.jpg)
Mircea Rusu îşi sărbătoreşte astăzi, 10 august ziua de naştere. Născut în anul 1960, artistul debutează la Festivalul de la Reşiţa în 1970 şi obţine Premiul II cu piesa “Nervi de toamnă” (v: G. Bacovia). În 1977 începe colaborarea cu cenaclul Excelsior din Mediaş şi se integrează în anul 1980 timp de opt luni Cenaclului Flacăra fiind recomandat de Dan Andrei Aldea. Cântă în mai multe grupuri şi formaţii însă se face remarcat cu celebrul “Omul bun şi pomul copt” care însemna altceva la vremea respectivă în muzica românească. În prezent, artistul primar în comuna natală Band din judeţul Mureş, are pregătite piese noi care pot compune un dublu album şi încă unul simplu după cum susţine el însuşi în publicaţia Jurnalul Naţional. “Aş fi vrut să reuşesc să edităm încă un dublu album, pentru că există material pentru asta şi pentru încă un album cu 12 piese. Aş fi vrut să reuşesc anul trecut, n-a fost să fie aşa“. Echipa Top Românesc îi urează LA MULŢI ANI şi numai împliniri. Tot astăzi îşi aniversează ziua şi Nuţu Olteanu sau Dan Dumitriu. Amândurora le adresăm aceleaşi urări.
Echipa Top Românesc, 10 august 2010
Sursa:
http://www.topromanesc.ro./
Mircea Rusu Band - Omul bun si pomul copt
Asculta mai multe audio Muzica
Astăzi e ziua ta: Mircea Rusu
de Loreta Popa
9/08/2010
Deşi nu a mai fost prezent pe micul ecran ca altădată, Mircea Rusu Band este mai activ decât a fost vreodată, trăieşte aşa cum îşi doreşte şi a rămas consecvent dorinţelor sale. "Omul bun şi pomul copt" şi "Iarba verde de acasă", lansate la mijlocul anilor '90, l-au clasat pe Mircea Rusu pe primul loc în inimile românilor. Mâine îşi sărbătoreşte ziua de naştere.
"De ziua mea nu-mi doresc nimic special. Doar să am prietenii aproape. Vechi prieteni din copilărie cu care să stau la un foişor, la un suc, o bere, în linişte şi pace. Cât mai firesc şi lejer cu putinţă. Ca primar, la Band, am fost primit ca un fiu. Am citit şi eu în diferite interviuri pe care le-am dat că sunt mândru de ceea ce fac aici, dar cred că de fapt sunt mai mult bucuros. Mă încearcă pe alocuri şi un sentiment de mândrie, dar aş vrea să se înţeleagă bine nuanţa. Nu este o mândrie a prea-plinului de mine. O bucurie că poţi schimba radical faţa unei comunităţi, aşa te poţi simţi împlinit profesional. Nu sunt rupt de lume, dar se întâmplă uneori să fiu surprins într-un soi de deconectare pe care orice spaţiu rural îl oferă cu generozitate. Socotesc că nu-i puţin lucru, aşa că, păstrând rigorile preocupărilor mele, din când în când găsesc răgazul şi, da, e un privilegiu să stau în iarbă, să mă mai îngân aşa cu vreun apus, cu vreo orătanie de-a vecinului. Le găsesc pe cât de fireşti, pe atât de necesare.
Aş fi vrut să continuu pe plan muzical seria de concerte începute cu Maia Morgenstern şi Ion Caramitru. Mă refer la cele încă opt oraşe pe care le aveam în proiectul nostru şi din păcate nu am ajuns în nici unul din ele. Foarte tare regret şi nu rămâne decât să nădăjduiesc că anul acesta se va întâmpla ca împreună cu trupa şi cu cei doi distinşi actori să ne continuăm periplul. Aş fi vrut să reuşesc să edităm încă un dublu album, pentru că există material pentru asta şi pentru încă un album cu 12 piese. Aş fi vrut să reuşesc anul trecut, n-a fost să fie aşa.
