20 de ani de la ultimul Mondial cîştigat de Germania! Vezi ce spune tradiţia!
După startul perfect reuşit de naţionala lui Joachim Low, 4-0 cu Australia, nemţii au toate şansele să ajungă cît mai departe la această ediţie a Campionatului Mondial.
Iar dacă e să ne luăm după tradiţie, aceasta spune că Germania nu a aşteptat niciodată mai mult de 20 de ani pentru a cuceri trofeul la un Mondial. De la ultima ediţie cîştigată de nemţi au trecut exact 20 de ani, 1990.
Crezi că va fi Mondialul lui Podolski şi compania?
GERMANIA - AUSTRALIA 4-0
Start perfect pentru Germania!
Lukas PODOLSKI (8')
Miroslav KLOSE (26')
Thomas MUELLER (68')
CACAU (70')
Podolski (9) şi Klose (26), eroii din 2006 ai Germaniei, au dat tonul în meciul cu Australia, marcînd primele două goluri ale naţionalei lui Low, în prima repriză. Muller (68) şi Cacau (70) au stabilit scorul final, înscriind în repriza a doua.
Australia era să dea lovitura în startul partidei cu Germania, dar goalkeeperul Neuer a scos incredibil şutul lui Garcia (4), după ce Lahm blocase lovitura de la colţul terenului, executată de Wilkshire. A fost singura dată cînd naţionala lui Verbeek le-a dat cu adevărat emoţii lui Lahm şi compania.
Faza din minutul 7, cu şuturile lui Klose şi Ozil, blocate cu greu de australieni, avea să anunţe golul lui Lukas Podolski din minutul 9. Fază genială creată de nemţi, vîrful lui FC Koln primeşte de la Muller şi şutează imparabil pentru portarul australian Scwarzer. A fost al 39-lea gol al vîrfului de 25 de ani în tricoul naţionalei, în cele 74 de meciuri jucate.
Odată deschis balul, nemţii au continuat să preseze către poarta lui Schwarzer. Replicile din partea Australiei au fost timide. Culina a trimis cu capul (19) peste poarta lui Neuer, Garcia a şutat pe lîngă (20).
Podolski nu s-a mulţumit cu statutul de marcator şi l-a servit perfect pe colegul său Miroslav Klose, dar acesta a ratat incredibil, trimiţînd pe lîngă poartă din poziţie ideală. Klose n-a mai iertat însă şi a doua oară. În minutul 26 a cîştigat un duel aerian şi a înscris cu capul după o centrare perfectă a căpitanului Philipp Lahm. Ozil a avut golul de 3-0 în vîrful ghetei (31), dar a încercat o scăriţă, iar căpitanul Australiei, Neill a scos salvator, trimiţînd mingea în corner.
Pînă la finalul primei părţi a jocului, nemţii au continuat să împingă jocul în jumătatea australiană. Tehnicianul Australiei, olandezul Pim Verbeek, a efectuat prima schimbare la pauză, l-a scos pe Grella şi l-a trimis pe teren pe Holman, dar jocul a fost în continuare controlat fără probleme de nemţi.
Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns că Germania îi conducea cu 2-0, australienii au rămas în 10, după eliminarea lui Cahill (56), după un fault asupra lui Schweinsteiger. Dacă în 11 contra 11 le-a fost greu să înscrie în poarta lui Neuer, în 10 a devenit un fel de misiune imposibilă, mai ales că nemţii abia se încălziseră.
Klose (60, 67), Podolski (61) şi Khedira (60) au ratat incredibil, însă australienii n-au scăpat de alte goluri: Muller a marcat după o acţiune de senzaţie a excelentului Lukas Podolski (68), iar Cacau şi-a trecut şi el numele pe tabela de marcaj (70), la prima atingere de balon, după o pasă a lui Ozil.
Rukavytsya, intrat în locul lui Garcia, şi Jedinak, care l-a înlocuit pe Emerton, n-au putut decît să asiste la marşul triumfal al Germaniei.
Low a făcut prima schimbare în minutul 74, cînd "Super" Mario Gomez l-a înlocuit pe Ozil. Cu un avantaj liniştitor pe tabelă, selecţionerul german l-a scos şi pe Podolski, trimiţîndu-l în locul său pe Marko Marin.
Cîştigătoare a 3 ediţii ale Campionatului Mondial, de 7 ori finalistă, Germania n-a mai ratat o participare la Mondial din 1950. Dacă mai adăugăm şi faptul că e de 3 ori cîştigătoare a Campionatului European putem spune cu siguranţă că nemţii reprezintă una dintre cele mai puternice selecţionate ale lumii.
Reprezentativa pregătită de Joachim Low pleacă din postura de favorită, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că Australiei îi convine de minune să fie privită ca outsider. Partidele disputate de-a lungul istoriei între cele două echipe, două la număr, au fost spectaculoase şi s-au încheiat cu multe goluri. E de aşteptat ca şi în această seară să avem parte de un meci foarte disputat.
La Mondialul din 1974, Germania, cu vedetele Wolfgang Overath, Bernd Cullmann şi Gerd Muller, s-a impus cu 3-0 în faţa Australiei lui Johnny Warren.
În 2005, la Cupa Confederaţiilor, nemţii au învins cu 4-3, Lukas Podolski şi Per Mertesacker, care participă şi la această ediţie a Campionatului Mondial, au marcat în acel meci.
Germania are o medie a vîrstei de 25 de ani, fiind una dintre cele mai tînăre reprezentative de la acest Mondial.
Selecţionerul Low l-a pierdut înaintea Mondialului pe căpitanul Michael Ballack, accidentat la gleznă. Rămîne de văzut cît de mult îi vor simţi nemţii lipsa jucătorului de la Chelsea. În lipsa lui, Philipp Lahm poartă banderola, iar germanii mizează pe apărătorul considerat cel mai bun jucător defensiv al lor să conducă echipa către un start victorios, care le-ar da încredere tinerilor jucători.
Australia nu are forţa ofensivă a Germaniei, de aceea e de aşteptat ca selecţionerul Pim Verbeek să trimită un singur vîrf pe teren, pe Josh Kennedy. Kewell şi compania vor încerca să le ţină piept nemţilor, într-o formulă defensivă, aşteptînd o greşeală a adversarilor. Goalkeeperul Mark Schwarzer nu va avea cu siguranţă o seară uşoară, ţinînd cont de faptul că pe teren se vor afla fotbalişti ca Lukas Podolski şi Miroslav Klose sau Mario Gomez, atacant care a impresionat în meciurile amicale disputate înaintea startului CM 2010 şi n-ar fi exclus să înceapă ca titular în faţa mult mai experimentatului Klose.
Căpitanul Lucas Neill, Tim Cahill, Harry Kewell, Brett Emerton şi Josh Kennedy sînt numele cu rezonanţă în care îşi pun australienii speranţele pentru a reuşi mai mult decît un egal, rezultat cu care au declarat înaintea meciului că s-ar mulţumi. Tim Cahill recunoaşte că punctul forte al echipei sale e defensiva: "Cel mai important lucru la un turneu final e să ai o defensivă compactă înainte de a încerca să cîştigi un meci".
Echipele de start:
GERMANIA: Neuer - Lahm, Friedrich, Mertesacker, Badstuber - Khedira, Schweinsteiger, Ozil, Podolski - Muller, Klose
AUSTRALIA: Schwarzer - Neill, Moore, Chipperfield, Wilkshire - Valeri, Culina, Grella, Emerton - Cahill, Garcia
Dorinel Munteanu: "Echipa tînără a Germaniei va fi surpriza Campionatului Mondial"
Fost jucător mulţi ani în campionatul Germaniei, tehnicianul Oţelului Galaţi, Dorinel Munteanu, este fanul echipei antrenate de Joachim Low la Campionatul Mondial, despre care spune că poate ajunge între primele patru echipe naţionale ale lumii la finalul competiţiei.
"Un joc mai mult decît perfect. Germanii au făcut un joc tactic foarte bun. Low nu cred că i-a surprins pe australieni, nemţii vor avea un cuvînt greu de spus în continuare. M-a bucurat forma de joc şi aşezarea tactică a echipei germane.
Klose a fost mai mult rezervă la Bayern, Podolski a jucat mai mult, dar nu a avut realizări, dar la naţională au arătat ceea ce pot amîndoi. Low a crezut în ei şi aceştia nu l-au dezamăgit.
Echipa Germaniei este cea mai tînără de la Campionatul Mondial, această formaţie va fi surpriza turneului final. Sper că Germania va fi în primele patru, dacă vor ajunge în semifinale va fi o performanţă. Reconstrucţia începută acum doi ani dă roade acum. Sînt fanul lor", a spus Dorinel Munteanu la TVR 1.
Klose, cel mai bun marcator cu capul din istoria CM
href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEingKYXGVKTsC84xEuM0NgkrB4qnNzAW-rWzVgJpP_m1mDkoTLHraocWp-kJhQR2SSbmoxwfjBm9_jeJ-WmnaPnIWCy6tYD-RuvJy6Rgg0xyAh3LoR2dSGRlHbBZRcFA1wdNXOXsvq7-YmV/s1600/thumb_300_x_196_1186-256979-klose1.jpg">
Miroslav Klose e unul dintre cei mai buni marcatori din istoria Campionatului Mondial. Vîrful de 32 de ani ai lui Bayern Munchen a marcat cel de-al doilea gol al nemţilor în partida cu Australia.
Klose e cel mai bun marcator cu capul din istoria acestui turneu. A înscris nu mai puţin de 7 goluri în acest fel. Totodată, e cel de-al 6-lea german care marchează la 3 Campionate Mondiale consecutive. Doi fotbalişti au marcat la 4 Mondiale: Pele şi Uwe Seeler.
Podolski, omul meciului
Lukas Podolski continuă să strălucească în competiţiile importante. Vîrful de 25 de ani al lui FC Koln a deschis scorul în partida cu Australia şi a reprezentat un pericol constant la poarta lui Schwarzer.
Podolski le-a răspuns criticilor săi în primul meci de la CM 2010, avînd o prestaţie remarcabilă, în ciuda evoluţiilor nu foarte convingătoare din recent încheiatul sezon al Bundesliga.
Atacantul a fost ales "Omul meciului", după un meci în care a deschis scorul (9) şi a participat la mai multe acţiuni ofensive ale Germaniei, dînd dovadă de altruism.
SURSA:
http://www.gsp.ro/
CM 2010: GRUPA D
Germania-Australia 4-0: Panzere la foc continuu
de Mihai Morcovescu
13/06/2010 (Actualizat 22:07)
Înainte de începerea turneului final, mulți vedeau echipele Spaniei, Braziliei și Argentinei marile favorite la titlu. Dar, după ceea ce s-a întâmplat în această seară pe stadionul din Durban cu siguranță că ei își vor schimba opinia.
Tripla campioană mondială a făcut instrucție cu modesta națională a Australiei, pe care a bătut-o cu 4-0 şi şi-a păstrat media de patru goluri înscrise în meciurile inaugurale de la Mondiale disputate din 1990 încoace. A fost un frumos cadou pe care jucătorii germani i l-au făcut selecționerului Joachim Low, aflat la meciul cu numărul 50 pe banca lui Mannschaft în cei 4 ani de când a preluat ștafeta de la Jurgen Klinsmann.
La numărul de ocazii pe care nemţii și le-au creat, scorul putea fi mult mai mare, însă şi aşa a fost depăşit acel 3-0 obţinut de panzere în faţa "cangurilor" la ediţia din 1974, găzduită chiar de Germania.
Au fost suficiente reușitele din prima repriză ale gemenilor golului, Podolski și Klose, pentru a ne da seama că acest meci nu poate avea o altă învingătoare. Pentru Klose a fost a 11-a reuşită la CM, egalându-l într-un clasament all-time pe Klinsmann. Atacantul lui Bayern Munchen a devenit cel mai bun marcator cu capul din istoria CM mai are nevoie de doar trei goluri pentru a egala recordul celui mai productiv jucător european la turneul final, care, coincidenţă, este tot german, reputatul Gerd Muller.
În partea a doua a întâlnirii, Muller și Cacau și-au făcut cadou la debutul lor la Mondial câte un gol, ex-brazilianul de culoare reușind acest lucru la prima atingere de balon după ce abia intrase pe teren.
CM 2010: GRUPA D
Serbia - Ghana 0-1: Africanii sunt tari
Echipa care a învins cu 5-0 România în toamna lui 2009 a fost dominată clar de vicecampioana Africii, Ghana, superioară adversarilor mai ales la capitolul fizic. Conştienţi de acest lucru, plavii fost foarte prudenţi în atac şi au încercat să dea lovitura mai ales la fazele fixe.
Curios, situaţia s-a schimbat doar după ce elevii lui Radomir Antici au rămas în inferioritate numerică, Lukovici fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Din acel moment, sârbii au fost mai periculoşi, Krasici, Vidici şi Ivanovici trecând pe rând pe lângă deschiderea scorului.
Asta până în minutul 83, când Kuzmanovici a provocat un penalty după un henţ în careu, iar Gyan a tranformat cu siguranţă. Acelaşi Gyan putea majora diferenţa, dar şutul său plasat a lovit bara porţii sârbe. Scor final 1-0 pentru Ghana şi echipa africană se anunţa a fi o candidată serioasă pentru fazele superioare ale competiţiei.
CM 2010: GRUPA C Algeria - Slovenia 0-1: Plictiseală mare
Slovenia a obţinut trei puncte importante în meciul cu Algeria, cel mai slab de până acum al Cupei Mondiale din Africa de Sud. Partida a debutat promiţător, cu o ocazie bună a lui Belhadj, şut respins în corner de Handanovici (3). Avea să treacă însă aproape o repriză întreagă până la următoarea fază notabilă, şutul lui Birsa scos de sub bară de Chaouchi (43).
Algerienii au început mai bine partea secundă, părând să renunţe la întâietatea neprimirii golului. Africanii şi-au pus însă beţe în roate singuri, rezerva Ghezzal reuşind "performanţa" de a primi doua cartonaşi galbene în numai 15 minute din postura de atacant. Superioritatea numerică nu le-a fost însă suficientă slovenilor pentru a se desprinde, dar asta până la "cadoul" lui Chaouchi, care a plonjat pe lângă balonul şutat cu pământul, dar slab, de Koren (79).
Scor final 1-0 şi Slovenia este surprinzătorul lider al Grupei C după prima etapă, înaintea Angliei şi SUA, care au remizat în meciul direct.
SURSA:
http://www.jurnalul.ro/



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu