Tăcerea ca o pasăre moartă
Își înnegrise aripile pe jos
Până dincolo de bujorii păstoși
Până dincolo de zemuindele rodii
Înspre hotarele albe ale blândei zodii de piatră.
Nu mai întreba care e sensul,
Nu mai căuta prin hrube acunse armuri,
Cailor tăi nu le mai curăța copitele
Palide potcoave de argint
Nu vor mai primi,
Pâinea zorilor, amăruie
Nu o vor mai cere…

Tăcerea e blestemul trecerii
E lupta și e înfrângerea
E calea și e lacătul
Tăcerea e misterul,
Duhul peșterii și spima lucrului bine făcut,
E rândul la apă, e crudul sfârșitului lumii…
Tăcerea e vinul scăpat pe jos al cuminecă
Tăcerea e josul în sus al aerului…
Tăcerea ca o pasăre moartă
Cu aripile curbate în jos
Cu pieptul ars de metafore
Chiar ea m-a cuprins.
Elenaagachi's Weblog



.jpg)























Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu