Ca în fiecare an, legendara Margareta Pâslaru a fost invitată să se întâlnească cu publicul şi la ediţia 2010 a Bookfest. La standurile Jurnalul Naţional şi Electrecord distinsa artista a oferit autografe pe cd-urile “Margareta best of”, “Margareta Pâslaru 40 de ani de la primul disc”, “Margareta forever”, “Bucuria de a cânta”, “Ediţie de colecţie Margareta Pâslaru”, pe audiobook-ul “Basme fermecate” (produs de editura Curtea Veche şi pe care sunt înregistrate poveşti de H.C.Andersen în lectura actriţei Margareta Pâslaru) şi pe dvd-urile “Veronica” şi “Veronica se întoarce” (în cele doua ediţii apărute la Jurnalul Naţional şi E- Media). Într-un articol referitor la ediţia din anul acesta a Bookfest şi publicat pe site-ul ‘ipolitics’ Razvan Mateescu scria despre prezenţa artistei la standul Electrecord : “La standul acesteia din urmă am întâlnit-o şi pe celebra Margareta Pâslaru, cristalul de Baccarat al muzicii uşoare româneşti, care continuă să sfideze trecerea anilor”. M-a impresionat cu câta iubire a fost întâmpinată de publicul de toate vârstele, cum fiecare vroia să-i spună câteva cuvinte, să o atingă şi s-o privească. Iar marea artista a avut pentru fiecare o vorbă bună, un zâmbet, un autograf şi o clipa disponibilă pentru a imortaliza momentul într-o fotografie. Şi fiecare a fotografiat sau a filmat cu ce a avut la îndemână: aparate foto sau telefoane. Nu pot reda aici toate cuvintele de admiraţie care i-au fost adresate sau reacţia extraordinară a oamenilor când îşi dădeau seama că au în faţă acest fenomen al muzicii uşoare româneşti. Dovada supremă a aprecierii din partea publicului a fost faptul că, deşi nu a fost lansat niciun produs nou (cd-urile, dvd-urile şi audiobook-ul au fost lansate în periada 1996-2009 şi reeditate de-a lungul anilor) s-au vândut aproape toate exemplarele de pe rafturi. Asta în aşteptarea viitoarelor apariţii discografice semnate Margareta Pâslaru.
Mulţumim Svetalanei Sabău pentru această ilustrată în cuvinte de la evenimentul la care a luat parte Margareta Pâslaru.
Echipa Top Românesc, 18 iunie 2010
SURSA:
http://slagartop.wordpress.com/
Margareta Paslaru Bookfest 2010



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu