Brazilia - Chile 3-0: În ritm de samba către sferturi
de Vlad Ionescu
28/06/2010 (Actualizat 23:30)
Reprezentativa statului Chile nu a reușit nici în această seară să scape de complexul numit Brazilia, în faţa căreia nu a câștigat niciodată la Cupa Mondială. Selecao s-a impus la capătul unui joc-spectacol cu scorul de 3-0 în faţa rivalilor sud-americani, pe care îi elimină pentru a treia oară în optimile de finală ale unui turneu final de Campionat Mondial.
Brazilia a condus în permanenţă ostilităţile și a apăsat pe accelerator exact atât cât i-a trebuit ca să-și asigure o calificare facilă, spre mulţumirea lui selecţionerului Carlos Dunga, pentru care victoria contează mai mult decât spectacolul, deși nici acesta nu a lipsit în unele momente.
Patru minute din prima repriză au fost suficiente pentru stabilirea învingătoarei. Mai întâi, fundașul Juan s-a înălţat imperial peste întreaga apărare chiliană și a trimis balonul cu capul sub transversală, la un corner executat de Maicon, pentru ca la scurt timp Luis Fabiano să finalizeze elegant, după ce a driblat şi portarul, o fază la reușita căreia au mai contribuit Robinho și Kaka.
Nici după pauză chilienii n-au avut forţa de a reveni în joc, iar golul de 3-0, reuşit de Robinho, le-a turnat și mai mult plumb în ghete elevilor lui "El loco" Marcelo Bielsa.
Brazilia se califică astfel în sferturile de finală, unde va da piept cu Olanda, un adversar de cu totul alt calibru. Ultima confruntare directă s-a consumat la Mondialul francez din 1998, atunci când Selecao sa câştigat la penalty-uri
CM 2010 / OPTIMI DE FINALĂ
Olanda - Slovacia 2-1: Portocaliul rămâne în Africa
de Mihai Igirosanu
28/06/2010 (Actualizat 14:47)
O acţiune marcă înregistrată Arjen Robben şi una născută din insistenţa deja proverbială a lui Dirk Kuyt au decis soarta unui meci cu un deznodământ oarecum aşteptat. Deşi a lăsat aceeaşi impresie ca şI în partidele anterioare, aceea că nu-şi forţează limitele, "portocala mecanică" s-a calificat relativ lejer în sferturile de finală.
După ce Robben a deschis scorul cu stângul său magic, slovacii au avut doar două momente în care au ieşit din letargia afişată ieri, la Durban. Mijlocaşul lui Chelsea, Miroslav Stoch, l-a întins pe portarul olandezilor, Stekelenburg, pentru ca omul de gol, Robert Vittek, să rateze de două ori din situaţii de singur cu portarul.
Au fost momentele în care trupa lui Vladimir Weiss putea întoarce destinul unei confruntări predestinate să consfiinţească avansarea Olandei către o posibilă întâlnire din "sferturi" cu Brazilia lui Dunga. Speranţele slovacilor s-au spulberat în minutul 84, când portarul Mucha a ieşit aiurea la intercepţie, vulpoiul Kuyt l-a depăşit subtil, a pasat perfect la Sneijder şi campionul european cu Inter n-avea cum să greşească ţintă.
Robert Vittek a transformat un penalty în cel de-al patrulea minut de prelungire, însă istoria meciului era deja scrisă. Imediat după golul de 2-1, partida s-a încheiat.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu