EDITIE DE COLECTIE JURNALUL NATIOANL IM MEMORIAM MADALINA MANOLE( n. 14 iulie 1967- d. 14 iulie 2010)

În zbor
Destinul Mădălinei este un zbor. Vocea ei? Ceva care se naşte o dată la cîţiva ani buni. Puternică, dar şi melodioasă, gravă şi plină de viaţă.
de Daniela Cârlea Şontică

Destinul Mădălinei este un zbor. Vocea ei? Ceva care se naşte o dată la cîţiva ani buni. Puternică, dar şi melodioasă, gravă şi plină de viaţă. Optimistă, răscolitoare. Un glas à la Maria Tănase coborît în muzica pe care noi o numim cel mai adesea uşoară. Un om care nu abdică de la principii într-o lume în care cei mai mulţi ar face orice să ajungă în faţă. Cînd vocile unor soliste le auzi doar prin talk-show-uri şi abia ştii cum cîntă pe scenă, făcînd un playback amărît, Mădălina refuză să apară la televiziuni dacă tema i se pare nepotrivită. N-a mers niciodată într-un spectacol în acelaşi loc, chiar dacă era doar un orăşel, la mai puţin de două luni. Pentru că îşi respectă publicul. Există reversul dureros ca publicul s-o

uite dacă nu iese mereu în faţă. Dar n-o va uita nimeni, pentru că are mereu grijă să aducă ceva nou în repertoriul ei. În plus, cum poţi să uiţi ceva care te-a încîntat pînă acum atît de mult? Va rămîne în istoria muzicii româneşti. Fata cu chipul şi glasul dragi, cu părul de foc, dar mai ales cu sufletul arzînd.

Destinul Mădălinei Manole este un zbor care se vede bine de la bordul plin de butoane al controlorilor

de trafic aerian, din avionul plin cu pasageri miraţi, dar şi de jos, de unde trebuie să îţi pui mîna pîlnie la ochi ca să poţi privi mai bine. Este sus. Este în zbor.

Fata cu suflet de foc
Mădălina Manole este un om care trăieşte după principii. Şi-a condus viaţa după un cuvînt din Dante Alighieri: “Iubirea mută stelele”.
de Daniela Cârlea Şontică

Mădălina Manole este un om care trăieşte după principii. Şi-a condus viaţa după un cuvînt din Dante Alighieri: “Iubirea mută stelele”.


De la iubire pleacă to tul, spu ne artista. “As ta am fă cut toată viaţa, ca o leoaică m-am luptat cu toată lumea din jur, în numele iubirii. M-am luptat în numele iubirii de a trăi frumos şi asta am să fac pînă la sfîrşitul drumului.”

Cele mai frumoase ami n tiri ale ei sînt din copilărie. Nu de la Vălenii de Munte, unde s-a născut, pentru că acolo nu a stat decît pînă la doi ani. “Ploieştiul este ora şul copilăriei mele. Copilăria e tot ce pot să am eu mai sfînt, amintirile cele mai frumoase sînt din copilărie. Neavînd aşa o copilărie cu de toate, treaba asta ne-a unit şi mai tare, cînd ai noş tri ne-au avut pe amîndoi, mama şi-a lăsat imediat serviciul. N-au vrut să fim copii crescuţi cu cheia de gît. Ma ma a devenit casnică şi ne-a crescut pe mine şi pe fratele meu aşa cum trebuie. Ai noştri ne-au oferit tot ce s-a putut dintr-un singur sa la riu. Cam toată viaţa ne-am mu tat dintr-un apartament în altul, am cău tat mereu să avem condiţii tot mai bune... Pe ai mei aşa mi-i amintesc, din sacrificiu în sacrificiu, erau în stare de orice ca să ne fie nouă bine.”

Cînd vezi un artist la televizor sau pe scenă uiţi că este om, îl transpui într-un plan în afara realităţii. Nu te gîn deşti decît că el e sus, că are tot ce îşi doreşte. Ce şi-a dorit Mădălina Manole în copilărie şi n-a avut?


BICICLETA. “Am avut tot felul de nostalgii, de exemplu, tabăra în care nu am reuşit să plec, pentru că nu am avut niciodată bani. Eu nu ştiu cum e să mergi în tabără. Însemnau destul de mult 500 de lei pe atunci. Am preferat să le dau banii mei din economii alor mei. Pu sesem deoparte şi strînsesem suma asta, însă i-am auzit pe ai mei şuşotind în bu cătărie că le mai trebuie bani pentru un linoleum pe jos şi atunci am renunţat la ta bără. Sau toată copilăria mea mi-am dorit să am o bi cicle tă Pegas şi n-am avut. Le tot ceream bicicleta pe acolo prin faţa blocului celorlalţi copii. Dar iubesc la ne bunie amintirile din co pi lărie, cu toate neajunsurile cu tot... Acestea n-au făcut decît să ne unească mai mult ca fa­milie.”


BALERINA. Am bi ţioasa fetiţă cu părul lung, filiformă, de o frumuseţe care ieşea imediat în evidenţă era febleţea profesorilor. Dar nu s-a bazat niciodată pe acest atu. A fost mereu premiantă. Era însă mereu un personaj activ la serbările şcolare. “Nu ştiu cum am făcut eu că m-am remarcat încă din pri mele clase. Am făcut balet în primii ani de şcoală, profe soara de balet făcea şi mu zi că şi m-a ales la cor. La înce put eram în ultimul rînd, apoi, pentru că aveam voce, m-a mutat în faţă ca prim-solistă.

Cu corul luam tot felul de pre mii. Dar dorinţa nebună de a fi pe scenă mi-a declan şat-o spectacolul în care am vă zut-o pe folkista Ana Tetelea Ionescu. Aveam 12 ani cînd acea făptură magică a cîntat cîntecul «Fata de iar bă».

Cîteodată mai glumesc, uite de la «Fata de iarbă» am ajuns la «Fată drag㻓, îşi aminteşte Mădălina Manole. A învăţat să cînte de la Ana, dar şi să compună singură pe versuri de Octavian Goga sau Zaharia Stancu sau Radu Stanca.

Puştoaica cu o chitară şi plete lungi era invitată pe la diferite spectacole prin oraş. “Am cunoscut-o pe Ştefania Ghiţă, ea este mai mare cu doi ani ca mine, tocmai ieşise dintr-un grup, studiase flautul, ne-am împrietenit. Şi am început să facem cîntece pentru duo. Am numit acest grup Alfa şi Beta. Eram în liceu şi trebuia să am grijă să mă ţin şi de carte şi de muzică. Eram un fel de mică vedetă locală. Urmează apoi drumul Cenaclului Flacăra şi al Serbărilor Scînteii Ti neretului. Am plecat în cî teva spectacole cu maes trul Adrian Păunescu. Împreună cu Ştefania compusesem «Ier tările» pe versurile poe tului şi i-a plăcut. Dar noi două nu puteam să mergem la cenaclu pentru că plecau prea mult în ţară. A fost mult mai uşor pentru noi să mergem cu Lucian Avramescu la Serbări şi am rămas membre permanente ale acestui cenaclu. Dintr-a IX-a pînă într-a XII-a, viaţa noastră se desfăşura aşa, pe de-o parte şcoala, pe de alta Serbările. Pentru mine a fost perioada unei şcoli a vieţii”, povesteşte artista.

Nu e puţin lucru să cînţi în faţa a 10.000 de oameni pe Cîmpia de la Blaj!

Îşi aminteşte de lumea din spatele scenei. S-a ma turizat artistic în preajma unor Lu cian Avramescu, Victor Socaciu, Gyuri Pascu, Gheor g he Gheorghiu, a fost aproape de Iris, Compact, Roşu şi Negru, Mircea Ru su... Liviu Tudan, la fiecare tur neu, o întreba părinteşte: “Ce faci, Manole? Ai mai crescut?”.


MEZINA. “Un turneu ţinea o săptămînă, zece zile. Eram cea mai mică dintre ei. Mă aducea tata cu maşina sau cu trenul pînă la autocarul ce pleca de la Casa Scînteii. Mă dădea în grijă lui Lucian sau a lui Socaciu, avea încredere mai multă în ei. Am fost extrem de cu minte, mi-e foarte drag să-mi aduc aminte de perioada asta şi că am crescut cu ei. Sînt convinsă că nici unul dintre ei nu se gîndea că puştoaica aia care era acolo cu ei avea să devină Mădălina Manole de mai tîrziu”, spune interpreta.

Cum s-a făcut trecerea de la muzica folk la cea uşoară? Cam atunci cînd şi-a încheiat onorabil socotelile cu liceul, s-a produs şi incidentul Cenaclului Flacăra la Ploieşti şi s-a dat interzis manifestărilor gen cenaclu. Nu prea mai ştia ce să facă în domeniul acesta artistic. Se afla într-un punct de răs­cruce.

Mădălina povesteşte: “Am avut o discuţie cu părinţii. Se punea problema ce fac mai departe. Mă ţin de carte şi dau la Facultatea de Limbi Străine, care mi-ar fi plăcut, sau merg mai departe pe drumul muzicii? Ai mei m-au lăsat să hotărăsc singură. Eu am considerat că e bine să vin la Bucureşti, de unde se spu nea că «se dă ora exactă» şi unde erau compozitorii. Gîndul meu era Şcoala Populară de Artă. Unde erau Ionel Tudor şi Mihaela Runceanu, Mihaela fiind unul dintre idolii mei, alături de Angela Similea şi Mirabela Dauer. Am ales muzica”.


DIVA... Dar ce era să facă într-un oraş unde nu avea pe nimeni, nu avea buletin de Bucureşti, iar părinţii nu aveau bani să o întreţină? Era sfîrşit de vară, s-a înscris la Şcoala Populară de Artă. Erau puţine locuri şi doar doi acceptaţi la clasa lui Ionel Tudor şi a Mi haelei Runceanu. Un loc a fost al Mădălinei. Fata din Plo ieşti era în al nouălea cer pentru reuşita aceasta. Dar şi mai aproape de nori a dus-o ajutorul prietenului ei, Costin Diaconescu de la Radio, care a trimis-o şi la aeroport, unde erau nişte locuri de controlori de trafic. I s-a pus un manual de engleză specializată în braţe şi l-a tocit. A luat şi acest examen! O fascina enorm munca de la aeroport, în paralel mergea la cursuri, unde Mihaela Runceanu i-a re marcat vocea, ambiţia şi tenacitatea. Mădălina îşi aminteşte prima oră de la clasa Mihaelei Runceanu: “Pe 15 septembrie, am urcat la etaj, la clasă, erau toţi cei din anii mai mari, stăteau acolo de vorbă cu Mihaela, se pu pau, povesteau din vacanţă, erau bucuroşi de revedere. Eu stă team într-un colţ, emo ţio nată. O vedeam pentru prima dată în carne şi oase. Artista de la televizor îmi era profesoară! Deodată îşi aminteşte că are două eleve noi şi zice: Unde este Diva de la Otopeni? Nu ştiu ce îi povestiseră se cretarele la care mă înscri se sem şi unde a trebuit să scriu că lucrez la Otopeni... Poate a cre zut că sînt o tipă cu fiţe, mîţîită... Însă cînd m-a văzut, şi-a dat seama că s-a înşelat. Omul timid, emoţionat, mo dest din faţa ei spunea altceva. Eram aşa de copleşită... Am rămas una dintre elevele ei preferate”.

Anca Magdalena Manole începe să devină Mădălina Manole. Perioada aceasta a fost pentru fata de la aeroport una foarte grea. A trebuit să meargă şi la cursurile de controlori, şi la serviciu, şi la orele de muzică. La sfîrşit de săptămînă mergea la Ploieşti, la părinţi. A slăbit atunci cîteva kilograme. Era nevoită să schimbe gazdele destul de des. Nu întîlnea mereu oameni cumsecade. O dată a trebuit să se mute prin Drumul Sării. Conform anunţului, era o fa milie, soţ şi soţie. Dar, deşi era atîrnată o haină de femeie în cu ierul de la intrare, femeia nu a apărut niciodată. A in trat în panică, şi-a sunat tatăl, care abia plecase la Ploieşti. A făcut cale întoarsă, dar era iarnă şi viscol, ceea ce a dus la un drum lung de vreo 10 ore.


FOCUL. A urmat întîlnirea cu Şerban Georgescu, compozitorul şi soţul ei pentru 15 ani. Şlagăre, aplauze, ­discuri, premii, tur nee, bani, fericire,
lacrimi de bucurie în ochii spectatorilor, flori în braţele artistei. Interpreta “Fetei dragi” a trecut prin episodul “Fata cu părul de foc”. Dar Mădălinei i-ar plăcea să i se spună “Fata cu sufletul de foc”. Pentru că preţuieşte iubirea şi pune suflet în tot ceea ce face.

Dacă e obositor să ai succes? “E cea mai frumoasă sen zaţie, cel mai frumos sentiment pe care îl poate avea un ar tist. Cînd vezi bucuria de pe chipurile oamenilor, cînd le vezi ochii în lacrimi atunci cînd le cînţi despre iubire, despărţire, în momen tele acelea în care ai publicul aproape şi îl vezi cum reacţionează, cînd vezi ce influenţă ai asu pra oamenilor, atunci uiţi ab so lut tot. De toată mizeria din show-biz, de mafia caselor de discuri, de sănătatea pe care ţi-ai dat-o peste cap de multe ori, fiindcă ai avut o viaţă de zor ganizată, cînd din 30 de zile 20 dormeai pe patul de ho tel... Uiţi de toate acestea cînd vezi că oamenii aproape ui tă să şi respire cînd cînţi”, spune Mădălina. De ce nu are un impresar? “Mi-am condus singură cariera şi cred că des tul de bine, n-am avut oameni care să-mi spună unde să mă duc, pe cît să mă duc sau cînd să mă duc undeva să cînt, nici ce să spun la un ziar... Totdeauna mi-am fixat eu regu lile acestui joc. Eu discut direct cu organizato rii de spectacol. Nu regret că am fă cut aşa”, ne-a mărturisit artista.



“Eu nu ştiu cum e să mergi în tabără. Însemnau destul de mult 500 de lei pe atunci. Am preferat să le dau banii mei din economii alor mei. Pusesem deoparte şi strînsesem suma asta, însă i-am auzit pe ai mei şuşotind în bucătărie că le mai trebuie bani pentru un linoleum pe jos şi atunci am renunţat la tabără”
Mădălina Manole



“E cea mai frumoasă senzaţie, cel mai frumos sentiment pe care îl poate avea un artist. Cînd vezi bucuria de pe chipurile oamenilor, cînd le vezi ochii în lacrimi atunci cînd le cînţi despre iubire, despărţire, în momentele acelea în care ai publicul aproape şi îl vezi cum reacţionează, cînd vezi ce influenţă ai asupra oamenilor, atunci uiţi absolut tot. De toată mizeria din show-biz, de mafia caselor de discuri, de sănătatea pe care ţi-ai dat-o peste cap de multe ori, fiindcă ai avut o viaţă dezorganizată, cînd din 30 de zile 20 dormeai pe patul de hotel... Uiţi de toate acestea cînd vezi că oamenii aproape uită să şi respire cînd cînţi”
Mădălina Manole


“Toată copilăria mea mi-am dorit să am o bicicle tă Pegas şi n-am avut. Le tot ceream bicicleta pe acolo prin faţa blocului celorlalţi copii. Neajunsurile n-au făcut decît să ne unească mai mult ca fa milie”
Mădălina Manole,,Nu ştiu din ce e plămădită”
Ce a moştenit Mădălina de la părinţi? Printre altele, “defectul” de a-şi pu ne su f letul în pal mă prea repe de.
de Daniela Cârlea Şontică

Ce a moştenit Mădălina de la părinţi? Printre altele, “defectul” de a-şi pu ne su f letul în pal mă prea repe de.

Cea mai mare bucurie pe care a adus-o Mădălina pă rinţilor ei a fost chiar venirea sa pe lume. Domnul Ion Manole, tatăl artistei, îşi aminteşte cu emoţie că în di mi neaţa de 14 iulie 1967 se în torcea de la schimbul trei, de la Brazi, şi pe drum a pri mit vestea de la o rudă. Avea o fetiţă! “Eram aşa de feri cit, am mers în oraş şi am cum părat tot felul de lucruşoare pentru ea, am cheltuit vreo două salarii... Am dat de băut la jumătate din Vălenii de Munte de bucurie”. Cînd au adus-o acasă, cei doi soţi au aşezat fetiţa între ei şi au început să plîngă de fericire. Au dus-o la gimnastică, dar i-a fost frică, apoi la atletism, dar tot muzica s-a prins de ea. Era o fetiţă lipicioasă, spun ai ei. Se făcea repede plăcută, rudele o iubeau mult, ca şi pe fratele ei, Marian, mai mic cu un an decît ea. Erau nepoţii exemplari ai neamului.


STILOU CU PENI ŢĂ DE AUR. Cînd a fost cel mai mîndru de ea tatăl ei? “Cînd a intrat la Liceul de Chimie din Ploieşti, fără nici o pregătire. Era a zecea pe listă, dar ca medie a treia, cu 9,86. Am dus-o la o cofe tărie, i-am luat apoi şi un stilou cu peniţă de aur”, povesteşte tatăl artistei. Mama ei, la fel de fericită pentru succesul fetei, îşi amin teşte cu mare drag de anii în care şi-a lăsat serviciul de telefonistă pentru a-şi creşte cei doi copii.

“Pentru noi, Măgduţa a fost un bulgăr de aur. Ca pă rin ţi, noi n-am ştiut de ea, şi-a purtat de grijă, nu ne-a cerut nimic. Cînd a fost supărată nu ne-a spus, a preferat să sufere în tăcere, ca să nu ne su părăm şi noi. Nici nu me ri tăm să stăm înaintea ei, aşa este de bună, de decentă, de darnică”, spune doamna Eu genia (Lili).

Radioul le-a fost un izvor de bucurie, au auzit-o ani în tregi la emisunile muzicale. Au mers la spectacolele ei, la lansări, pe Litoral. Un vis fru mos, care a avut însă şi unele mo mente amare. La un mo ment dat, presa de scandal a scris şi spus lucruri urîte şi neadevărate despre Mădă lina, cum nu şi-au putut închipui vreodată. Tatăl Mădălinei a făcut un diabet pe fond de su pă rare. Iar mama ei a rămas cu tristeţea acelor răutăţi.

Întorcîndu-se la lucrurile fru moase din copilărie îşi amin tesc de cuminţenia Mă dă linei, de seriozitatea ei, de faptul că făcea mereu doar ce credea că e bine şi dacă greşea ceva, repara totul.


FRATE DE ARTIS TĂ. Fratele artistei, Ma rian Manole, a avut o revelaţie cînd a descoperit ce soră deo sebită are pe scenă, la ser bări. Era o domnişoară frumoasă, care vrăjea lumea cu vocea şi chitara. “Mi-am dat seama că sora mea este un om deosebit. Nu mai era fata cu care mă băteam cu pernele prin casă”. Marian a urmat-o prin turnee vreo zece ani, i-a fost un fel de bodyguard. “Mi se umplea inima de bucurie că sînt fratele ei”, spune Marian. Nu ştie nici acum cum de a reuşit singură în Bucureşti să devină atît de tare. “Nu ştiu din ce e plămădită, are o dîrzenie şi o tărie cum eu nu am”, mai spune fratele ei.

Ce boacăne făceau în co pi lărie cei doi fraţi? Destule. O dată au pisat toate globuleţele din pomul de iarnă şi se bucurau de cum arată pe covor. Ma ma nu s-a bucurat atunci. Iar altă dată, au plecat pe furiş la un spectacol cu Iris. Mama lor pierduse cheia şi cînd s-a întors de la serviciu a fost nevoită să stea la o soră a ei. I-a bătut atunci pentru că nu au spus unde pleacă. Doam nei Lili îi pare rău şi azi.

Mădălina a moştenit ta len tul muzical de la mama ei, care cînta muzică populară. Verişoara ei Coca Andronescu, o chema la Bucureşti să de vină artistă, dar căsătoria a schimbat drumul vieţii. La bu nica de la Pătîrlagele, Mă dă lina a învăţat să se roage, de atunci a rămas o fire cre din cioasă. Ce speră acum pă rinţii pentru Mădălina Ma nole? “Dacă ar ajuta-o Dumnezeu să aibă şi ea un copil, ne-ar fi bătrâneţea mai li niştită”. Este singura neîmplinire pe care o au în ceea ce o priveşte pe fiica lor.


Amintiri, jucării...
Mădălina vine acasă la părinţi foarte des. Cînd este cazul, vine şi de cîteva ori pe săp tă mînă, dar în general la două săptămîni. Au fost şi rămîn o familie unită. Prin casa părin­ţilor sînt fotografii cu Mădă li na, afişe, revistele în care s-a scris despre ea sînt păstrate cu sfinţenie. Am văzut chiar o păpuşă care îi semăna. Mai este păstrat şi un căţeluş galben de pluş, chinezesc, de ca re s-a bucurat copilul Mă dă­lina la un Crăciun cînd avea 6 ani... Uneori o năpădeşte d o­rul după locul în care a copi lă rit şi mer ge acolo. Familia Ma­nole s-a mutat de mai multe ori. Dar într-unul din locuri a petrecut cea mai mare parte a copilăriei Mădălina şi acolo re vine o dată la cîţiva ani. Lu cru rile s-au schimbat, dar aminti rlle nu.



Clipe de panică şi groază
Părinţii artistei îşi amintesc că în copilărie şi ado lescenţă fiica lor a avut şi momente de încercare. Unul dintre ele a fost cînd, pe la cinci ani, jucîndu-se în faţa blocului, nişte copii au răsturnat peste ea o motocicletă staţionată în apro pie re. A fost rănită la mînă, a trebuit să fie operată la spital. Mai tîrziu, chiar cu o seară înainte de a da admitere la liceu, s-a aşezat din greşeală într-un ac. Au trăit momente de panică mare pentru că acul intrase în venă şi tot înainta.

Au mers la urgenţă, i-au făcut radiografii şi au operat-o ra­pid. Momente de groază au mai trăit părinţii şi mai tîrziu, după ce Mădălina era cunoscută deja. Într-o seară televiziunile au anunţat că artista şi soţul ei s-au accidentat în timp ce se întorceau de pe Litoral. Nu a fost nimic grav, dar faptul că la ştiri se prezenta totul alarmist şi senzaţional, iar ei nu puteau lua legătura telefonic cu fiica lor a făcut ca aşteptarea să fie de groază. În rea litate, fiind noapte, maşina lovise o căruţă fără nici o sursă luminoasă. Nu a păţit nimeni nimic, însă.



“Prea multă decenţă”
Doamna Eugenia Manole re gre tă că fiica ei are atît de mult bun-simţ. “Îmi este ciudă că de zece ani încoace păs trea ză aceeaşi decenţă a ei. Este prea bună, trece prea mult de la ea. A fost de multe ori invitată în emisiune la Teo. O dată i-a zis şi ea în direct: «Mădălina, fii şi tu mai tupe is tă!». «Nu pot», i-a zis Mădă li na. «Cine mă place, mă place aşa cum sînt». Ea niciodată nu şi-a aranjat ceva la ziar sau la ­televiziune, dacă au che mat-o, bine, dacă nu, nu. Se duce numai acolo unde simte sufleteşte să meargă”.
“Cazul” Mădălina
Ascultînd muzica Mădălinei Ma nole, sufletul nostru se tran­sformă… în iubire.
de Roxana Vintila


Ascultînd muzica Mădălinei Ma nole, sufletul nostru se tran­sformă… în iubire.


Mădălina Manole şi Costin Diaco nescu, membru în Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă, s-au cunoscut la “Cenaclul Flacăra” şi la “Serbările Scîn teii Tineretului”, unde acesta din urmă, fiind redactor la Radio România, venea pentru a scrie cronici. Despre amin tirile care îi leagă ne vorbesc amîndoi cu mare drag, dar şi cu oarecare nostalgie: “În culisele scenei, la Ploieşti la selecţiile ad-hoc pentru ti­nerii artişti din oraşele pe care le străbătea caravana «Serbă ri lor», prin septembrie-octom brie 1982, am auzit prima dată glasurile curate, crista line, surprinzător şcolite a două liceene din localitate: cîntau folk (aşa era moda vremii) şi se acompaniau cu propriile instrumente: chitară (Magdalena Manole) şi flaut (Ştefania Ghiţă), povesteşte Costin Diaconescu. Îmi amintesc de perioada în care cele două tinere talente au fost adoptate de trupa veteranilor (Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă, Gheorghiu, Roşu şi Negru, Compact, Io nela Prodan, Florica Bradu): Ce artişti, ce prieteni… “


INSTRUMENTUL LUI DUMNEZEU. Cînd Mădălina a venit la Bucureşti, sin gurul om pe care îl cu noş tea era Costin Diaconescu: “Pe el l-am sunat şi i-am zis: Costin, ajută-mă! Vreau să găsesc de lucru în oraşul ăsta, ca să mă întreţin, şi să mă pot înscrie la «Şcoala Populară de Artă». Pentru mine, Costin a fost instrumentul lui Dumnezeu, mărturiseşte artista. “Fiind redactor la radio, avea multe cunoştinţe. A deschis o agendă, a sunat la Otopeni, şi chiar atunci se susţineau examene. Mi-au pus în braţe un manual de engleză de na vigaţie, nu de convorbiri uzuale, ci specializat. Erau doar şase locuri şi şase candidate, dar am învăţat şi am intrat. O lună m-am familia rizat cu engleza. Eram trimisă la şase luni la şcoala de controlori de trafic aerian de la Băneasa, am devenit controlor de trafic aerian auxiliar. La ora asta aş fi fost un controlor de trafic plin”, spune Mădălina Manole.


CA ÎN FILME. Controlorul nu e neapărat cel care stă în turn, caşa um crede toată lumea. Cînd spui dirijare, toată lumea se gândeşte imediat la turn, dar nu este aşa, explică interpreta: “Turnul este cel care dirijează avionul cât se vede. La aterizare sau la decolare, din momentul în care îl pierzi în văzduh, el apare pe radare. Se vede pe el un bord aşa cum vedem noi în filme... Eu aici am lucrat. Este o meserie extraordinară. Pentru nimic altceva nu aş fi schimbat această meserie cu alta, numai pentru muzică am făcut asta”.

Pe măsură ce tim pul tre ce înveţi şi intri în lumea fas ci nantă a zborului înalt, într-o călătorie printre nori, dar care nu-ţi permite să fii cu capul în nori absolut niciodată. “Puţin cîte puţin simţi adrenalina pe care ţi-o oferă această meserie. E o responsabilitate enormă. Avioanele, piloţii şi oamenii aceia depind de ceea ce tu le spui. Tu de la sol faci asta. După patru ani am lăsat profesia aceasta. Spre stupefacţia comandantului şi a colegilor.”


PUŞTOAICA. Costin Diaconescu continuă firul poveştii şi ne aduce în anul 1985, “cînd maestrul Adrian Păunescu a păţit-o definitiv cu “organele de partid”, (tot) la Ploieşti se va fi fost terminat şi cariera muzicală a celor două tinere. Dar destinul a vrut să fie altfel. Am simţit că vocea şi talentul domnişoarei Manole nu trebuie să se risipească. Îmi amintesc cît de frumos sunau versurile lui Radu Stanca (“Pasărea de foc a dragostei”) pe muzica creată de chitarista-puştoaica-liceeana Manole!”


ADULMECA TA LENTUL. Ca redactor, pe vremea aceea la Radio Naţional programul 3, avînd şi studii muzicale, Costin Diaconescu i-a prezentat imediat “cazul” poetului Lucian Avramescu, şeful cenaclului: “El zicea că nu are ureche muzicală, că este afon, de aceea avea mare încredere în verdictul meu. Adevărul este că – am înţeles mai tîrziu – Lucian avea o cultură extraordinară, un fler asemenea şi adulmeca talentul de la o poştă”.

Lucrînd în Radio Româ nia, Costin Diaconescu cunoştea mulţi compozitori, cu unii fiind chiar prieten, cărora le-a vor bit cu en tuziasm despre des co pe ri rea sa: “Re gre tatul pri eten Şer ban Georgescu n-a stat mult pe gînduri. Repezit şi aiurit cum era, dar genial, mi-a zis să o aduc imediat la Radio. A doua zi, în studioul 6, Şerban cînta la pian o piesă nouă: tînăra şi frumoasa interpretă a prins linia melodică din prima. “Ce timbru aparte! Vezi Şerban?”, zic eu. Şerban s-a prins din prima că vocea ei şi talentul lui vor face istorie în muzica ro mânească de gen. Mi-a spus-o atunci pe loc: “Costine, de acuma esti naşul” marii noastre iubiri, muzica. După cum zîmbea, cu subînţeles, mi-am dat seama că Şerban cuceritorul era cucerit… Începea «era» Mădalina Mano le…”, a încheiat Costin Diaconescu.


DESTINUL. Costin Diaconescu ramîne pentru Mădălina, aşa cum a mai spus şi repetă, “instrumentul Domnului. Prima dată m-a ajutat cu serviciul. A doua oară mi-a făcut cunoştinţă cu Şerban Georgescu…”


“În culisele scenei, la Ploieşti la selecţiile ad-hoc pentru ti nerii artişti din oraşele pe care le străbătea caravana «Serbă ri lor», prin septembrie-oc tom brie 1982, am auzit prima dată glasurile curate, crista line, surprinzător şcolite a două liceene din localitate: cîntau folk (aşa era moda vremii) şi se acompaniau cu propriile instrumente: chitară (Magdalena Manole) şi flaut (Ştefania Ghiţă)”
Costin Diaconescu, prieten


“A doua zi, în studioul 6, Şerban cînta la pian o piesă nouă: tînăra şi frumoasa interpretă a prins linia melodică din prima. «Ce timbru aparte! Vezi Şerban?», zic eu. Şerban s-a prins din prima că vocea ei şi talentul lui vor face istorie în muzica românească de gen”
Costin Diaconescu, prieten


Omul sufletului
Cînd vine vorba despre povestea de iubire pe care o trăieşte acum, Mădălina Manole spune că este cel mai frumos lucru care i s-a întîmplat vreodată. Este fericită că l-a găsit pe “omul sufletului” ei, aşa cum spune un cîntec pe care îl interpretează.
de Daniela Cârlea Şontică


Cînd vine vorba despre povestea de iubire pe care o trăieşte acum, Mădălina Manole spune că este cel mai frumos lucru care i s-a întîmplat vreodată. Este fericită că l-a găsit pe “omul sufletului” ei, aşa cum spune un cîntec pe care îl interpretează.


A fost să fie iubire. S-au văzut, s-au plăcut şi au devenit unul pentru altul “Omul sufletului meu”. Ea artistă, el muzici­an, regizor de sunet, om care iubeşte şi cunoaşte muzica.


EA. Despre povestea de iubire pe care o tră ieşte acum, Mădălina ne-a spus că este pe rioada vieţii ei cea mai frumoasă. “Am văzut cît de mult mă iubeşte Dumnezeu, dacă m-a întărit şi m-a ajutat să o iau de la început. Mi l-a adus pe omul sufletului meu într-o seară în faţa ochilor. E minunat ce mi se întîmplă! Semănăm foarte mult, cîteodată mă şi sperie asemănarea asta, avem aceleaşi gusturi muzicale şi păreri şi principii de viaţă. Am reuşit să-mi regăsesc echilibrul de care am nevoie ca să mă lupt cu toată lumea şi cu vremurile pe care le trăim.”


EL. De cealaltă parte, logodnicul Mădă li nei, Petru Mircea (căruia lumea îi spune Puiu, iar Mădălina îl alintă Puiucu), povesteşte cum s-a înfiripat povestea frumoasă dintre ei. “Ne-am întîlnit prima dată cam acum şapte ani la Iaşi. Eu eram student în ultimul an la Con ser va torul «George Enescu» şi în acelaşi timp lu cram ca redactor muzical la studioul din Iaşi al Televiziunii Române. Aşa se face că, profitînd de vizita «fetei cu părul de foc» în oraş pentru un spectacol, ne-am pomenit amîndoi pentru pri ma oară faţă în faţă discutînd despre muzică, succes, un nou album ce tocmai ur ma să apa ră… Acolo şi atunci a început (aveam să con ştientizăm amîndoi peste ceva vre me) drumul pe care cu toţii îl facem în viaţă către «sufletul-pereche». Din acel moment, nu am făcut nimic altceva decît să ne urmăm fie­care, cuminţi, destinul. Eu am ajuns să lucrez în Bucureşti la Pro TV şi să colaborez ca muzician şi inginer de sunet cu studioul SPIRIT PRODUCTION al prietenului Gheor ghe Gheor­ghiu. Aici aveam să o reîntîlnesc după trei ani, unde venise gră bi tă cu treabă, pentru a-şi orchestra piesa, ghi ciţi care: «Omul sufletului meu»! Exact asta am devenit de atunci unul pentru celălalt, «o mul sufletului meu». Aşa a început povestea noas tră de dragoste şi aşa am descoperit-o pe Mă dă lina în toată splendoarea ei: veselă, sensibilă, dar în acelaşi timp puternică, hotărîtă, ri guroasă cu propria-i meserie şi, mai presus de toate, sinceră”, spune Puiu Mircea.

Concluzia este una fericită şi optimistă: “Am început aşadar prin a impărţi muzica şi am ajuns să împărţim şi viaţa. Sînt doar cîteva luni de cînd ne-am mutat în casa visurilor noastre, sîntem pe final cu amenajările, studioul muzi cal propriu e şi el, bineînţeles, aproape gata, nu ne rămîne acum decît să aplicăm şi «deco ra ţiu nile» cele mai de preţ: copiii noştri”. Nu putem decît să le dorim şi noi acelaşi lucru.


“Asta am devenit de atunci unul pentru celălalt, «omul sufletului meu». Aşa a început povestea noastră de dragoste şi aşa am descoperit-o pe Mădălina în toată splendoarea ei”
Puiu Mircea

“Noi doi am făcut istorie”
Mădălina Ma no le şi Şerban Geor gescu s-au cu nos cut prin in ter­mediul lui Cos tin Diaco nes cu, redacto rul muzical de la Radio România, vechi amic al Mă dălinei.
de Daniela Cârlea Şontică
Ionut Raduica

Mădălina Ma no le şi Şerban Geor gescu s-au cu nos cut prin in­ter mediul lui Cos tin Diaco nes cu, redacto rul muzical de la Radio România, vechi amic al Mă dălinei.


Într-o zi, Costin a sunat-o pe artistă şi a chemat-o să-i facă cunoştinţă cu Şerban Georgescu. Mădălina nu a pus prea mult preţ pe acea întîlnire, chiar a şi întîrziat un pic. Auzise destule bîrfe pe tema compozitorilor şi a tinerelor debutante. A mers totuşi la Radio. Acolo, în Stu dioul 6, au început să cînte: ea vocal, el la pian. I-a compus prima piesă şi astfel Mădălina a ajuns la Festivalul de la Mamaia. Era începutul unei colaborări de succes şi al unei poveşti sentimentale. S-au căsătorit şi au trăit împreună 15 ani. S-a întîmplat însă ca firul destinului lor să se rupă. “Mi-e foar te greu să vorbesc despre el acum, să mai po ves tesc tot filmul vieţii care are o lungime de vreo 15 ani. Pentru că, din nenorocire, el nu mai este şi mi-e foarte greu să iau viaţa de la în ceput şi s-o povestesc”, ne-a spus artista.


AMINTIRI. Despre cuplul Şerban Goergescu-Mădălina Manole ne-a po vestit cîte ceva doamna Tan ţa Aguriţa Niţă, fosta vecină a lor. “Se înţelegeau bine, dar cu multă bunăvoinţă din partea Mădălinei. Nu credeam că o să se despartă. Chiar cu o săptămînă îna inte de următoarea căsătorie a lui Şerban Georgescu, am primit un telefon de la el, care mă ruga să intervin să se împace cu Mădălina. Mi-a spus: «Te rog, vorbeşte cu Mădălina, sînt în stare să îi dau un sac plin cu aur!». Bine, astea erau exagerările lui de artist... Am rămas surprinsă de atitudinea lui, mai ales că urma să se recăsă torească. Sigur că i-am spus Mădălinei, dar ea nici nu a vrut să audă de aşa ceva. Ştiu că a iubit-o foarte mult, dar sînt convinsă că nu Mă dălina a determinat des părţirea lor”, a spus doamna Niţă.

Cu doar cîteva zile îna inte de a se prăpădi în 2007, Şerban a sunat-o pe Mă dă lina şi i-a spus: “Să nu uiţi că noi doi am făcut istorie!”. Mă dălina Manole vrea ca Şer ban Georgescu să rămînă în amintirea românilor aşa cum merită şi cum a fost, drept compozitorul unora din tre cele mai fredonate me­lodii.

Început de drum ambiţios
În anii liceului, Mă dălina Ma no le a cunoscut consacrarea la ce­naclul Ser bă rile Scînteii Ti ne retului. Ea şi Ştefania Ghiţă formau duetul Alfa şi Beta.
de Mihai Stirbu

În anii liceului, Mă dălina Ma no le a cunoscut consacrarea la ce naclul Ser bă rile Scînteii Ti ne retului. Ea şi Ştefania Ghiţă formau duetul Alfa şi Beta.


La Serbările Scîn teii Tine re tului s-a fă cut remarcată Mădălina Ma no le. “Era un fel de cenaclu care îmbina va lori consacrate şi debutanţi, spune cel care l-a condus, poetul Lucian Avramescu. Era un spectacol «pe roţi». Bătea ţara. Spectacolele noastre se desfăşurau în primul rînd pe stadioane şi în săli de sport. Unii îl ase mă nau cu Cenaclul Flacăra, dar erau deosebiri esenţiale între Flacăra şi Serbări şi deosebiri esenţiale între mine şi poetul Adrian Păunescu, pe care îl preţuiesc.”

Mădălina avea 15 ani cînd a venit cu tatăl ei la Sala Sporturilor din Ploieşti. “Cînta la chitară rece melodii de dragoste împreună cu Ştefania Ghiţă, de altfel le-am şi botezat duetul lor «Alfa şi Beta». Era o fată proas pă tă, frumoasă, fermecătoare pe scenă pentru public. Cînd era vorba de un public preponderent masculin sau cînd sus­ţineam spectacole în uni tăţi militare, aproape că nu mai conta dacă ea cîntă sau nu. Important era să apară pe scenă.” A devenit vedetă foarte re pede, de altfel la Ser bări, şi ziarul Scînteia Ti ne retului stă măr turie, a luat premiul de debut cu acest duet, iar cînd avea 17 ani, Mă dălina a luat Premiul de Consacrare.


SILITOARE. Dincolo de faptul că era o fată frumoasă şi talentată, avea o excelentă pregătire pentru scenă. “Voia să înveţe de la alţi artişti, avîndu-i alături pe Ion Caramitru, care era şi este un titan al scenei, pe Florica Bradu, o mare cîn tă reaţă de muzică populară, oameni cu experienţa scenei cu sute şi sute de spectacole. Mădălina ştia să stea lîngă ei, să nu plece din culise, chiar dacă spectacolul dura şi zece ore.” Cînta împreună cu Roşu şi Negru, făcea voci la Victor Socaciu sau la Gheor ghe Gheorghiu.


SERIOZITATE. În timp ce alţii mai pierdeau vre mea la un pocher, la o bere şi erau greu de găsit prin culise, Mădălina stătea tot timpul lîngă scenă. În acest fel l-a cîştigat pe ­poetul Lucian Avramescu. “Atunci am şi titularizat-o în Ser­bări de la o vîrstă fragedă, aşa cum am făcut cu Gyuri Pas cu, care şi el a participat la circa 800 de spectacole pe stadioane şi săli de sport la o vîrstă crudă. Consacrarea ei a fost la mine, iar ea glu meş te serios uneori şi spune că sînt al doilea tată al ei, tatăl de scenă.”


ACLAMATĂ. Mă dălina dădea sute de autografe. I se scanda numele pe stadion. “În rest, dacă se pupa cu băieţii... Ştiu că era îndrăgostită de unul de la Compact de la Cluj. I-am zis că îi dau vreo două palme la popou dacă face năzbîtii, pentru că tatăl ei mi-a zis: «Domnule Avramescu, v-o încre­dinţez, e un copil. Aveţi grijă de ea!». Am avut grijă de ea cît am putut.” Şi nu l-a de zamăgit.



“Cei mai frumoşi ani ai noştri”
Cînd am sunat-o pe cealaltă jumătate a duetului Alfa şi Beta, şi-a dat imediat seama de intenţia mea: “De mult nu mi s-a mai spus Ştefania Ghiţă. Acum sînt Bara”. Cu Mă­dălina, Ştefania s-a cunoscut la Ploieşti la Cenaclul Flacăra. “Ea a cîntat doar cu chitara o melodie, iar eu am cîntat cu un băiat şi o fată. Pe vremea aceea cîntam şi cu flautul. Am vorbit cu Mădălina şi ne-am gîndit că dacă tot sîntem din Ploieşti ar fi bine să cîntăm împreună.” Au pregătit o piesă şi i-au prezentat-o poetului Adrian Păunescu. “I-a plăcut, însă era rezervat, pentru că pe vremea aia erau foarte mulţi artişti consacraţi. Era Hruşcă, era Şeicaru…” Au mers la Bra­şov, unde a şi avut loc prima lor experienţă de osebită. “Nicu Alifantis a fost foarte atent cu noi şi ne-a dat sfaturi.” Au mai urmat două spectacole, după care au auzit de ce lă lalt cenaclu. “Am mers împreună la Ser bările Scînteii Tineretului şi am cîntat într-un spectacol, iar poetul Lucian Avramescu a fost foarte încîntat şi a zis că o să facem parte din trupa sa şi că vom merge împreună în turnee. Acei ani au fost cei mai frumoşi din via ţa noastră”, spune Ştefania. Mergeau o pe ri­oadă la şcoală, apoi urma o săptămînă în tur nee. Colegilor de şcoală le povesteau cum a fost. Erau alături de toţi marii artişti şi de toate trupele mari. “Cu Voltaj, cu Minculescu, cu Roşu şi Negru, cu Liviu Tudan, cu Sfinx, cu Gyuri Pascu, au fost Nichita Stă nescu cu noi, Caramitru, foarte mulţi interpreţi de muzică populară.” În turnee era o at mosferă deose bită. “Mădălina era o fată foarte veselă, un copil foarte ambiţios, îi plă cea scena. Nu aveam nici o grijă, eram fe ri cite, plecam peste tot”, spune Ştefania Bara. “Întîi alegeam textele. Am cîntat pe versuri de Zaharia Stancu, Lucian Avramescu şi Mi hai Eminescu. Piesa care ne-a consacrat pe noi şi ne plăcea foarte tare a fost pe versu rile lui Adrian Păunescu, «Iertările». La această piesă am făcut împreună strofă şi refren, muzică, partea de flaut şi de chitară, dar la celelalte ea se gîndea cum şi-ar dori să fie strofă, refren, iar dacă eu aveam ceva de spus spuneam. Am colaborat foarte bine”, încheie Ştefania.



“Întîi alegeam textele. Am cîntat pe versuri de Zaharia Stancu, Lucian Avramescu şi Mihai Eminescu. Piesa care ne-a consacrat pe noi şi ne plăcea foarte tare a fost pe versurile lui Adrian Păunescu, «Iertările»“
Ştefania Ghiţă (Bara), fosta colegă de duet


“Am apreciat la ea seriozitatea pentru scenă, ambiţia de a se pregăti continuu, dorinţa de a deveni artistă. Nu a fost suficient că Dumnezeu i-a dat frumuseţe şi talent. A avut şi o voinţă teribilă să înveţe de la cei mai impor tanţi, mai mari decît ea în arta scenică”
Lucian Avramescu, poet


O voce, mai multe stiluri
Cîntă a p roa pe orice şi a cîntat de toa te: folk la chita ră şi cu ­vocea, mu zi că uşoa ră, pop- rock, ba la de rock, folclor au tentic, colin de.
de Daniela Cârlea Şontică
întă a p roa pe orice şi a cîntat de toa te: folk la chita ră şi cu vocea, mu zi că uşoa ră, pop- rock, ba la de rock, folclor au­tentic, colin de.


Familia Ma nole din Plo ieşti ie şi se la plimbare în oraş, era o zi de săr bă toa re, ceva fes tiv, nimeni nu-şi mai amin teşte precis ce. Cert este că fe tiţa Mădălina atunci a fost vră jită de chitara şi glasul fe tei de pe scenă, Ana Tetelea. Le-a spus părinţilor că vrea şi ea să ajungă într-o zi ca acea fată şi i-a înnebunit de cap să-i cumpere o chi tară. Gîn dindu-se azi la ce a fost atunci, Mădălina ştie că n-a fost o simplă în­tîmplare faptul că mama ei, la nici o săp tă mînă de la spec­tacolul acela, a văzut-o pe stradă chiar pe Ana Te telea. A urmărit-o să vadă unde stă şi cînd a venit acasă i-a spus fetiţei ei marea veste. Cîn tăreaţa aceea era vecina lor, stătea la cîteva blocuri mai încolo. Doamna Lili şi-a făcut curaj într-o zi şi a sunat la uşa folkistei. De acum, destinul spre muzică al Mădălinei este scris. Solista folk a pri mit-o ca elevă, i-a îndrumat vo cea şi degetele pe corzile chitarei. De dragul ei, nu-i mai punea la socoteală toate orele. La sfîrşit i-a dăruit şi chitara. La 15 ani cînta deja în cenacluri şi compunea muzica pentru “Iertările” lui Pău nescu. La radio am auzit-o prima dată cîntînd folk.


ŞLAGĂRELE. Întîlni rea cu Şerban Georgescu a adus-o în faţa unui vis. Era ca în copilărie, cînd stătea în fa ţa oglinzii şi o imita pe An gela Similea, care era pentru ea un idol. Desigur, vocea ei es te altfel, e mai gravă, e alt gen, dar n-are importanţă, a vră jit publicul cu poveşti de dra goste cîntate sfîşietor, a tul burat suflete, a încîntat oa meni de toate vîrstele. O voce care s-a pliat pe conceptul de şlagăr românesc. A umplut de bucurie casele în care radioul mergea continuu, a adus zîmbete pe buzele celor care o cereau la emisiunile cu dedicaţii. Se pare că însăşi doamna cîntecului românesc, Angela Similea, a vrut să se convingă personal de ceea ce re prezenta “fenomenul Mă dă lina” la începutul anilor ’90.


LINĂ, LINĂ. Cine poa te cînta neuitatele, dar şi foarte greu interpretabilele cîntece ale Mariei Tănase este cu siguranţă un om dăruit de Dum nezeu cu o voce extraor di nară. Puţine au fost cele care au reuşit. Mădălinei i-au venit ca o mănuşă melodiile Mariei. Aproape că ţi-e ciudă că n-a ales drumul muzicii po pu lare. A demonstrat că poate să facă şi asta şi a făcut to tul ca la carte, înregistrînd cu or ches tră adevărată, de 20 de in strumentişti. Nimic sti lizat, ni mic etno, totul cîntec pur popular.


“Ceea ce a declanşat ho tă rî rea mea de a scoate un astfel de album a fost invitaţia pe care am primit-o de la doamna Angela Moldovan cînd Ra di oul îi organiza un spectacol oma­gial. M-a invitat să cînt ceva acolo. M-am gîndit să-i fac o surpriză, să-mi iau inima în dinţi şi să cînt ceva folclor. Am repetat în secret cu ma es trul Pa raschiv Oprea două me lodii ale Mariei Tănase şi după ce am interpretat cele două melodii ale mele, am ră mas pe scenă şi am cîntat ace le cîntece de muzică po pulară. Pu blicul din Sala Radio nu se mai oprea din aplauze. Reac ţia aceea m-a de ter minat să scot un album şi m-a făcut să înţeleg că pot să emo ţionez foarte tare şi aşa, cîn tînd folclor autentic ro mâ nesc.” Era în 1997, iar al bu mul s-a numit “Lină, lină, Mă dălină”. Era primul album al unei interprete de muzică pop care cînta folclor. S-a dus vestea şi la românii de afară. O familie din Austria a organizat o seară românească şi a invitat mai mulţi conaţio­nali. Le-a pus CD-ul cu Mă dălina şi toţi au fost siguri că e Maria Tănase. Era cel mai fru mos compliment pentru artistă.


COLINDE. O voce atît de caldă ca a Mădălinei nu putea să nu cînte şi colinde. În 2006, a imprimat un astfel de CD, pe care Fundaţia Pri goană l-a editat în 10.000 de exemplare. A sunat-o Angela Similea şi i-a spus că îi place enorm, dar nu are de unde să-l cumpere pentru rudele din America, nemai­găsindu-se pe piaţă. Felicitările Angelei i-au făcut o bucurie imensă.


ROCK. Cu albumul “A fost, va fi iubire” din 2003 s-a petrecut o altă schimbare de stil a Mădălinei. De data aceas ta, a devenit compozitoa rea tuturor melodiilor, pe ver su rile Roxanei Popescu, iar sound-ul a fost unul pop-rock. Asculţi melodiile, vezi videocli purile, priveşti îmbră că min tea şi coafura Mădălinei Ma nole şi eşti uluit. Metamorfo zare fericită! Este atît de firesc să o vezi astfel şi îţi trece prin minte că de fapt aşa e normal, un artist care se respectă nu rămîne cantonat în acelaşi stil toată viaţa. Aduce mereu ceva nou. Aşteptăm noul album pe care îl pregăteşte de doi ani. Sîntem convinşi că nu va dezamăgi pe nimeni.


În 1993, cea mai bună voce pop
Primul premiu a fost Menţiunea de la Festivalul de muzică uşoară românească Mamaia 1988. În 1993, postul Ra dio CONTACT iniţiază un top mu zical naţional pe care Mădălina îl cîştigă, fiind considerată cea mai bună voce pop a mo­mentului.



Albume şi compilaţii Mădălina Manole
Albumele editate de Mădălina Manole de-a lungul vremii sînt: 1991, “Fată dragă”, Electre cord; 1993, “Ei, şi ce?”, Electrecord; 1994, “Hap py New Year”, Electrecord; 1995, “The best of Mădălina Manole”, Electrecord; 1996, “Trăiesc pentru tine”, Roton Music; 1997, “Li nă, lină Mă dălină”, Zone Records Polygram; 1998, “Cîn tă cu mine”, Zone Records Polygram; 2000, “Dulce de tot”, Nova Music Entertainment BMG; 2003, “A fost (va fi) iubire”; 2006, “Album de colinde”, Fundaţia Prigoană. Compila ţii le sînt: 1988, “Pu te rea dragostei”, Elec trecord (LP); 1988, “Ma maia ’88”, Electre­cord (LP), “Un om sentimental”, 1990, Electrecord (LP); “Mamaia ’90”, Electre cord (LP); 1990, “Vino, dragostea mea”; 1992, “10 TOP ’91”, Electrecord (LP) “Vreau inima ta”, Electrecord (LP); 1994, “Doar pentru voi”, Roton Music MC; “Cînd dansez cu tine”, “Vino, dragos tea mea”; 1996 – “Romani an stars”, East & Art – Jungla viselor (MC); 1998, “Pop Top Romania”, (vol. 2), Roton Mu sic (MC); “Nici nu mai cred că te-am iubit”; 1998, “Vai ce bună-i fata asta!” (MC), Dragoş Docan, Electrecord (MC); “Nu-ţi pierde curajul”; 1998, “Co lindul colindelor”, Electrecord (MC). După apariţia acestei Ediţii de Colecţie care conţine şi un CD cu cele mai îndrăgite melodii cîntate de Mădălina Manole, artista va lansa un album.



Trei discuri de aur
Primele trei albume, din anii ’91-’94, au înregistrat cele mai bune vînzări din România, peste două milioane de exemplare, aşa încît Casa de Discuri Electrecord i-a acordat Mădălinei Manole trei discuri de aur. În 2001 a primit două premii de la Radio România Actualităţi pentru “Cea mai bună voce feminină a anului 2000” şi “Cel mai bun album pop”, “Dulce de tot”. A fost nominalizată la Premiile Industriei Muzicale româneşti, “Cea mai bună voce feminină”.

De la difuzor...
Perioada “Fată Dragă” o reprezintă cel mai bine pe Mădălina Manole...
de Roxana Vintila

Perioada “Fată Dragă” o reprezintă cel mai bine pe Mădălina Manole...


Fata cu părul de foc şi fata cu părul mov! Mădălina Manole şi Silvia Dumi tres cu. Două soliste îndrăgite de marele public iubitor de muzică uşoară românească. S-au cunoscut prin scenă şi prin meseria care le-a legat atîţia ani.

“Se întîmpla să fim în acelaşi spectacole, îşi în cepe povestea Silvia Du mitrescu, dar nu întotdeauna mergeam împreună. Am de venit prie tene cam după Revoluţie, după ce eu am devenit mă mică, perioadă în care pro babil amîndouă ne-am mai maturizat, am crescut…”


SUCCESUL. Dacă spunem Mădălina Manole, sigur spunem “Fată dragă”! De ce toată lumea asociază nu mele ei cu acest hit? Ex plicaţia pare simplă. O piesă foarte difuzată la ra dio, într-o perioadă în care lumea chiar şi la ţară avea un difuzor care se auzea în toată curtea... “Cînd «Fată dragă» era difuzată la radio, oameni din toate păturile sociale puteau să asculte melodia asta şi se puteau bu cura de muzica româ nească pe care o îndrăgeau, spune Silvia Du­mitrescu. Cred că perioada aceea o reprezenta cel mai bine pe Mădălina şi a fost, după părerea mea, cel mai mare şla­găr al lui Şerban Geor gescu. A găsit o linie melodi că foarte accesibilă pu bli cului larg. O melodie, un caz fericit în care orchestraţia şi melodia au făcut cea mai frumoasă pereche. «Fată dragă» va rămîne valabilă mult timp de-acum încolo, înscriindu-se de mult în istoria muzicii româneşti, şi asta tocmai datorită pu blicului, care şi-a dat verdictul. In di ferent cît de frumoasă ţi s-ar părea o piesă, dacă nu in tră în sufletul publicului degeaba”, este de părere Silvia Du­mitrescu.



Ea este fata care cîntă!
Mădălina Manole este so lis ta care “a prins” datorită ra diou­lui. Dacă Silvia Du mi trescu a fost o personalita te lansată de televiziune, de imaginea cre ată aici, Mădă li na a fost exact opusul ei: “A fost lan sa tă la ra dio şi, de cîte ori ajun gea un­de va, lu mea o recu noş tea după me lo die: «A! Ea e fa ta care cîn tă pie sa ace ea…!»“, îşi amin teş te cu drag Sil via Dumi­tres cu. “Pe mine mă recunoş teau după cum arătam, după cum mă îmbrăcam. Fără o filmare care să-ţi rămînă înti pă rită pe retină e mult mai greu să cîş tigi publicul. Suportul mu zical pe care oamenii îl as cultă la ra dio rămîne pentru totdeauna.”



Un om cu principii
Silvia Dumitrescu mărturi seş te că părerea pe care şi-o forma se înainte să o cunoas că pe Mădălina era greşită: “Cînd ne-am împrietenit, pă re rea mea s-a schimbat total. Mi-am dat seama ce principii de viaţă are… Este un om cald, o pre zen ţă foarte plă cu tă, care îţi sare în ajutor şi care spune lucrurilor pe nu me. Are coloa nă vertebra lă, ceea ce mai rar întîlneşti în ziua de astăzi. Este un om integru, un om co rect, care, dacă promite ceva, e im posi bil să nu se ţină de cuvînt. Cuvîntul ei reprezintă mai mult decît orice semnătură”.


“Mădălina este artista care nu a apărut pe copertele tuturor revistelor, nu a făcut exces de imaginea ei. Este una dintre cele mai frumoase şi mai populare cîntăreţe, rămînînd în continuare una dintre cele mai iubite şi apreciate interprete. Dacă ar susţine un recital la Sala Palatului, cu siguranţă aceasta ar fi arhiplină…”
Silvia Dumitrescu, artist

Dintr-o mie
Dacă era în străinătate, Alanis Morissette nu se lupta cu Mădălina. Aceasta este părerea lui Teo Trandafir.
de Roxana Vintila

Dacă era în străinătate, Alanis Morissette nu se lupta cu Mădălina. Aceasta este părerea lui Teo Trandafir.


Cînd vine vorba despre Mă dălina Ma nole, omul de te le vi ziu­ne Teo Tran dafir consideră că e foar te uşor de vorbit despre îndrăgita interpretă, pe care e im posibil să nu o iubeşti. “Es­te un om de o mare fi neţe şi mai ales un prie ten foarte bun. În momentul în care ai nevoie de aju tor, primul lucru la ca re te gîndeşti este să o suni pe Mădălina, pentru că eşti sigur că vine, ceea ce mi se pare din partea ei o mare «chestiune». Cel mai important lucru la ea, pentru că pînă la urmă este un artist, este vocea. Cea mai bună voce pe care am auzit-o”, spune Teo Trandafir.


MĂDĂLINA ŞI COLDPLAY. Marele ghinion al artistei este acela de a se fi născut în această ţară, în România cea de toate zilele… “Dacă era în străinătate, Alanis Morissette nu se lupta cu Mădălina”, este de părere Teo Trandafir. Piesele ei se aud, se văd, se simt că sînt scrise din suflet. Eu ascult Mădălina Manole cu mare plăcere alături de Coldplay! Nu mi se pare o mare diferenţă!”


DINTR-UN MI LION. “O voce pe care o recunoşti dintr-o mie… de flori colorate, un timbru inconfundabil, o prezenţă scenică aparte. Mădălina are o voce pe care o re cunoşti dintr-un milion şi care te atinge undeva... Are un timbru pe care nu ai cum să-l încurci. Pre zenţa ei scenică mi se pare că este «rock-star de rock-star». În momentul în care îşi scoate de pe ea sacoul şi-l aruncă în pu blic… face toţi banii”, măr turiseşte Teo Tra n dafir.


VA VENI… Deşi hitul “Fată dragă” se afla pe buzele tuturor, Teo spune: “Nu aceasta e piesa pe care aş lipi-o eu de Mădălina. Ea are o voce extraordinară, iar piesa care o va consacra va veni, pentru că ea lucrează în continuare. Cîntă ce-i place şi cum îi place”, a încheiat Teo Trandafir.


Perfecţionistă
“O bună profesionistă, poate prea perfecţionistă, o interpretă deosebită, specială, care se distinge dintre alţii.” Aşa o carac­terizează în cîteva cuvinte Maria Dragomiroiu pe Mădălina Manole.
de Luminita Ciobanu

“O bună profesionistă, poate prea perfecţionistă, o interpretă deosebită, specială, care se distinge dintre alţii.” Aşa o carac terizează în cîteva cuvinte Maria Dragomiroiu pe Mădălina Manole.


Se cunosc de aproape 18 ani. Au stră bă tut ţara în lung şi în lat. Au urcat pe aceeaşi scenă în nume roase spectacole în străi nă tate. În momentele de re la xare merg prin magazine, la cum pă rături să le ducă acasă celor dragi cîte ceva.


CAP DE AFIŞ. “Pe Mă dă lina Manole am cunoscut-o imediat după ’90-’91. Soţul meu, Bebe Mihu, fiind impresar, a luat-o în spectacole, simţind că este un cap de afiş şi, într-adevăr, a fost. Peste 10 ani a ţinut capul de afiş al afişelor noastre”, spune îndrăgita interpretă Maria Dragomiroiu, completînd totodată prin faptul că sînt născute sub acelaşi semn zodiacal: Racul.

“Noi ne-am împăcat şi ne-am înţeles foarte bine ca şi prietene şi pot să spun că am fost ca surorile, pentru că mai mult eram plecate în turnee. Stăteam cîteva zile acasă şi iar plecam. Mer geam împreună cu micro bu zul prin toată ţara. Am fost, de asemenea, în multe tur nee în străinătate, în Germania, în America, iar omul se cunoaşte la bani şi la drum lung. Aşa că am cunoscut-o foarte bine pe Mădălina Manole. Este o fată foarte sensibilă, din păcate, cum sînt toţi racii, şi foarte di rectă, iar aici pierzi, pentru că în momentul în care spui lucrurilor pe faţă îi deranjezi pe foarte mulţi. Mădă lina nu intră în orice show. Întreabă cu cine este, dacă-i place intră, dacă nu, nu, chiar dacă pierde nişte bani. Eu cred că nu este tocmai bine, dar ea aşa gîndeşte. Dacă nu este un spectacol de cea mai bună calitate, nu intră. Eu i-am spus că trebuie să ne adaptăm timpurilor care sînt. Să fii tot timpul de val. Să nu încetineşti ritmul şi motoarele”, spune Maria Dragomiroiu.


DĂRUIRE. Mădălina Manole şi fostul său soţ, regretatul compozitor Şerban Georgescu, erau nelipsiţi din casa soţilor Maria Drago miroiu – Bebe Mihu. “Este o bună prietenă, o familistă con vinsă. I-am cîntat la nun tă cînd s-a căsătorit cu Şer ban Georgescu şi chiar cît timp a fost căsătorită cu Şerban ne vedeam foarte des. Cel puţin de două-trei ori pe săptămînă veneau pe la noi. Cum mie îmi place să stau pe acasă, ei veneau pe la noi, mîncam împreună, ne făcea plăcere să ne vedem.

Mădălina şi Şerban, profesional, s-au înţeles foarte bine. S-au completat extraor dinar. Şerban Georgescu a creat nişte şlagăre care s-au nimerit cu vocea şi cu felul de a interpreta al Mădălinei ca o mănuşă. Ca oameni, au fost două firi diferite, iar aici, la un moment dat, s-a produs ine vitabilul. Şerban, prove nind dintr-o familie de oa meni sus puşi, fiind singur la părinţi, a fost copilul ma mei, al tatei, iar tot timpul i s-a dat. Dar n-a ştiut să şi dea. Iar Mă dălina avea şi ea nevoie de un pic de bunătate. Mădălina i-a spus că nu e bine şi la un moment dat se va rupe, iar Şerban lua totul în glumă. Credea că Mă dă lina este tot un copil, pentru că era dife renţă de 15 ani între ei, şi că n-o să facă ni cio dată pasul pe care l-a fă cut. Dar Mădălina n-a în ce tat nici o clipă să ţină la Şerban, pentru că eu ştiu cel mai bine, am fost plecată cu ea. Şi tot timpul îi cumpăra îmbrăcăminte, iar cum vedea ceva spunea: «Uite, asta îi place lui Şer ban!». Cu toate că eu îi zi ceam:« Măi, Mădă lina, dar nu mai sînteţi împreună…», ea îmi spunea: «Ei, lasă…». Şi au ţinut legătura, nu au fost din ăia care să arunce cu gunoi. Însă, din tot ce au creat împreună, Mădă lina a dat foarte mult, pentru că a vrut, efectiv, să fie li niştită. Cine o judecă pe Mădălina că s-a despărţit de Şerban greşeşte, n-a fost vina ei. Ea a divorţat pentru că nu avea o mul ţumire su fle tească lîngă omul cu care a crezut că ar putea fi o viaţă… Mădălina a renunţat aproape la tot, iar Şerban n-a crezut pînă în ultima clipă”, continuă Maria Dragomiroiu. “Mă dălina este o femeie se­rioasă, îşi iubeşte familia şi părinţii cum rar am întîlnit. Dă telefon, indiferent din ce colţ al lumii, acasă, măcar o dată, dacă nu de două ori, să vadă ce fac părinţii, fratele şi nepoţelul, se gîn deşte la fiecare, să le ia cîte ceva, e o fire darnică. Mă bucur că şi-a găsit un băiat cu care se îm pacă bine. Îi doresc din ini mă să aibă şi ea un copilaş, mîngîierea sufletului ei”, mai spune îndrăgita interpretă.


CALITATE.Maria Dragomiroiu consideră însă că Mădălina este mult prea perfecţionistă uneori. “Ea vrea calitate extraordinară şi munceşte foarte mult la un proiect. Se implică uneori prea mult. Am realizat un album împreună şi l-am dus pe piaţă, în afară, dar pe piaţa românească n-a apărut niciodată. Am inclus în jur de 12 refrene din cîntecele ei cele mai frumoase, cîntînd eu, apoi din cîntecele mele cele mai frumoase, cîntînd ea, apoi eu, un cîntec de muzică uşoară, apoi ea, un cîntec de muzică populară… Pe Mădălina am susţinut-o să-şi facă un album de muzică populară, pentru că şi-a dorit. Şi, lucrînd foarte serios, a ieşit un album foarte frumos, «Lină, Lină, Mădă lină», şi a avut un foarte mare succes pe piaţă. I-am dat sfaturi, am ajutat-o şi a ieşit un lucru foarte bun”, încheie Maria Dragomiroiu.


“Mădă lina nu intră în orice show. Întreabă cu cine este, dacă-i place intră, dacă nu, nu, chiar dacă pierde nişte bani. Eu cred că nu este tocmai bine, dar ea aşa gîndeşte. Dacă nu este un ­spectacol de cea mai bună calitate, nu intră”
Maria Dragomiroiu



Personalitate şi talent
Victor Spirache, realizator de emisiuni la Radio România Actualităţi, a avut-o ca invitată în studioul de ra dio de multe ori pe Mă dă lina Manole. “M-a impre sio nat modul ei de a fi ca interlocutor şi, pe de altă parte, rareori mi-a fost dat să văd în România de la în ce putul anilor ’90 o priză aşa de mare la public, la adoles cenţi, cum avea Mădălina Ma nole. Din cauza publicului numeros, cobora greu de pe scenă. Este na turală, foarte firească şi are mult umor. Muzica din pe rioada lui Şerban Georgescu a fost o etapă, o muzică frumoasă, foarte «şlăgăroasă». Cîntecele de atunci aveau o altfel de muzicalitate decît cea de acum, în special, compo­ziţiile ei erau diferite. Vocea ei mă duce cu gîndul la Alannah Myles sau Bonnie Raitt, în zona country-rock sau chiar folk, este ne mai pomenită. Cred că ceea ce face acum este mult mai bine pliat pe vocea sau personalitatea ei”, ne-a spus omul de radio.

Ionuţ Răduică

Un bine meritat recital
Mădălina a avut norocul unor melodii potrivite de acela care a crezut în ea cu toată fiinţa lui, compozitorul Şerban Georgescu, afirmă doi oameni de radio binecunoscuţi, Octavian Ursulescu şi Titus Andrei.
de Loreta Popa
Mădălina a avut norocul unor melodii potrivite de acela care a crezut în ea cu toată fiinţa lui, compozitorul Şerban Georgescu, afirmă doi oameni de radio binecunoscuţi, Octavian Ursulescu şi Titus Andrei.

Despre Mă dălina Ma nole, “co le gii de la co ti dianul «Scîn teia Ti neretului», unde am debutat ca jurnalist, îmi vorbiseră ca despre fata dintr-un promiţător duet feminin folk din Ploieşti, angrenat în celebrele «Ser bări ale Scînteii tineretului», prezentate de poetul Lucian Avramescu”, spune Octavian Ursulescu.


NUME NOU. “Odată le şi văzusem într-un birou, venite pentru un interviu, dar asta a fost tot. Iată însă că peste cîţiva ani aveam să-mi leg numele de debutul uneia dintre ele. Compozitorul Şerban Georgescu, regretatul creator de şlagăre, coleg cu mine la radio (el – redactor, eu – colaborator la zeci de emisiuni, mai că dormeam în cabine!), îmi spune într-o zi: «Tavi, cînd mai organizezi un spectacol, te rog mult, bagă în program o fată în care eu cred foarte tare, i-am compus două cîn tece şi vreau să testez reacţia pu blicului». Întîm pla rea făcea că peste cîteva zil e or ganizam împreună cu direc toa rea casei de cultură a Sectorului 5, doamna Rusu, un mare spectacol la Sala Polivalentă, dar afişul era deja făcut, cu o groază de nume cu noscute în epocă, dar Şer ban a insistat s-o introduc ca surpriză. I-am făcut eu o pre zentare «nume nou, ascultaţi-o cu atenţie, piesă în pri mă audiţie de Şerban Geor gescu» – şi am constatat cu bucurie, şi eu, dar mai ales com pozitorul şi interpreta, că publicul a gustat evoluţia, melodiile, a aplaudat intens, nu din complezenţă, asta se simte imediat. În acea sea ră se năştea mitul «fetei cu pă rul de foc», vedeta au ten tică Mădălina Manole. În anii ce au urmat am prezentat-o în sute de spectacole – Festiva lul de la Mamaia cu premii me reu, turnee lungi pe li toral organizate de co­rifeii genului, Anghel Stoian şi Alexandru Mihu, concerte în toată ţara. Ra pid, deve nise «cap de afiş», iar fără «Fată dragă» nu putea avea loc nici un spec tacol. Am colin dat îm­preună ţara în cele mai di verse vehicule, de la «TV»-ul condus de tatăl lui Bebe Mihu la Dacia mea, limuzine con­fortabile, tre nuri şi avioane, şi am ajuns să-i apreciez punctualitatea, se rio zitatea cu care-şi gîn dea recitalul, şar­mul şi fe minitatea. Aşa cum am ad mirat apoi tenacitatea de a se perfecţiona în mî nuirea chi tarei, primele sale com po­ziţii, aplecarea către rock, abordarea unor titluri internaţionale, toate acestea dînd o nouă di mensiune perso nalităţii sale”.


VEDETĂ. “In dis cu ta bil, as tăzi Mă dă lina nu mai este doar «Fata cu părul de foc» care înlănţuia şlagăre pe scenă, ci o artistă matură, completă, alături de care m-am bucurat să pot prezenta «Clubul sentimental» la Cerbul de Aur în urmă cu vreo 10 ani. Cred că pentru amîn doi a fost singurul contact cu festivalul interna ţio nal la care TVR-ul ocoleşte, de ne înţeles, marile vedete ale mu zicii uşoare româ neşti. Mă­dă lina, tînără fiind, mai poate spera la un bine meritat recital!”, a încheiat Octavian Ursulescu.



Un timbru special
Titus Andrei ne-a mărturisit fericit că: “Lumea cere şlagărele vechi, iar noi, la Radio, am demarat un proiect extraordinar «80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio». Avem topuri pe care le facem împreună cu ascultătorii şi descoperim că majoritatea sînt tineri care vor această muzică românească pe care ei au auzit-o ocazional sau deloc. La aceste topuri ale Redacţiei Muzicale sînt cerute mereu melodiile lui Şerban Georgescu, cîntate de Mădălina, o artistă specială în muzica noastră pop. Mi-aduc aminte prin 1994 de o remarcă a compozitorului Alexandru Mandy, cel care a scris celebrele «Masa tăcerii», «Poarta sărutului», şi «Glasul tău», dedicată Mariei Tănase, cum că Mădălina are glasul cu cea mai pronunţată particularitate din mu zica noastră uşoară, iar un mare artist trebuie să se distingă prin timbrul glasului său”.



Cîntec de pace
Titus Andrei a remarcat-o pe Mădălina Manole prin 1988, cînd ea a făcut varianta româ nească la “Cîntec de pace”, al lui Nicole, reprezentanta Germaniei la Eurovisionul din An­glia, din 1982. “S-a cîntat mult această piesă, aveam şi noi muzică străină la televizor, fiind un cîntec de pace. Mădă li na a avut o variantă reuşită a acestui cîntec şi aşa am re mar­cat-o. A urmat apoi seria de succese «Fată dragă», «As ta e doar viaţa», «Unde eşti voi fi şi eu», «Locul iu birii», «Te-am văzut, mi-ai plăcut», «Vreau inima ta», «Trăiască rockul», «Cît te-am iubit», «Mi-e dor de tine». Sînt multe piese minu­nate, pe care pu blicul încă le cere.”



“Un duet fericit, ea interpretă, el compozitor”
“Pe Mădălina Manole am cunoscut-o şi am întîlnit-o pentru prima dată prin intermediul prietenului şi colegului meu – aşa am să-i spun toată viaţa – Şerban Georgescu”, spune Titus Andrei. “Ştiam de ea de la cenaclul lui Lucian Avramescu, avea vreo 15 sau 16 ani, cînta folk, am şi văzut-o într-un spectacol, dar nu am remarcat-o în mod special atunci. Cel care a pus-o în valoare a fost Şerban. A fost şi eleva Mihaelei Runceanu, dar adevăratul ei succes a avut loc la Mamaia 88, unde a luat o menţiune cu piesa lui Şerban, “Un om sentimental”. Cînd au început ei colaborarea mi-am dat seama că se întîlnesc doi artişti cu două vocaţii diferite, dar care formează un duet fericit – ea interpretă, el compozitor. Aproape tot ce a scris el a devenit hit fără discuţie, ea i-a pus în valoare creaţiile, iar el a ştiut ce să-i scrie. Aici este completarea care se întîlneşte mai rar într-un cuplu de artişti. Mădălina a fost fără îndoială muza lui Şerban, a rămas muza lui, indiferent de ce s-a întîmplat. Cred că aşa s-a dus şi dincolo, cu această muză a sufletului lui.”



O colaborare perfectă
“În anul 2000, Radiodifuziunea Română demara un proiect extraordinar – Premiile Muzicale Radio România Actualităţi”, spune Titus Andrei. ”Ei bine, Mădălina a luat atunci premiul pentru «Cea mai bună voce feminină», iar albumul lor (iarăşi lor) – «Dul ce de tot» – a fost ales «Albumul anului». Bănuiesc numai în ce măsură s-ar simţi lipsa lui Şerban în muzica pe care ea o cîntă, şi sincer mi-aş dori ca ea să revină la succesul de acum cîţiva ani. Acum ceva vreme Mădălina îmi spunea că lansează un album, aşa că sînt în aşteptare.”

Căruţe cu flori
La concertele pe care le dă dea în ţară, in di ferent unde s-ar fi aflat, la sfîrşit, urcau pe scenă copii îndrăgostiţi de fata firavă, dar cu voce puternică şi melodi oasă, admiratori de toate vîrstele, care îi dăruiau bu che te de flori şi voiau să fie aproape de ea.
de Daniela Cârlea Şontică

La concertele pe care le dă dea în ţară, in di ferent unde s-ar fi aflat, la sfîrşit, urcau pe scenă copii îndrăgostiţi de fata firavă, dar cu voce puternică şi melodi oasă, admiratori de toate vîrstele, care îi dăruiau bu che te de flori şi voiau să fie aproape de ea.


Fata le-a căzut dragă ro mâ nilor de cînd a apărut pe sce nă la Mamaia, cîntînd “Un om sentimental”.

Sentimentali din toate colţurile ţării s-au unit şi au făcut un fan club şi un site, www.madalina.ro. Acolo se găsesc toate informaţiile necesare unui adevărat admirator referitoare la interpretul lui preferat. Sînt melodii, sînt versuri, detalii biografice, premii obţinute, nume de albume editate, fotografii. Există şi un forum unde fanii pot vorbi între ei, dar şi cu artista lor. “Ei ştiu foarte bine cînd pot lua legătura cu mine şi cînd nu, sînt discreţi şi foarte drăguţi”, spune Mădălina.


“BIBLIA”. Fanii Mădă li nei au avut prima dată oca zia să citească mai multe lu cruri despre artistă în 1995, cînd Jurnalul Naţional a editat o broşură despre viaţa şi activitatea Mădălinei Manole, un supliment, Jurnalul Mă dă­linei Manole, reali zat la ini ţiativa jurnalistului Florin Con­durăţeanu. Acel supliment a devenit un fel de Bi blie a admiratorilor ei.

De-a lungul vremii, artista a primit nenumărate scrisori de la fani. Poate cea mai grăi toa re este aceea în care o fată îi scrie că pentru ea este “Un mic Dumnezeu al sufletului” ei. Îmi povestea fratele artistei, Marian Manole, care a însoţit-o prin turnee în pri mii 10 ani, că după spectacole era o adevărată nebunie, pri mea atît de multe flori, că ni ciodată nu le putea lua acasă pe toate. “Erau căruţe întregi de flori, umpleam portbagajul maşinii, dar nu puteam să le luăm niciodată pe toate”, spune Marian.


FAN CLUB. În 1991 a luat fiinţă Fan Clubul Naţi o nal Mădălina Manole, la iniţiativa a doi studenţi, Ciprian Antohi şi Claudia Panaite. În curînd s-au organizat în 25 de filiale şi au depăşit numărul de 45.000 de membri.

Apariţia unei voci ca a Mădălinei Manole a fost un fenomen în muzica româ nească. Atunci cînd artiste precum Angela Similea, Corina Chiriac sau Mirabela Dauer erau încă în plin succes, dar lumea se întreba cine ar putea să mai apară şi în ce fel ar pu tea să cînte pentru a continua acest gen de muzică şi de interpretare cu lipici la pu blic a apărut Mădălina. Pentru public, cel mai important este sufletul cu care este cîn ta tă o melodie.

Degeaba ai o voce pretenţioasă, foarte stu di a tă şi cultivată, dacă se simte răceală în interpretare. La Mădălina, fiecare spectator a înţeles din prima că acolo este şi voce bună, şi suflet mare.


“Am fost la spital la o cunoştinţă bolnavă. De acolo, din perfuzii, îi spune asistentei: «Ştiţi că ea e mama Mădălinei Manole?». Asistenta s-a ridicat brusc şi mi-a dat locul pe scaun: «Doamnă, o admir enorm de fata dumnea voastră! E şi frumoasă şi talentată, nu e om obişnuit...»“.
Eugenia Manole, mama artistei

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/