Mă face să zâmbesc tot ceea ce ţine de umorul inteligent, rafinat, de umorul involuntar, există în spaţiul rural românesc un umor sănătos, absolut savuros. La bancurile ardeleneşti cu precădere ultimul accent e poanta, uneori atât de imprevizibilă încât sunt mai mult decât savuroase. Noi cântăm într-un teatru, ne facem propriile spectacole, nu mai mergem de mult pe la zilele oraşelor. Vrem să dăm prioritate calităţii comunicării în detrimentul cantităţii. Dacă sunt în sală 500 de oameni să vibreze odată cu noi, să ştie exact la ce vin, la ce se pot aştepta şi concertele pe care le-am avut în formula de care aminteam au demonstrat că cel mai important lucru, atunci când eşti pe scenă, este să transmiţi emoţie, să primeşti emoţie şi energia aceasta este formidabilă. Facem în perioada 20 şi 22 august Zilele Banului, avem atunci o seară de muzică şi poezie la care i-am invitat pe Horaţiu Mălăele, Horia Stoicanu şi Ovidiu Mihăilescu. De ziua mea îmi doresc sănătate şi dragoste. Pe măsură ce trece vremea, nu o spun în raport cu vârsta mea biologică pe care nu o simt câtuşi de puţin, privind în jurul nostru putem constata că sănătatea este fără îndoială cel mai de preţ lucru".
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/
Ce mai face...
MIRCEA RUSU
Nicaieri nu-i ca acasa...
E duminica si stau de vorba la telefon cu un roman fericit. Eu, in caldura betonata a capitalei, el, in iarba racoroasa din curtea casei. Am vrut sa aflu ce mai face si ce mai zice, atat de indragitul muzician de pe Mures si am aflat. Dar pentru asta a trebuit sa zbor peste tara, in Romania cea frumoasa si-adevarata, unde vara se masoara in soare, iar fericirea in randunele insirate pe sarme de telegraf.
Un vis asfaltat
- Mircea, ai fost unul dintre cei mai iubiti muzicieni, faceai spectacole minunate, ai promovat voci de exceptie, precum Narcisa Suciu sau Paula Seling, iar apoi, brusc, ai facut pasul de retragere in culise. Te-ai intors acasa, la Band, printre oamenii locurilor in care te-ai nascut. Mai esti primar?
- Bineinteles! Sunt la al doilea mandat. Imi place de nu mai pot ce fac, ma simt atat de implinit, atat de util.
- Nu iti este greu, in vremurile astea, sa te ocupi tocmai de ce este mai dificil: administratie locala? Nu te tulbura criza?
- Eu cr
ed ca fiecare comunitate are specificul ei si trece prin aceste vremuri intr-o maniera la fel de specifica. Iar aici, in Band, nu resimtim atat de puternic vremurile grele. Asta si pentru ca lucrurile fundamentale nu s-au schimbat in viata de zi cu zi a oamenilor. Ce sa se schimbe? Avem batranii nostri, obisnuiti cu greul si cu munca de o viata, cu sacrificiile enorme pe care le fac pentru copii. Pentru ei, pituca, slana, ceapa si puiul taiat duminica sunt lucruri neschimbate de zeci si zeci de ani. Nici macar televizorul si presa, adevaratii perturbatori ai linistii noastre de azi, nu-i tulbura. Cand ai treaba de dimineata si pana seara, cand ii musai sa lucri, n-ai timp sa-i vezi pe altii cum macina vant. Chiar ma gandeam - si Ii multumeam lui Dumnezeu pentru asta - ca daca ne intreaba cineva asa, brusc, ce necazuri avem, n-as sti ce sa raspund. Ce as alege ar fi mofturi, nu necazuri. Din respect pentru adevaratele probleme, pe ale noastre le-as numi simple mofturi.
- Crezi ca esti un primar bun?
- Da, si iti spun si de ce: pentru ca nu intru abrupt in vietile oamenilor, cu maruntisurile cotidiene. I-am gasit divizati, certati unii cu altii, fara de pricini serioase. Dar pe mine nu m-a interesat niciodata vrajba si atunci s-au bunghit si ei ca ea nu-si are rostul. Eu asa am inteles pana acum ca trebuie sa fac: sa intervin in viata obstii mele doar imbunatatind-o, in mod concret.
- Asadar esti cu adevarat multumit de alegerea de a fugi de lume, daca pot spune asa...
- In continuare zic ca am facut o alegere foarte buna sa vin la Band, cu familia mea. Din toate punctele de vedere: al linistii, al libertatii, al faptului ca pot sa fac ceva concret pentru oameni, dar si din punct de vedere muzical. Directiile in care merge muzica azi nu mi-ar fi creat absolut nici un avantaj daca as fi stat la Bucuresti. Cel mai important lucru pentru mine este ca am devenit cu adevarat util, in cu totul alta directie decat muzica, si ca imi justific existenta, simtind prin toata fiinta ca am facut o alegere buna. Sunt foarte bucuros ca am reusit sa obtin fonduri, chiar si in vremurile astea, pentru asfaltari de drumuri, pentru reabilitari de camine culturale, pentru a face o cresa noua. Crede-ma, lucrurile acestea sunt mult, mult mai importante pentru mine decat miscarea din interiorul show-business-ului muzical. Stii ce inseamna pentru oamenii mei din comuna sa aiba asfalt?! Un lucru atat de banal pentru noi e pentru ei un vis, chiar un vis!
Lumea de roua
- Dar esti, totusi, muzician. Nu iti este dor de public, de lumini, de aplauze?
- Muzical, eu am parcurs un drum invers, iar acum am ajuns foarte aproape de punctul in care am inceput sa cant. Cu alte cuvinte, eu acum imi ofer mie bucuria cantecului si trebuie sa recunosc ca ma gandesc foarte putin la public. Compun enorm, am facut foarte multe cantece noi, aici fiind punctul meu de intalnire cu muzica: nascocind cantece. Stiu foarte bine ca nu se mai vand CD-uri, stiu ca oamenilor numai de muzica nu le mai arde, asa ca spatiul meu preferat a devenit studioul de acasa. Nu-mi pun nici o opreliste creatiei, compun de la folk la rock, am o libertate magnifica. Scriu texte cu o placere nebuna, texte frumoase, poezii, nu cuvinte simple, cum zic "marii cunoscatori" de muzici ca "se cere" in ziua de azi. Ei in continuare cred ca publicul roman e prost, ca nu are nevoie sa gandeasca, ca nu are nevoie de metafora... Ce neghiobie! Ma intrebi daca nu imi este dor de oameni... Tot oameni sunt si prietenii. Daca unuia ii place un cantec de-al meu, eu ma bucur ca si cum un milion de oameni l-ar fi ascultat. Imi ajunge asta. Bogdana, eu am cunoscut toate formele de succes in Romania. Am trait momente in care eram pe buzele tuturor. Muzica mi-a dat tot, m-a rasplatit pentru tot ce i-am oferit. Nu traiesc din melancolii, dar nici nu-mi fur singur caciula, sperand ca vremurile acelea se vor intoarce. Nu vreau ca ele sa se intoarca, pentru ca sufleteste eu sunt in cu totul alt loc acum. Si nu stau degeaba. Anul trecut am lansat un album cu Maia Morgenstern si Ion Caramitru, "Lumea de roua". Am avut si concerte impreuna, toate in teatre, singurul loc unde imi mai place sa cant. Acela este spatiul meu de concert in prezent, aceasta este forma de spectacol care imi bucura inima. Oamenii care vin la teatru sunt cei carora prefer sa le cant. Mijlocul distantei dintre muzica si teatru este un spatiu pe care-l consider vindecator, pentru ca in vremurile acestea oamenii aici se gasesc pe ei insisi. In teatru revin la interioritatea lor, devin mai milosi, aceasta fiind singura parte buna a crizei. Daca exista un sfarsit al lumii, el este cel care se zareste in oameni. Cand vezi ca un om moare in el, acela e sfarsitul. Cumplit. Si atunci am observat ca spectacolele acestea eminamente afective, de la inima la inima, le fac bine cu adevarat. Le vom relua la toamna. In rest, lucrez la un disc cu Alexandra Ungureanu, care cred ca va surprinde multa lume. Ni s-a alaturat si Raul Kusak, un muzician desavarsit, care ne orchestreaza textele. Eu cred mult in Alexandra. Intre cantaretele noastre, ea va deveni, fara doar si poate, o prezenta extrem de consistenta. Eu asa o simt: ca o femeie care stie sa spuna si lucruri serioase, lucruri din inima, pentru ca e foarte inteligenta, foarte instruita si foarte bine crescuta. Il are pe "septe langa opt", cum se zice pe la noi.
- Baiatul tau, Florian, iti calca pe urme. Cantati impreuna?
- Nu, el canta alte lucruri, dar o face foarte bine, sunt mandru de talentul lui, o spun cu toata obiectivitatea. Muzica lui e una mai moderna, dar elevata, care tradeaza o extraordinara cultura muzicala. Nu cantam impreuna, dar in studio suntem impreuna, ne sfatuim.
Pasarile din palma
- Mircea, ai un ton atat de linistit, de calm, te invidiez. Esti fericit?
- Pot spune ca am foarte multe momente de fericire. Cel mai frumos moment al vietii mele este exact cel pe care il traiesc acum. Am usa deschisa la studio si bat cu privirea pana hat, departe, pe deal. Cand sunt pe axa aceasta
: casa, ograda, deal, poti sa-mi furi si scaunul de sub mine, ca nu te simt. Poate doar aparitia nepotelului meu ma poate tulbura, dar doar ca sa-mi ofere un alt moment de mare fericire. Vorbeam mai devreme de public si scene...
Ograda casei din Band
Ograda mea este o alta scena pe care ma simt extraordinar. Iar in ograda mea, publicul este nepotelul meu de un an si doua luni. O minune aparuta neasteptat in familie, un dar de la Dumnezeu, oferit fratelui meu, cand el si sotia lui pierdusera orice nadejde de a avea vreodata un prunc. Ii cant in fiecare zi, stam amandoi tolaniti in iarba, eu cant si el rade. Imi spune "ucu", de la unchiul, iar eu ii spun: "Bebita, baga o zambire lu'ucu!". Iar el numai zambire e, nici o intristare. "Sa nu fie intristare deloc, deloc", ii spun mereu, iar el, chiar daca nu intelege acum, o va face si isi va aduce aminte de vorbele lui "ucu".
- ...Si ce mai vezi acum prin fereastra ta?
- Vad florile din curte, pe care mi le ingrijeste mama cu atata migala, vad niste vrabii care nu sunt sperioase si se zbenguie in voie. Uite, una ar vrea sa intre la mine... Stii, pe la noi se zice ca daca iti stau pasarile in palma, inseamna ca esti om bun. Asa se masura bunatatea oamenilor pe vremea bunicului meu. Lui ii stateau pasarile in palma. Eu n-am incercat, dar vad ca nu se tem de mine. Tot e ceva... Peste curte, vad dealurile, care au si terenuri parcelate, lucrate frumos, la dunga. Deasupra lor e cerul. Azi e senin. E duminica si parca Il simt si pe Dumnezeu in acest tablou. Aici, la tara, Dumnezeu e mai prezent. Oamenii care aleg sa fuga de oras, care cauta linistea aceasta vindecatoare, cred eu ca-L vor regasi si pe Dumnezeu, cu care romanii continua sa aiba o relatie speciala. Toate lucrurile astea le vad eu acum pe usa deschisa a studioului meu. Sunt fericit, nu ma sperie nimic. Acum ies din casa, descult, iarba e uda si racoroasa, vrabiile si turturelele se zbenguie nestingherite, iubita mea sotie imi zambeste peste trandafiri, pot sa-ti vorbesc asa zile, si zile, si zile....
Bogdana Tihon Buliga
Sursa:
http://www.formula-as.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu