Camerun - Danemarca 1-2: Lei îmblânziţi
href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgJiC-Sq9aDBAeBTtjxqLdhy2rH3yIVGOTTotgDkBvcXyxyZenztg2OeIJr2QRahgOMcBLBT71-RCiY7P9kkV7RTqwX7vsFsIDAFqSq_RS-c5sHuQN0LekbmdcwZBlrvRt6517VNe5aJX00/s1600/thumb_354_x_298_0-124024-20100619t200028z_1092413502_lm2e66j1mcr01_rtrmadp_3_soccerworld.jpg">
Danemarca rămâne în cursa de calificare în optimile de finală ale Cupei Mondiale după ce a revenit spectaculos de la 0-1 şi s-a impus în faţa "leilor neîmblânziţi" camerunezi, care se văd astfel eliminaţi după primele două meciuri jucate în grupe.
Africanii au deschis scorul prin vedeta Eto'o, care a profitat de o eroare în apărare daneză şi a înscris cu un şut plasat. Contrar cursului jocului, nordicii au egalat în urma unui contraatac rapid pornit de la Kjaer, continuat de Rommedahl şi finalizat de Bendtner. Până la pauză, Eto'o a trecut iar pe lângă gol, dar şutul său a lovit bara.
Africanii au început mai bine şi partea secundă, însă tot danezii au fost cei care au marcat, după acţiunea personală a lui Rommedahl. Până la final, cele două echipe au mai avut câte o mare ocazie de gol, prin Tomasson, respectiv Emana, dar portarii s-au opus de fiecare dată.
Danemarca se impune cu 2-1 şi are nevoie de o victorie în ultima etapă, împotriva Japoniei, pentru a merge în optimi. De partea cealaltă, Camerunul rămâne fără punct la CM 2010 şi a pierdut orice şansă de a trece de grupe.
CM 2010: GRUPA D
Ghana - Australia 1-1: Lider surpriză
de Mihai Morcovescu
19/06/2010 (Actualizat 10:38)
Ghana şi Australia au remizat în al patrulea meci al Grupei D de la Cupa Mondială, scor 1-1, deşi africanii au avut superioritate numerică timp de mai bine de o oră.
Meciul a plecat practic de la 1-0 pentru Australia, care a deschis scorul încă din minutul 11. Bresciano a bătut bine o lovitură liberă, Kingson a respins greşit în faţă, iar, pe fază, Holman a împins balonul în poartă. Ghanezii au revenit însă în joc după mai puţin de un sfert de oră. Şi asta deoarece Keweel a comis un henţ pe linia porţii şi a văzut cartonaş roşu, iar Gyan a transformat impecabil lovitura de pedeapsă acordată de centralul Roberto Rosetti. Până la pauză, Gyan a mai avut o mare ocazie de gol, dar Scwarzer a respins în extremis.
La reluare, tot ghanezii au început mai bine, dar australienii au intrat apoi în joc şi au devenit din ce în ce mai periculoşi. Chipperfield şi Kennedy au semnat marile ocazii ale echipei de la Antipozi, dar meciul s-a încheiat cu un forcing ghanez, cap Mensah pe lângă vinclu şi şut al lui Owusu-Abeye scos de Schwarzer de sub transversală.
Ghana devine liderul Grupei D după acest rezultat, dar africanii vor avea un meci greu în ultima etapă, împotriva Germaniei. De partea cealaltă, Australia mai are şi ea şanse teoretice de calificare, dar trebuie să bată Serbia în ultimul meci din grupă, iar Germania să nu ia nici un punct în meciul cu Ghana.
CM 2010: GRUPA E
Olanda-Japonia 1-0: Ajutaţi de Kawashima şi de arbitru
de Mihai Morcovescu
19/06/2010 (Actualizat 10:23)
La capătul unuia dintre cele mai urâte meciuri de la Mondialul african, care a oferit publicului un fotbal sărac cel puțin în primele 45 de minute, Olanda a obținut o victorie muncită, 1-0 cu Japonia, a doua din istoria întâlnirilor directe după cea din septembrie 2009 (3-0).
În cazul în care, diseară, Camerun și Danemarca vor face egal, selecționata "Oranje" va obține matematic biletele pentru optimile de finală.
Olandezilor le-a fost suficient un gol, cel din minutul 53 semnat de Sneijder, marcat însă cu largul concurs al portarului japonez Kawashima, care a deviat balonul în poartă, dar şi cu ajutorul centralului Hector Baldassi. Arbitrul argentinian n-a văzut un henţ clar la Van Persie, cel care i-a pasat decisiv lui Sneijder.
A fost a doua mare eroare de arbitraj de la turneul final de până acum, după golul anulat complet aiurea americanilor în finalul partidei de ieri cu Slovenia de către arbitrul malian Coulibany.
Niponii au încercat din răsputeri să replice, însă fie indecizia ori lipsa de concentrare a jucătorilor lui Takeshi Okada a făcut ca tabela să nu se mai modifice până la final.
Pe final, Olanda a mai ratat două mari ocazii prin noul-intrat Afellay, în timp ce Okazaki ar fi putut deveni erou naţional dacă şutul spu din 6 metri nu ar fi trecut la o palmă de transversala porţii lui Stekelenburg.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu