Duminica, te strânge blând la pieptul...
Duminica, te strânge blând la pieptul
Lui plin de fulgi, îmbrățișându-te de-a dreptul,
Îngerul mare, c-o tăbliță-nscrisă
Cu cele mai frumoase și vechi vise
Ce ți se-ndeplinesc, trăite-aievea,
Din zori de ziuă, când începe veghea...
Femeia ta frumoasă te așteaptă
Să-i speli în ceaiuri verzi făptura coaptă,
Fără rușine,-ntârziind pe-alocuri,
În gălăgii suave și în jocuri
Cu stropi grei de cleștar, oh, printre bile
Pline de muzici tandre și fragile...
Și s-o hrănești cu fructe moi, rotunde,
Pe care ea într-însa le ascunde,
Mai speriindu-se, mai a plăcere,
Mai a durere și-a îngenunchere...
Să-i mângâi cu nuiele carnea albă,
Legându-i ochii, ca să fie oarbă,
Cu o eșarfă, sufletul să-ți soarbă...
Și s-o ridici în ceruri, caldă rugăciune,
În laude ce-abia le mai poți spune,
Îmbrobonată-n rouă, clipocind în spume...
Emil Brumaru, Rezervația de îngeri, ed. Humanitas, 2013
Fotografie: Nicole Photography
Duminica, te strânge blând la pieptul
Lui plin de fulgi, îmbrățișându-te de-a dreptul,
Îngerul mare, c-o tăbliță-nscrisă
Cu cele mai frumoase și vechi vise
Ce ți se-ndeplinesc, trăite-aievea,
Din zori de ziuă, când începe veghea...
Femeia ta frumoasă te așteaptă
Să-i speli în ceaiuri verzi făptura coaptă,
Fără rușine,-ntârziind pe-alocuri,
În gălăgii suave și în jocuri
Cu stropi grei de cleștar, oh, printre bile
Pline de muzici tandre și fragile...
Și s-o hrănești cu fructe moi, rotunde,
Pe care ea într-însa le ascunde,
Mai speriindu-se, mai a plăcere,
Mai a durere și-a îngenunchere...
Să-i mângâi cu nuiele carnea albă,
Legându-i ochii, ca să fie oarbă,
Cu o eșarfă, sufletul să-ți soarbă...
Și s-o ridici în ceruri, caldă rugăciune,
În laude ce-abia le mai poți spune,
Îmbrobonată-n rouă, clipocind în spume...
Emil Brumaru, Rezervația de îngeri, ed. Humanitas, 2013
Fotografie: Nicole Photography



.jpg)




















