri, de la folk, operă şi rock până la muzică populară, toate având un singur liant: iubirea. În prezent, Adrian Daminescu îşi dedică muzica iubitei sale soţii. Dana Daminescu i-a răpit inima în urmă cu patru ani, iar la 2 octombrie 2008, cântăreţul şi-a făcut cel mai frumos cadou de ziua sa şi s-a logodit. Am pătruns în cuibuşorul de fericire al celor doi îndrăgostiţi şi am purtat o discuţie despre muzică, dragoste, fericire şi… bucătărie.
Prima melodie, compusă la 9 ani!
Toţi ne naştem cu un drum de urmat, mai mult sau mai puţin uşor, cu mai multe sau mai puţine satisfacţii şi împliniri. Adrian Daminescu pare să fi venit pe lume sub o stea strălucitoare şi să fi fost ursit de… muze. S-a născut într-o familie în care se respira şi se trăia muzică, devenind un mod de viaţă căruia i s-a adaptat perfect. „Pasiunea pentru cântec a apărut înainte de mă fi născut. Mama a fost solistă de operă, iar tatăl meu, dirijor de operă, deci nu putea să iasă altceva decât tot un muzician. Eu nu mi-am dat seama de calităţile mele muzicale şi nici acum nu-mi dau... Compun, cânt, iar cel care trebuie să mă aprecieze este publicul. Primul meu cântec s-a numit «Mama». Aveam doar 9 ani, iar atunci s-a declanşat dorinţa de a cânta. După spectacol au sărit toţi să mă pupe, pentru că eram cel mai mic cântăreţ din familie, chiar dacă mama voia să fiu doctor”, se destăinuie artistul.
„În adolescenţă eram un golănaş de salon”
„Copilăria mea a fost agitată. Pe la 14-15 ani nu m-am bucurat de libertatea pe care o aveau ceilalţi copii. Eu a trebuit să studiez muzica. Mai târziu se conservă tot ceea ce ai învăţat, de aceea se şi numeşte Conservator (râde). În adolescenţă eram un golănaş de salon, iubit de toată lumea. Am mers pe drumul meu, înainte. Îmi aduc aminte, când eu aveam 7 ani, că tatăl meu dirija «Motanul încălţat», iar acolo era o scenă în care o persoană voia să se spânzure, iar motanul o convinge să nu o facă. Atunci am luat sfoara de acasă, m-am dus la copacul din spatele casei şi am încercat să mă spânzur, ca să fac motanul să vorbească. Cred că toţi am avut parte de o astfel de copilărie… Nu e niciuna mai specială. Eu le toceam nervii părinţilor, am fost un copil atomic, dar, cu trecerea timpului, m-am liniştit”, povesteşte artistul despre copilăria sa.
„Toate spectacolele mele au fost elegante”
Deşi, în aparenţă, Adrian Daminescu este un bărbat şarmant şi aparent stăpân pe situaţie, în faţa publicului este un... timid: „La primul spectacol am avut emoţii… Dârdâiam de frică. Ca să-mi dea încredere în mine, mama îmi spunea că oamenii din sală sunt capete de varză, eu profesor în muzică şi că trebuie să mă asculte. Şi aşa am făcut! Nu am sfidat niciodată publicul, l-am respectat, de aceea toate spectacolele mele au fost elegante. Primul concert a fost la Sala Polivalentă, în faţa a 14 mii de oameni, care au venit pe jos din toate colţurile Bucureştiului, pentru că pe vremea aceea nu aveau voie să circule maşinile. Eram pentru prima dată în faţa unui asemenea public. Mi-a plăcut reacţia spectatorilor şi ne-am îndrăgostit la prima vedere. Se spune că e greu să cânţi. Ei bine, nu e greu deloc, dar trebuie să poţi. Mă simt umil că sunt considerat una dintre cele mai bune voci ale României. Raportat la cele mai bune voci ale lumii, noi suntem inexistenţi! Chiar dacă ne mai alintăm noi unii pe alţii când ne mai spunem că suntem megastaruri… În România nu există aşa ceva! Vedetele sunt ca şi cometele: vin, trec şi se uită. Ideea este să reuşeşti să fii şi să rămâi star, cu o muzică reascultată din plăcere şi cu un renume naţional sau internaţional. Ca să vedeţi cât de puţin vrea omul de la viaţă!...”.
„Gustul publicului s-a mutilat”
Adrian Daminescu este un artist complet, compozitor şi interpret. Are în palmares o mulţime de cântece, pe care le consideră averea sa. „Am mai multe melodii dragi, dar «România» rămâne de bază, deoarece textul a fost scris imediat după Revoluţie. La cum sunt vremurile de astăzi, cred că versurile cântecului se vor potrivi şi în contextul actual. «De aceea te iubesc» are un text mai explicit şi este un răspuns la întrebarea «De ce te-aş iubi»? «Alături de tine» are versuri năprasnice, ce îmi plac foarte mult. Sunt mai multe piese, însă ele nu mai fac obiectul succesului în zilele noastre, deoarece gustul publicului s-a mutilat, fiind atât de multe apariţii noi în domeniul muzical. Cred totuşi că această situaţie nu va mai ţine mult. Pe vremea lui Ceauşescu am fost nevoiţi să cântăm melodii patriotice, iar la festivaluri era greu să ai în repertoriu melodii de dragoste. Cu toate acestea, eu am cântat întotdeauna dragostea, având versuri cu esenţă, un mesaj frumos pentru reprezentantele sexului frumos. Am fost însă şi calic. Am vorbit doar atunci când am avut ceva de spus. Oricum, sunt făcut pentru a cânta, nu pentru a vorbi!”. Discutând despre muzica de ieri şi de azi, am alunecat pe o pantă destul de abruptă a tristeţii, a nemulţumirii că la noi haosul a pus stăpânire pe tot şi pe toate, că valorile au ales să tacă decât să facă vreun compromis în dezavantajul calităţii şi al durabilităţii… „Mă uitam deunăzi la Rolling Stones, care, la cei 65-70 de ani ai lor, cântă pe scenă şi au un succes formidabil. E greu pentru mine să înţeleg ce se întâmplă în ţara noastră cu muzicienii buni. Poate o să fiu considerat învechit, dar nu pot înţelege haosul. Nu sunt pregătit pentru lumea care s-a creat. Nu mă mai regăsesc în nimic, nu mai înţeleg limbajul de astăzi. Mă regăsesc doar în ochii iubitei mele, în studio, în bucătărie şi în prietenii pe care îi am. Se împuţinează pe zi ce trece, unii dintre ei plecând pe lumea cealaltă. Cred că şi tânăra generaţie m-ar iubi, dar numai să ajungă să mă asculte…”, spune, cu amărăciune, muzicianul.
„Dana este esenţa existenţei mele”
Trecând de la gustul amar al acestor insatisfacţii profesionale, o lumină caldă începe să licărească în ochii lui Adrian Daminescu, pentru care iubirea pare raţiunea de a fi. În urmă cu patru ani şi-a întâlnit marea iubire, Dana, o femeie extraordinară. Două suflete au devenit, pe nesimţite, un întreg: „Relaţia mea cu Dana este una solidă. Eu le dau un sfat tuturor: «Să nu dispere în momentul când pierd o iubire, pentru că va veni alta mult mai mare. Nu e cazul să dramatizăm, să ne spânzurăm… Asta e viaţa». Ne-am cunoscut prin intermediul fratelui său, care m-a invitat la un grătar acasă. Şi acolo am rămas (râde). Femeia adevărată este cea pe care o am eu acum, în care pot avea încredere, indiferent cât de mult stau plecat şi unde mă duc. Este o femeie responsabilă, care nu se sustrage de la răspundere, pe care n-o poţi părăsi niciodată… Este esenţa vieţii mele”.
„În altă viaţă am fost ori fomist, ori cuţitar”
„Pasiunea pentru bucătărie a pornit de la mama. Am fost şi fată, şi băiat în casă. Mă lua la şuturi când eram băiat şi mă pupa atunci când eram fată. Totodată, tatăl meu adoptiv (între timp, părinţii mei se despărţiseră) era patronul de la Palace Constanţa şi cunoştea tainele bucătăriei franceze, iar eu am avut foarte multe de învăţat de la el. Cred că în altă viaţă am fost ori fomist, ori cuţitar, pentru că am toate felurile şi dimensiunile de cuţite în casă (râde). Am participat la diverse competiţii culinare la care m-am înscris direct la profesionişti. Am primit şi un trofeu în cadrul emisiunii «Cireaşa de pe tort». În rest, mă relaxez făcând o mâncare bună, nu mă uit la talk-show-uri, prefer documentarele sau filmele artistice. Îmi trăiesc viaţa domol şi am o familie liniştită. Ne face plăcere să ne întâlnim cu toţii o dată sau de două ori pe săptămână la un grătar. Ador să-mi petrec timpul în aer liber. Mai merg la pescuit, să mă laud la vecini cu captura mea”, ne spune râzând Adrian Daminescu.

Un nou CD în lucru

Dispărut din peisajul monden de o perioadă, cântăreţul pregăteşte o surpriză plăcută tuturor fanilor, pe care îi aşteaptă şi pe site-ul său, www.adriandaminescu.com. Artistul lucrează la un nou CD, dedicat iubirii şi sexului frumos: „Pregătesc un nou album, am deja câteva piese pe site, însă tot întârzii finalizarea lui, pentru că nu mă pot hotărî la gen. Acum mă simt foarte încordat şi tot ce vreau este să-mi iau mândra şi să mergem într-o vacanţă, într-un loc exotic. Mi-ar plăcea Thailanda”.

Specialitatea casei: Raţă cu varză călită

Se iau trei raţe şi se fierb timp de trei ore, în apă adăugându-se ceapă, foi de dafin şi rădăcină de chimen. Se călesc două verze în ulei, până ce scad. Se scoate varza pe un platou întins, se face un căuş în mijloc, lăsând loc pentru raţe. Se scot raţele din oala de fiert, se pun în mijlocul platoului, se acoperă cu varza din jur, se toarnă câteva polonice din supa rezultată, după care se bagă la cuptor până ce se amestecă bine gusturile. Temperatura să nu fie mai mare de 160 de grade, iar focul să fie mic. Pont: raţa este grasă, însă atunci când sunt mai multe raţe fierte în acelaşi timp, lasă mai multă savoare mâncărurilor.Sursa:
http://www.taifasuri.ro/taifasuri/la-taifas/2262-adrian-daminescu-sunt-facut-sa-cant-nu-sa-vorbesc.html

La multi ani , Adrian Daminescu !

„Talentul, cultura, patriotismul si daruirea pot transforma omul simplu intr-un mare artist national... Patriotismul, informarea, tenacitatea si cultura, pot transforma omul intr-un politician national... Conditia fizica, tenacitatea si patriotismul pot transforma omul intr-un sportiv national... Dar lipsa de cultura, de patriotism si nerecunoasterea valorilor nationale, pot transforma o natie intr-o natie de nimic...” Adrian Daminescu “Avea doar sase ani. In timpul spectacolului “Vaduva vesela”, cand nici nu incepuse bine actul doi , micutul Adrian se desprinde de matusa lui, Medi, cu care statea in primul rand si se indreapta catre scarile laterale din stanga scenei, unde incepe cu ochii inchisi sa dirijeze concomitent cu tatal sau. Din mana in mana ,tatal ii trimite un varf de bagheta pe care el o primeste generos , multumind frumos, aplecandu-se usor cu bagheta la inima si continund sa dirijeze.Privirile solistilor si membrilor orchestrei se indreaptara asupra lui. Ca prin minune copilul preia conducerea muzicala dirijand din memorie partitura dificila, dand intrarile solistilor, corului si orchestrei cu mare precizie. Publicul era atent decat la el. Tatal isi diminueaza miscarile, evidentiindu-l pe pustiul blond cu breton, incruntat si cu o mina grava, carea incheia actul identic cu tatal sau…Dupa cateva momente de liniste , urma o explozie de aplauze ce au durat aproape toata pauza.Tatal isi reazeama cotul de marginea fosei , contempla cu un zambet modest si parca obosit , insa tare mandru de progenitura sa. Publicul e in picioare… Cortina nu a mai cazut dupa acel act, iar solistii, corul si orchestra sunt cu ochii in lacrimi si aplauda. Micutul Adrian, cu bagheta la inima se apleaca si multumeste publicului in extaz… A doua zi, tatal a fost chemat la director… Pe o perioada nelimitata, copilul nu mai avea voie sa intre in teatru.Tatal lui Adrian, cu vocea tremuranda , isi anunta copilul in legatura cu restrictia respectiva. Era prea mic ca sa inteleaga, iar nedumerirea lui era exprimata intr-o singura propozitie: Tati…nu am fost cuminte? In dupa amiaza zilei de 2 octombrie 1956 la Timisoara, se nastea al doilea copil al al cuplului Constantin si Aznif-Elisabeta Daminescu, din doi titani ai scenei de opera:-tatal Constantin Daminescu cunoscut compozitor si dirijor si mama Aznif Elisabeta Daminescu nascuta Ekmekgian –indragita soprana a scenei lirice din acea perioada. Produsul nu putea fi decat unul tot musical. Venit pe lume ca un balsam menit sa aline suferinta pricinuita de pierderea prematura a primului nascut al familiei Daminescu ( o superba fetita care pleca in lumea astrelor la numai sase luni, in urma unei raceli banale), Adrian creste alaturi de parintii sai in Constanta- unde tatal fusese mutat de la pupitrul Orchestrei Operei din Timisoara in anul 1955 la Constanta , unde fondeaza Teatrul de Opera , alcatuind o orchestra grandioasa. Cativa ani mai tarziu infiinteaza si orchestra de mandoline a Clubului “Igiena”,iar in 1968 Filarmonica “Marea Neagra”-fenomenala orchestra de 140 de membri, cu care castiga in tara si in strainatate cele mai mari premii internationale. In 1964, il aduce de la Bucuresti pe marele coregraf Oleg Danovski, amandoi punand in scena cu mare succes“Lacul Lebedelor” si “Spargatorul de nuci”, lucrari muzicale pentru orchestra si balet ale marelui compositor Pyotr Ilych Tchaikovsky. Tot la initiativa sa, prin anii ’60, se construieste teatrul de vara din Mamaia, unde turistii germani, preponderenti in acea perioada pe litoralul romanesc , puteau viziona operete vieneze ale indragitului compozitor Iohann Strauss: “Voievodul Tiganilor”[ Der Zigeunerbaron],”O noapte in Venetia”[ Eine Nacht in Venedig],”Sange Vienez”[Wiener blut],”Liliacul “[Die Fledermaus]si altele , toate in limba germana. Ideea tatalui lui Adrian a prins atat de bine incat erau multi turisti germani si austrieci care reveneau in fiecare an pentru ca –spuneau ei-se simteau ca acasa. Nu mica le era surpriza cand dupa spectacole, dorind sa intre in legatura cu maestrul Daminescu , acesta sa li se adresa intr-o germana perfecta si asa in cativa ani toti solistii operei ajunsesera sa vorbeasca limba foarte bine. In 1968 infiinteaza si o orchestra de fanfara care polariza publicul inainte de inceperea spectacolelor , in fata teatrelor de vara de pe litoral. Dirijor de mare valoare,compositor,regizor,corepetitor Constantin Daminescu, este Ctitorului de drept al Operei din Constanta , insa dupa disparitia sa, prin ignoranţa posteritatii si a lipsei de respect, Opera constanteana inca nu-i poarta numele, fiindca total pe nedrept, ea se numeste “Oleg Danovski”.Doar pe una din salile ascunse de ochii lumii, e o placuta-si aia murdara de var si ciment- pe care scrie marunt :”Sala de repetitii- Constantin Daminescu”. Mama- Aznif Elisabeta era de origine armeana–numele de scena fiind Magdalena Daminescu-In 1955 obtine in Italia premiul pentru cea mai buna Tosca (Puccini).Interpreteaza de-a lungul anilor zeci de roluri , cele mai multe sub bagheta sotului si sub privirea atenta (din culise sau din fosa )a fiului. La numai patru ani, tatal sau ii cumpara o vioara –prima jucarie serioasa. Dar se pare ca numai acesta jucarie nu i-a fost de ajuns.Drept pentru care atentia lui a fost indreptata spre pian .Studiaza pianul pana la 12 ani , cand urmatorul instrument abordat a fost violoncelul pentru un parcurs de 16 ani. Termina gimnaziul in cadrul Liceului de muzica din Constanta. Vacantele si le petrece la Timisoara la bunicii si matusile din partea tatalui (bunicul de origine germana si bunica de origine ceha) si la Bucuresti la bunicii materni de origine armeana. Cele trei influente ale arborelui sau genealogic, bine conturate in pamantul romanesc, aveau sa-l modeleze pe tanarul Daminescu si sa-i influenteze viata artistica , personala, culinara si nu numai. Este atras ca de un magnet de locuri cat mai tainice si pline de farmec de pe malul ghiolului din Mamaia, fiind contaminat cu virusul pescuitului , boala de care sufera si azi. La varsta de 9 ani participa la emisiunea "Dialog la distanta" realizata de Adrian Paunescu, unde interpreteaza cu mare succes cantoneta italiana "Mama" .La varsta de 10 ani, incepe sa gateasca alaturi de mama sa, care era si o desavarsita artista culinara. Se inscrie la Liceul de muzica din Timisoara , in anul 1970 la sugestia tatalui sau, care avea mare incredere in sistemul educational din aceea zona a tarii. in 1972, debuteaza ca violoncellist , percutionist si voce in grupul "Promuzica" alaturi de Ilie Stepan, Perin Boyan, Erly Krauser si altii. In toamna anului 1974, pleaca din Promuzica si infiinteaza impreuna cu Octavian Peagu propriul sau grup de Folk Progresiv "Helicoidal" din care mai faceau parte Tavi Stefanescu, Puiu Popa, Adina Valcea si Dana Popa. Concomitent, in vacante tanarul violoncelist evolua in fosa, sub bagheta tatalui sau atacand partituri cu un grad de dificultate egal cu al primului sau profesor atat de drag, Constantin Dorneanu. La festivalul “Primavara baladelor “ din 1975 de la Bucuresti, grupul sau castiga sufragiile publicului si comisiei conduse de Adrian Paunescu, obtinand Premiul de Popularitate si de cel mai bun grup al festivalului. Dupa premiera, compozitorul George Zbarcea il intreba: Din punct de vedere anatomic, nu inteleg de unde scoti sunetele astea??? tanarul avand in acea vreme 56 Kg. Cuvintele acestea au constituit prima usa deschisa prin care Adrian a patruns in lumea interpretilor vocali. Intre 1975-1977, ultimii doi ani de liceu, studiaza cu d-na profesoara Georgeta Stoleriu, canto in capitala la Dinu Lipatti. In acelasi an, toamna, este admis la Conservatorul Ciprian Porumbescu student la sectia canto, avand profesori pe Ion Stoian, Georgeta Stoleriu si mai tarziu Ion Pop. In acelasi an 1977, dupa bacalaureat, si-a facut debutul scenic la Opera din Constanta, sub bagheta tatalui, in spectacolele estivale interpretand rolul Eisenstein din Liliacul si Papacoda din O noapte in Venetia, ambele in limba germana. In Conservator pune bazele formatiei Basorelief impreuna cu Mircea si Adrian Romcescu, iar in 1980 infiinteaza grupul Rock Blitz.Se pare ca tanarul muzician era atras de toate genurile de muzica de calitate iar interpretarea sa, pe masura. In 1983, grupul se destrama si Adrian devine solistul trupei Columna alaturi de : Adrian Albulescu (Chitu)-chitara, Constantin Raducu (Costel)-tobe, Tolea-clape , Idu Barbu-clape, Anton Hasiasi –bas , in acea perioada trupa de varf in hard rock-ul autohton, ca si formatia Iris-longeviva pana astazi. Pana in 1990 ramane solistul trupei Columna. In urma unui atac cerebral In anul 1987 maestrul Constantin Daminescu , inceteaza din viata.Venise in vizita la Timisoara pentru a-si vizita surorile. Neconditionat, participa la evenimentele din decembrie 1989, fara sa faca nici o cerere pentru obtinerea titlului de revolutionar. Considera de datoria oricarui roman sa-si puna viata in slujba tarii sale in momente de cumpana. Si cat de tare s-a inselat…. Pleaca la Londra in 14 februarie 1990 si in acelasi an , se casatoreste cu frumoasa Francis Suzane Wocker, fiica ducelui de Essex in 30 iunie. Participa in Anglia, in aceea perioada fierbinte la emisiuni tv care priveau Romania si evenimentele recent petrecute. Mineriada din 13-15 iunie 1990,determina invitarea lui Adrian la emisiunea ,,Gloria Hannifood ‘’ de la B.B.C.1. Puternic afectat de evenimentele anului, indurerat de conflictele politice si sociale nemeritate de tara sa , compune ca un vizionar, melodia Romania atat de valabila si azi, inregistrarile fiind facute in studiourile lui Peter Wilson. Piesa Romania devine cel mai apreciat hit romanesc al diasporei din toata lumea. Se apleaca spre compozitie si desavarseste primul sau album (1995) intitulat Bucati din mine, care cuprinde starea de spirit generala a poporului sau. In 1992, revine in tara in urma divortului de Francis. In urma unei legaturi , in decembrie 1997 se naste fiica sa Ana Elisabeta. Mama lui Adrian nu a reusit sa-si tina nepoata in brate, desi si-a dorit, pentru ca stelele au fost mult mai grabite sa o cheme la ele (mai 1997). Compune muzica de film din a doua parte a anilor 1990. Se pare ca in urma acestei tragedii, a legaturii mai mult decat speciale cu mama sa si lipsit de prezenta si dragostea fiicel sale, dezamagit de directia in care se indrepta cultura romaneasca, Adrian se retrage in studioul sau dedicandu-se compozitiei, cu precadere muzica de film . Compune Intoarcerea printului dragon, coloane sonore pentru diverse case de film din strainatate, lasand in planul doi cariera de solist. Creatia acelei perioade este radiografia exacta a starilor lui Adrian , de incrancenare, furie, neliniste, dezamagire, desnadejde, resentimentele regasindu-se des in pasajele sale musicale. Anul 2005 a reprezentat anul de cotitura, in viata privata aparand Dana, care i-a fost mama, sora si in egala masura sotie.A preluat franele problematicii cotidiene, lasandu-I lui Adrian dreptul la creatie.Din acel moment Daminescu s-a intors la viata artistica, la scena, emisiuni televizate spectacole, evenimente care pentru el au reprezentat o a doua nastere. Ultimii ani au fost creativi, scotand in evidenta un talent didactic nativ-pregatirea unui grup de copii talentati, pe care astazi ii promoveaza in media (emisiunea lui Horia Moculescu-Atentie se canta!) SI VIATA MERGE INAINTE! „Daca ce v-am spus v-a placut Promit solemn ca va voi spune Cat de curand rele si bune Despre-ntamplari de mai demult. Despre-a lui Daminescu viata Despre parinti, iubiri, artisti Si muzici bune si solisti De seara pana dimineata. Tot ce-om imparti si sa stie Mai tot romanul meu fartat Ca-i adevar adevarat Cu un parfum de poezie!” CARMEN ALDEA VLAD Sursa: http://www.adriandaminescu.com/

Adrian Daminescu s-a adaptat societatii din prezent, dar ii place sa-si aminteasca de privilegiile din trecut

Cu o cariera de 40 de ani in spate, Adrian Daminescu a prins si comunismul si anii de dupa Revolutie. Ii este usor sa compare si greu sa recunoasca: lumea a cam intors spatele generatiei sale. Spre deosebire de alti colegi mai inflacarati, Daminescu are o eleganta anume cand vorbeste despre asta.
Adrian Daminescu s-a adaptat societatii din prezent, dar ii place sa-si aminteasca de privilegiile din trecut - VIDEO pe www.acasatv.ro Vremurile in care artisti, precum Adrian Daminescu, Angela Similea, Irina Loghin si multi altii aveau parte de tot sprijinul statului si beneficiau de nenumarate avantaje s-au dus. Pe atunci, daca aveai putin noroc ca Nicolae Ceausescu sa te indrageasca, era imposibil sa o duci rau. Adrian Daminescu a marturisit ca abia putea respira din cauza concertelor si intr-un an avea liber o saptamana si jumatate. Tot iubirea pentru scena i-a prilejuit o experienta unica. Prezent la o petrecere privata tinuta in cinstea slavitului conducator in subsolul unei cladiri, Daminescu l-a vazut pe Ceausescu...cantand. Cu un timbru aparte si melodii, precum "Si m-am indragostit de tine", "Intr-o zi" sau "Romania", Daminescu i-a uns la suflet pe romani. Doamnele il adorau, barbatii il respectau, iar cei mici fredonau de zor prin fata blocului. Acum, peste aura de cristal cu care orice artist pe val se vede imprejmuit cand e in putere s-a pus praful. Fara sa-si dea seama, avea sa aleaga cel mai bun mijloc de a descatusa emotiile negative. Daminescu s-a refugiat in studioul propriu, departe de scena si de televizor. A inceput sa compuna muzica de film si pentru copii. Nu o duce rau ca altii, financiar vorbind. Asta pentru ca, asa cum arata activitatile de care se tine cu sarg, nu traieste doar cu gandul la ce-a fost. Totusi, il mai supara unele lipsuri: inainte, cantaretii de seama primeau titlul de "artist emerit" sau "artist al poporului", care nu era simbolic si ii ferea si de plata unor taxe si impozite. Acum...Dumnezeu cu mila! Sursa: http://www.acasatv.ro/emisiuni/adrian-daminescu.html