Asculta mai multe audio Muzica

S-a născut în Bucureşti (mahalaua Cărămidarilor), ca al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârţa, judeţul Sibiu, zona (Făgăraş) şi al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. De mică a venit în contact cu cântecul, atât mama cât şi tatăl fiind mari iubitori ai cântecului popular şi ai muzicii în general. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural "Cărămidarii de Jos" din Calea Piscului, la serbarea de sfârşit de an a Şcolii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului "Ion Heliade Rădulescu", unde a frecventat doar cursul inferior, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinţii săi, la grădină. Mai târziu, cu ajutorul gazetarului Sandu Eliad pătrunde în atmosfera unui cenaclu al tinerilor intelectuali, ai carui membri o vor sfătui să-şi valorifice însuşirile artistice şi să urce pe scenă. Debutul va avea loc la teatrul de revistă condus de Constantin Tănase. Apare pentru prima dată pe 2 iunie 1934 în revista "Cărăbuş-Express" cu pseudonimul, dăruit de Constantin Tănase, Mary Atanasiu.
A devenit celebră abia în anul 1938, când a înregistrat primele cântece pentru Societatea Româna de Radio, care însă au fost distruse în 1940 de Garda de Fier, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mişcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau şi o serie de intelectuali evrei, ca etnologul Harry Brauner (fratele pictorului Victor Brauner) şi jurnalistul Ştefan Roll.
În anul 1940, după cooptarea la guvernare a Mişcării Legionare, muzica de petreceri, populară, a fost interzisă la difuzare pe terase, grădini, etc. Era decretat doliu naţional, "Regimul Pompelor Funebre". În acea perioadă, unii difuzori nu au respectat interdicţia impusă de noul guvern, astfel încât au fost distruse cu toporul multe înregistrări ale Mariei Tănase, de către legionari zeloşi. Atunci au fost sparte şi matriţe ale casei de discuri Columb
În anul 1963, Maria Tănase a aflat în timpul unui turneu că avea cancer la sân şi că ar mai fi o şansă să scape dacă întrerupe turneul şi se operează urgent. Artista s-a gândit, s-a răzgândit, şi-n cele din urmă a refuzat, dându-şi seama că nu mai are nici-o şansă, şi a dus turneul la bun sfârşit. Cancerul a afectat şi plămânii, artista cântând cu dificultate, gâfâind. Pe 19 iunie 1963 a avut ultimul spectacol, la Hunedoara. La un moment dat, simţindu-se din ce în ce mai rău, a zis:
„Fraţilor, eu nu mai pot! Am cancer la sân şi o să mor în curând! De-acuma nu mă veţi mai vedea niciodată!”

Lumea când a auzit-o, a început să plângă. Plângeau până şi ţiganii din mahalalele Hunedoarei.Pe 22 iunie 1963, în casa natală, Maria Tănase era pe patul de moarte. Erau lângă ea şi tatăl ei, Ion Tănase, şi soţul ei, medicul Sachelarie. La ora 14:10 a deschis ochii şi s-a uitat în jur ca la ceva străin şi apoi a închis ochii pentru totdeauna.





Maria Tănase – Povestea cenzurată

Unul dintre acele filme documentare interzise de regimul comunist, a cărui premieră a avut loc abia după patru ani de la realizare, în 1990. Produs de Sahia Film, documentarul cuprinde mărturii și imagini-document despre viața și activitatea muzicală a interpretei Maria Tănase. Se spune că America a avut-o pe Marilyn Monroe, Franța pe Edith Piaf, iar România pe Maria Tănase. Când vorbim însă despre viața Mariei Tănase, nu întotdeauna suntem cuprinși de frenezia pe care ne-o inspiră muzica sa, pentru că ritmurile săltărețe ascund o poveste pe care puțini dintre noi o cunosc.
În lumea spionilor
Istoricul Mihai Pelin, în lucrarea sa “Un veac de spionaj, contraspionaj si poliție politică”, afirmă că Maria avea la sfârșitul anilor ’30 relații foarte apropiate cu Maurice Negre, corespondentul de la București al agenției Havas și rezident al serviciilor speciale franceze.
În anul 1940, artista face un prim-turneu în Turcia, și are ocazia să cânte în fața președintelui țării Iamet Inonu. Al doilea război mondial izbucnise de mai bine de un an, iar Istanbulul și Ankara erau la acea vreme locul de întâlnire al agenților secreți.
La întoarcerea în țară, Maria Tănase devine ținta serviciului secret al armatei germane Abwehr, care încearcă (printr-un maior) să o recruteze. Conform unor date ale Serviciului Secret de Informații din România, condus de Eugen Cristescu, artista refuză.
Istoricul Cristian Troncotă, autorul mai multor carți despre serviciile secrete românești, este de părere că Maria Tănase l-a ajutat pe Cristescu în munca sa. “Se pare că celebra cantareață i-a facilitat lui Eugen Cristescu, într-o perioadă destul de dificilă, unele schimburi de informații cu o serie de diplomați americani”, afirmă Troncotă. (Surse: yuppy.ro și 9am.ro)
Vizionare online film documentar Maria Tănase – Povestea cenzurată (Sahia Film)
Film documentar Maria Tanase (1986) 1/4
Film documentar Maria Tanase (1986) 2/4
Film documentar Maria Tanase (1986) 3/4
Film documentar Maria Tanase (1986) 4/4

Im Memoriam,Maria Tanase, dupa 47 de ani de cand artista a parasit scena vietii,: fascinanta poveste din spatele cantecului, la Romania, te iubesc!Nimeni, nicicand, in spatiul romanesc, nu va canta mai frumos.

Una dintre cele mai mari voci pe care le-a dat Romania si cea despre care se spune ca a fost prima si poate singura mare diva a Romaniei, Maria Tanase, a trecut prin viata fulgerator, traind intens, numai dupa bunu-i plac si propriile-i canoane.
Duminica, de la ora 18:00, in cadrul emisiunii Romania, te iubesc!, laureata premiului Emmy, Paula Herlo, aduce telespectatorilor Pro Tv un reportaj spectaculos despre culisele vietii Mariei Tanase, cea care a lasat Romaniei o mostenire sacra: nu mai putin de 480 de cantece. De pe urma artistei, statul roman încaseaza zeci de milioane de lei din drepturile de autor, dar nu a catadicsit nici macar sa încerce sa respecte dorintele Mariei trecute în testament: sa se construiasca o fantana la drum secetos si sa fie ajutati studentii saraci.
Nascuta intr-o familie saraca din mahalaua Caramidarilor, Maria Tanase a ajuns sa fie cunoscuta pana si la Paris sau New York. Vocea inconfundabila si personalitatea sa puternica au facut ca si astazi, dupa 47 de ani de cand artista a parasit scena vietii, lumea sa vorbeasca despre ea la prezent. Un adevarat fenomen al vremurilor, Maria Tanase a starnit pana si admiratia marelui muzician George Enescu, care i-a laudat talentul.
Tudor Arghezi spunea ca nici diavolul nu calca silaba romaneasca si cantarea ca Maria Tanase, iar Mihail Sadoveanu recunostea ca se regaseste cu tot ce e mai bun in el in toate melodiile ei. Era o femeie atat de fascinanta, incat mai toti barbatii care ajungeau sa o cunoasca se indragosteau de ea. Constantin Brancusi a fost unul dintre ei, iar relatia dintre el si Maria a început si s-a sfarsit la fel de brusc.
Pe cat de netarmuit ii era talentul, pe atat de mare si generozitatea. Toti cunoscutii vorbesc despre marea artista ca despre o fire extrem de darnica. Era fericita cand facea daruri scumpe, cand ajuta tinerii sa mearga la scoala sau cand scapa oamenii de saracie.
Diagnosticata spre finalul vietii cu o boala necrutatoare, cancer la plamani, Maria Tanase a decis sa traiasca in continuare acolo unde îi era cel mai bine: pe scena. Desi in testamentul sau ea a precizat foarte clar, printre multe alte lucruri, ca nu doreste „mascarada si panoram”, oficialii nu au tinut cont de nici una dintre acestea, iar la capataiul ei s-au strans mai multi oameni ca niciodata, toti dornici sa-si ia ramas bun.
Fascinanta poveste a Mariei Tanase, povestile ei de iubire, inceputurile sale muzicale si dorintele de pe patul de moarte ramase neimplinite pana astazi, duminica, la Romania, te iubesc!
SURSA:
http://www.protv.ro/
Maria Tanase - sings "Ciuleandra"
Maria Tanase si Faramita Lambru - Trei focuri arde pe lume
Maria Tanase - Mi-o zis mama ca mi-o da (valeleu, valeleu)
Mi-o zis mama ca mi-o da (valeleu, valeleu)
Zestre cand m-oi marita (valeu, valeu, valeleu)
Douazeci de perne mari
Toate pline cu aanaari
Douazeci de perne mici
Toate pline cu furnici
Douazeci de perne moi
Toate pline de gunoi
Douazeci de poloboace
Far· de fund ai far· de doage
Doua raae cracanate
Astea cica-s vacï cu lapte
Maria Tanase - Aseara ti-am luat basma
Maria Tanase - Ma dusei sa trec la Olt
MARIA TANASE-Marie si Marioara



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu