SOAREnDAR !

Bun venit in blogul meu.....Va multumesc tuturor celor care veniti in vizita, chiar daca veniti in tacere si plecati la fel, si sper ca macar ceva din "casa" mea sa va aduca lumina in privire si sa va faca sa reveniti. Va doresc tuturor doar BINE SI FRUMOS in viata ..Tot binele Universului sa fie cu voi si cu cei dragi voua! Ascultati cele mai frumoase poezii recitate de sora mea Felicia Feldiorean :

Felicia Feldiorean - Recital de poezie from MicaelNicolas on Vimeo.

Fa-ti timp sa gasesti frumosul in tot ce te inconjoara..
...
Ieri mi-a fost dor de tine, astazi imi este dor de tine. Nu te ingrijora pentru maine, o sa-mi fie iarasi dor de tine !

Zâmbeşte pentru că zâmbetul tău poate provoca zeci ,sute ,chiar mii de zâmbete în jurul tău !

Pentru Tine, fiinţă cu suflet de dor , am darul Frumosului ! Nu ştiu să fiu nici clipă, nici veşnicie , nici apă, nici uscat , nici Cer, nici Pământ , nici multe altele , dar am învăţat de la voi să fiu OM ! Să iubesc şi să mă dăruiesc iubire ! Întindeţi mâinile pentru a primi Dragostea mea! M-am regasit in poezia ta Mariana Stratulat Rogoz

Cauta-ma acolo in inima ta si de ma vei gasi, atunci vei gasi si drumul catre mine si vei reusi sa intelegi cat valoreaza prietenia ta, pentru sufletul meu

Nu conteaza ce gandesc altii despre tine...conteaza ceea ce sti tu ca esti !Daca m-ai întreba vreodată ce-mi doresc din toată inima, ţi-aş răspunde - fără să stau mult pe gânduri - că-mi doresc sănătate pentru cei pe care-i iubesc!


Eu sunt romanca, deoarece asa imi spune inima, eu simt cine sunt, iar patria ma cheama spunandu-mi numele cand sunt departe de ea.Trebuie cu toti sa ne mandrim ca suntem romani, deoarece nicaieri în alta parte nu ne vom simti asa ca acasa !

Cea mai frumoasa mamica sa-ti de -a Dumnezeu multa sanatate si sa ne mai astepti sa venim acasa! Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei. Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei. Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana. Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta. Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată... Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe. Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun. Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri. Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori. Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine... poezie de Irina Binder..... Dor de mica mea draga ....

Cand sunt plecata am un dor nebun de casa. Memoria pastreaza intotdeauna doar cele mai frumoase momente si ai impresia ca acolo unde nu esti tu, acolo e …acasa!


Acasa - radacina sfanta de Mariana Rogoz Stratulat mp3-ady

Asculta mai multe audio traditionala
Caldura si mult zambet in suflet...

Nu ar trebui sa ne cautam trecutul in viitor......clipa nu seamana cu cea din trecut si nici cu ce vom trai. Nu spune ca fericirea a murit doar pentru ca tu o visasei altfel.....doresteti mai mult.....fii tu insuti , viseaza mai mult.....crede in visele din realitate....zambeste mai mult

duminică, 31 octombrie 2010





LES BOUGIES





Mihaela Runceanu (n. 4 mai 1955, Buzău — 1 noiembrie 1989, București) a fost o cântăreață română de muzică ușoară și profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București. A avut o tehnică vocală desăvârșită, fiind una din puținele soliste de muzică ușoară care a absolvit Conservatorul.

1955
Mihaela Valentina Runceanu se naște pe 4 mai 1955, la Buzău.
După două luni și jumătate, părinții Nicolae și Lenuța Runceanu se întorc cu Mihaela la Pătârlagele, unde aceștia își aveau locul de muncă.

1970-1974
Urmează Liceul de muzică și arte plastice din Buzău, pe care îl absolvă, ca șef de promoție.
În perioada liceului, cântă în orchestra simfonică a orașului, care se afla pe lângă Casa orășenescă de cultură. Orchestra era alcătuită din cele mai diverse categorii de oameni, iubitori ai muzicii culte (profesori, avocați, ingineri, medici etc.) Cei mai mulți erau elevi și profesori de la Liceul de muzică și arte plastice din Buzău, al cărui director, profesorul C-tin Tomescu,a fost o perioadă și animatorul formației. Ulterior, bagheta de dirijor a fost preluată de unul din tinerii profesori ai liceului, Tiberiu Tănase. Acesta era profesorul de teorie și solfegiu al Mihaelei. Mihaela a cântat în orchestra respectivă, la vioara a doua, apoi la vioara întâi.

1972
Câștigă premiul I la concursul "Tinerețea Buzoiană" cu piesa "Anilor" de Petre Magdin, prima recunoaștere publică a vocației de solist de muzică ușoară.

1973
Mihaela Runceanu, alături de Orchestra Simfonică din Buzău, efectuează un turneu de câteva săptămâni în Cehoslovacia.
[modifică]1974
Este admisă la Conservatorul de muzică "Ciprian Porumbescu" (clasa profesor Victor Giuleanu), cu media 9,95. Este colegă de grupă și de cameră cu Angela Ciochină.
Urmează, în paralel, cursurile școlii Populare de Artă din București, clasa de canto condusă de profesoara Nina Bercaru (care o va însoți pe Mihaela Runceanu în majoritatea concursurilor la care va participa în perioada 1975-1976). D-na Nina Bercaru va afirma: "Pe toată perioada celor trei ani de cursuri a fost extrem de sârguincioasă, de receptivă și aceasta la un student de conservator care pe deasupra știa să cânte la un instrument (vioară) și care citea note la prima vedere, fără dificultate. Această ciudățenie, să zic așa, se datora și faptului că la conservator studiile se făceau doar pentru muzică clasică, muzica ușoară nu era băgată în seamă, fiind considerată gen minor. Școala Populară de Artă avea în schimb trei catedre de canto ai căror profesori erau Florica Orăscu, Gloria Bordea și... Nina Bercaru”.



1975
Câștigă Trofeul "Steaua litoralului", Constanța (la acest concurs, Mihaela Oancea, o altă solistă deja conscrată, va obține "Premiul Tinereții").
Obține premiul I la Festivalul "Constelații vâlcene", Râmnicu Vâlcea.
Debuteză la Radio cu o piesă, în primă audiție, a compozitorului George Grigoriu. Va imprima la Radio și Electrecord (până în 1989) peste 150 de piese.
Trece cu 10 pe linie prima etapă la concursul TV "Steaua fără nume" (președintele juriului: Octav Enigărescu (directorul Operei Române din București), membrii juriului: Radu Șerban, Vasile Vasilache, Aurel Giroveanu, Edmond Deda, Paul Urmuzescu (compozitori), Grigore Constantinescu (muzicolog), Gheorghe Ilionoiu, Nina Bercaru (profesori). În cadrul concursului, Mihaela Runceanu interpretează în primă audiție piesa "Numai de dragoste", compusă special pentru ea de Marcel Dragomir (pe atunci profesor la Școala Populară de Artă din București). Marcel Dragomir va deveni un colaborator și prieten apropiat al Mihaelei.
La cea de-a VIII-a ediție a “Festivalului tinereții de la Amara”, care s-a desfășurat în stațiunea Amara (Ialomița) în perioada 2 - 5 august, Mihaela Runceanu câștigă “Mențiune”. Președintele juriului: Vasile Donose. (Trofeul Amara a fost câștigat de Angela Ciochina, Premiul I de Mihaela Oancea iar Premiul II de Mirela Voiculescu).

1976
Pe 8 aprilie participă la un spectacol organizat în sala de concerte a Radioteleviziunii alături de unii dintre cei mai în vogă cântăreți ai momentului. Președintele juriului – Daniela Caraman Fotea (pe atunci șefa secției de muzică ușoară a Radioteleviziunii). Mihaela Runceanu va afirma ca "acesta a fost adevăratul meu debut ca solist profesionist de muzică ușoară"
Obține premiul I la Festivalul "Lotca de aur", Brăila.
Obține premiul II la "Festivalul artei studențești" din Galați (premiul I fiind adjudecat de Angela Ciochină).
Obține premiul II la concursul "București’76" (premiul I fiind adjudecat de Liliana Mușat).
La cea de-a IX-a ediție a “Festivalului tinereții de la Amara”, care s-a desfășurat în stațiunea Amara (Ialomița) în perioada 5 - 8 august, Mihaela Runceanu câștigă “Trofeul Tinereții” (cunoscut și sub denumirea de Trofeul Amara). Pe locurile următoare s-au clasat Mirela Voiculescu (Premiul I) și Gina Pătrașcu (Premiul II). Președintele juriului: Vasile Donose.
La Festivalul "Constelații vâlcene"din Râmnicu Vâlcea, Mihaela Runceanu, în calitate de câștigătoare a ediției precedente, susține un microrecital.
Participă la concursul național de creație și interpretare a muzicii ușoare românești "Mamaia’76 (28-29 iulie) unde a interpretat melodia "De-aș fi fost să fiu" de George Grigoriu care obține Premiul I.
Figureză pe L.P.-ul omagial "Odată cu cântecul", lansat cu prilejul împlinirii a două decenii de carieră a compozitorului George Grigoriu, cu piesele "Speranțe vis, speranțe flori" și "Nu mai știu ce să cred".

1977
I se imprimă o melodie pe L.P.-ul "Șlagărele anului 1976".
[modifică]1978
Absolvă Conservatorul de muzică "Ciprian Porumbescu", Facultatea de pedagogie, muzicologie, compoziție, cu lucrarea "Muzica ușoară românească și rolul său în societatea contemporană" – coordonator prof. Al. Leahu.
Obține premiul I (ca solistă amatoare) la Festivalul național “Cântarea României”.

1978-79
Profesoară de vioară la Școala generală de muzică din Brăila. Cântă cu formațiile "Solaris" și "Mefisto" din localitate. Cu grupul "Mefisto" dă spectacole în Brăila, Galați, Focșani, Tecuci și alte localități. Tot cu "Mefisto" a făcut și filmări pe Dunăre pentru populara emisiune "Antena vă aparține".

1979-1980
Profesoară de vioară la Liceul de muzică și arte plastice din Buzău, pe care îl absolvise cu numai șase ani în urmă.
Face parte din formația „Nona”, condusă de profesorul Xenti Stănescu. (Este anul când Mihaela Runceanu își îmbogățește serios zestrea de cântece cu piese din repertoriul internațional). Formația: Xenti Stănescu (clape), Aurelia Stănescu (clape), Laurențiu Cazan (chitară), Mișu Anghel (bass-electronistul formației), Nucu Oancea (baterie). Soliști vocali ai grupului: Mihaela Runceanu și George Nicolescu. Cu formația „Nona” cântă și piese din repertoriul internațional îndeosebi din ABBA, Mattia Bazar, Ib Rabsen, Olivia Newton-John, Bee Gees etc.
[modifică]1980
În toamna anului 1980, d-na Nina Bercaru, profesoară la Școala Populară de Artă din București, se pensionează. D-na Bercaru va trebui să aleagă între Mihaela Runceanu și Angela Ciochină (două din cele mai talentate eleve ale sale) pentru postul de profesor de canto, post ce rămânea vacant prin plecarea ei. Preferințele profesoarei se vor îndrepta spre Mihaela Runceanu.


1980-1989
Mihaela Runceanu este profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București. Corepetitor la aceeași clasă, compozitorul Ionel Tudor. Mihaela se ocupa de vocalize și de exerciții de respirație, de pregătirea vocală, iar Ionel Tudor – de repertoriu.
Dintre cei care i-au fost elevi se numără: Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Mircea Dumitrescu, Denis Roman (actualmente rezident SUA), Dana Dorian, Mihai Balaban (Texas), Coco Dumitriu (solist la Teatrul de Operetă) Gianina Olaru, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole, Nicola, Daniela Nicol, Doru Stelian, Ovidiu Baciu, Eugeniu Dan, Angela Stoica, Constantin Bruj, Paula Mitrache, Miki (fosta solista a trupei K-Pital), Radu Ion, Ozana Barabancea, Cătălin Magdalinis, Maria Bota, Marinela Chelaru de la grupul „Vouă” ș.a.
În această perioadă Mihaela Runceanu va cânta la unele din cele mai renumite restaurante din București, cum ar fi: „Intercontinental”, „București”, „Continental”, „Salonul spaniol”, „Dorobanți”, „Melody” precum și la „Internațional” Sinaia și Timișoara. De asemenea, în fiecare vară, în timpul vacanțelor, cântă pe litoral numai la restaurante de mâna întâi (ex: „Barul Paradis” din Jupiter).
Tot în această perioadă participă la un număr mare de spectacole organizate în București sau în provincie, numele ei devenind, prin ani, o garanție sigură a calității spectacolelor respective.
Efectuează o serie de turnee peste hotare în țări precum: URSS (o lună de zile), Cuba (1- 30 iulie 1985), RDG (1986), Bulgaria, Cehoslovacia.
Este solicitată tot mai des pentru înregistrări la Radio, Televiziune și Electrecord.
La Radioteleviziunea română colaboreză cu realizatorii Doru Dumitrescu, Mariana Șoitu, Eugen Dumitru, Liliana Moldovan, Titus Munteanu, Simona Patraulea, Nicolaeta Păun, Nichi Modreanu, Ioana Bogdan, Sergiu Ionescu, Andrei Brădeanu, Titus Andrei și operatorii Radu Toader, Viorel Sergovici, Cristian Muller ș.a.
Mihaela Runceanu devine unul din cei mai solicitați interpreți de compozitori. Interpretează atât piese aparținând unor compozitori arhicunoscuți ca George Grigoriu, Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Cornel Fugaru, Jolt Kerestely, Anton Șuteu, Laurențiu Profeta, Horia Moculescu, Aurel Giroveanu, Constantin Teoharie, Mișu Iancu, Camelia Dăscălescu cât și pe cele ale unora mai puțin cunoscuți (la acea vreme) de marele public cum este cazul cu Alexandru Willmany, Virgil Popescu, Ion Bratu–Voicescu, Dinu Giurgiu, Dan Beizadea, Zoltan Boroș, Dan Dumitriu, Gheorghe E. Marian, Alexandru Simu, Viorel Gavrilă, Dan Ardelean, Dan Pavelescu, Eugen Mihăescu și mulți alții.
Este prezentă pe un număr foarte mare de compilații apărute la Electrecord.
A imprimat la Radio și Electrecord (din anii’70 și până în 1989) peste 150 de cântece.
[modifică]1981
Obține din nou premiul I (ca solistă profesionistă) la Festivalul național „Cântarea României”.

1982
Melodia „E-adevărat iubirea mea”, preluată din repertoriul internațional, devine primul mare hit al Mihaelei Runceanu. Texul melodiei este semnat de Roxana Popescu care va deveni textiera preferată si o bună prietenă a Mihaelei. Piesa va deveni un mare hit doi ani mai târziu.
[modifică]1983
În vara acestui an, Mihaela Runceanu cântă la barul “Calypso” din Venus.
Marina Florea, elevă a Mihaelei Ruceanu, obține Marele Premiu la secțiunea „Interpretare” la Festivalului național de muzică ușoară de la „Mamaia’83”.
Îi apare primul disc single la Electrecord cu piesele „Luna” de Vasile Veselovschi și „Ce frumos am visat” de Dan Beizadea.

1984
Acesta este anul în care Mihaela Runceanu reușeste (după 9 ani de muncă titanică) sa devină o vedetă a muzicii ușoare românești. În acest an piese precum "E-adevarat iubirea mea", "Hai la drum!" sau "Nu știu cum m-am indrăgostit" devin șlagăre.
Tot în acest an Mihaela Runceanu are primul autograf muzical (însemnând un spațiu de emisie de 3-4 piese) la Televiziunea Română.
În cadrul programului TV „Revelion’84”, Mihaela Runceanu cântă în duet cu elevul său, Mircea Dumitrescu, melodia „Cu noi”. Cu acest prilej lansează cariera solistică a lui Mircea Dumitrescu.
[modifică]1985
Apar șlagărele: „Să crezi în dragostea mea”, „Nu știu cum m-am îndrăgostit”, „Voi, oameni”, „Zborul vântului”.
La concursul „Melodii’84”, Mihaela Runceanu participă cu melodiile „Nu știu cum m-am îndrăgostit” (Viorel Gavrilă), „Să crezi în dragostea mea” (Ion Cristinoiu) și „În luna mai” (Dumitru Lupu) la secțiunea „Prime audiții”. Melodia „Să crezi în dragostea mea” obține premiul I la concursul de creație. Din acest moment Mihaela Runceanu intră în categoria „grea” a muzicii ușoare românești devenind unul din cei mai solicitați interpreți de compozitorii care urmau să-și prezinte lucrările ca prime audiții.
În perioda 1- 30 iulie 1985 efectueză un turneu în Cuba (cu escale la Berlin de Est, Gander și Madrid) unde participă și la Festivalul și concursul „Gala’85”(participă cu o melodie din repertoriul cubanez și cu șlagărul „Să crezi în dragostea mea”).
Silvia Dumitrescu, elevă a Mihaelei Ruceanu, obține premiul CC al UTC la secțiunea „Interpretare” la Festivalului național de muzică ușoară de la „Mamaia’85”. La aceeași ediție a Festivalului, Grupul „Forte” (din care face parte și Nicola o altă elevă a Mihaelei Runceanu) obține premiul Teatrului „Fantasio”
În Topul „Săptămâna” din anul 1985, realizat de Andrei Partoș pe baza preferințelor ascultătorilor, Mihaela Runceanu obține locul I cu piesa „Să crezi în dragostea mea”
[modifică]1986
Apar șlagărele: „De-ar fi să vii”, „Viața începe cu tine”, „Cu fiecare stea”, „Nu, nu mai vreau să știu”.
La concursul „Melodii’85”, Mihaela Runceanu participă cu melodiile „De-ar fi să vii” (Alexandru Willmany), „Tu nu vei știi niciodată” (Ionel Tudor), „Nu, nu mai vreau să știu” (Dan Dimitriu). Melodia „De-ar fi să vii” obține premiul I la concursul de creație.
În vara acestui an, Mihaela participă la Festivalul de muzică de la Rostock, în fosta RDG, unde are un neașteptat succes cu piesa “Marea” de Ionel Tudor.
La cea de-a XIX-a ediție a “Festivalului tinereții de la Amara” (Ialomița), desfășurat în perioada 31 iulie - 3 august, Mihaela Runceanu susține un recital.
Participă la Festivalului național de muzică ușoară „Mamaia’86” (27 – 31.08) cu melodiile „Cineva te iubește” (Alexandru Wilmany) și „Voi ne-ați promis cetăți” (Horia Moculescu) cea din urmă cântată în duet cu Adrian Daminescu. Trei elevi ai Mihaelei Runceanu au făcut o bună impresie la concursul de Interpretare al Festivalului. Aceștia sunt: Daniela Nicol (premiul I), Amelia Ionașcu și Doru Stelian (premiul I).
În programul de Revelion participă, alături de alte mari vedete ale muzicii ușoare românești, la înregistrarea șlagărului „Deschideți poarta soarelui” (Anton Șuteu).

1987
Apar șlagărele: „Să fim copii”, „Haide spune!”, „Adevărul florilor”, „Dacă omul poate fi”, „Să învingă dragostea”, „Iartă”, „Nu te ascunde”.
La concursul „Melodii’86” „De-ar fi să vii” este una din melodiile laureate ca șlagăre ale anului 1986. Mihaela Runceanu interpretează alături de alte mari vedete ale muzicii ușoare românești șlagărul „Deschideți poarta soarelui” (Anton Șuteu) care este premiat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Pe 12 martie Mihaela Runceanu și Adrian Daminescu participă la o nouă ediție a concursului “Cu mască fără mască” (realizator Simona Patraulea). În costume de epocă vor interpreta o arie de Mozart, Mihaela Runceanu la vioară și Adrian Daminescu la violoncel.
În vara acestui an, Mihaela Runceanu cânta la barul “Paradis” din Jupiter.
La cea de-a XX-a ediție a “Festivalului tinereții de la Amara” (Ialomița), desfășurat în perioada 29 iulie - 2 august, Mihaela Runceanu susține un recital.
Participă la Festivalului național de muzică ușoară de la „Mamaia’87” (26-31.08) cu melodiile „Dacă omul poate fi” (Alexandru Simu), „Adevărul florilor” (Zoltan Boroș) și „Să-nvingă dragostea” (Dan Pavelescu) cea din urmă melodie cântată în duet cu George Nicolescu. La această ediție a festivalului, opt elevi ai Mihaelei Runceanu obțin premii.
La începutul lunii decembrie apare la Electrecord primul album LP al solistei - „Mihaela Runceanu”.
[modifică]1988
Apar șlagărele: „Cât aș fi vrut să te chem”, “De câte ori îți spun la revedere” „Conga”, „Pentru voi, muguri noi”, „A doua zi”.
În luna martie, Mihaela participă la concursul “Melodii’87” cu melodiile “Iartă” (Ion Cristinoiu), “Haide, spune” (Viorel Gavrilă) și “Să-nvingă dragostea” (Dan Pavelescu), cântată în duet de Mihaela Runceanu și George Nicolescu, care obține Premiul de popularitate. În ultima seară a concursului Mihaela Runceanu susține un recital de mare succes fiind acompaniată la o melodie de actorul Bogdan Stanoevici și la alta de grupul “Stil”.
În vara acestui an, Mihaela Runceanu cânta la barul “Internațional” din Neptun.
În luna august participă la concursul “Cântecul pentru tineret” cu piesa “Toți tinerii pot fi prieteni” (Marcel Dragomir / Aurel Storin)cântată împreună cu elevii săi de la Școala Populară de Artă din București.
Participă la Festivalului național de muzică ușoară „Mamaia’88” (31.08-4.09) cu melodiile „Acasă” (Dan Ardelean) și „Cât aș fi vrut să te chem” (Alexandru Willmany). Cea din urmă melodie obține Mențiune. În cadrul festivalului, Mihaela Runceanu susține și un recital de mare succes. Mădălina Manole, o altă elevă a Mihaelei Runceanu, se face remarcată la acestă ediție a Festivalului.
La Buzău, orașul său natal, Mihaela Runceanu susține un recital plin de succes cu prilejul tradiționalei zile a Învățătorului.
În octombrie ocupă locul III la concursul radiofonic “Melodia lunii octombrie” cu piesa “A doua zi” (Dinu Giurgiu / Dan Verona)
Datorită solicitărilor foarte dese pentru turnee și spectacole, Mihaela Runceanu se hotărăște să-și reducă din ore la Școala Populară de Artă din București. Începând cu 6 noiembrie 1988 își împarte norma cu binecunoscuta solista si profesoară, Viorela Filip.
În luna noiembrie câștigă concursul radiofonic “Melodia lunii noiembrie” cu piesa “Lumina din cuvânt” (Dani Constantin / Flavia Buref).




1989
Apar șlagărele: „Clipe ce dor”, „Eu nu te-am uitat”, „Fericirea are chipul tău”, „Dacă totuși vei pleca”, „Ce poate fi mai trist ca despărțirea”, „Cântă iubirea”.
Pe 3 februarie, Mihaela Runceanu susține un recital plin de succes în cadrul unei noi ediții a concursului TV „Steaua fără nume”. Este acompaniată de formația Cross din Tulcea și de Eugen Mihăescu, liderul formației Krypton, care i-a compus piesa “Clipe ce dor”. Eugen Mihăescu este și orchestratorul mai multor piese din repertoriul Mihaelei.
Pe 30 mai Mihaela Runceanu suține un recital de mare succes in cadrul Concursului de Dans de la Sala Polivalenta din București.
În luna iunie câștigă concursul radiofonic “Melodia lunii iunie” cu piesa “Fericirea are chipul tău” (Marcel Dragomir / Eugen Rotaru).
În vara acestui an, Mihaela Runceanu cânta la Hotelul “Internațional” din Sinaia.
La cea de-a XXII-a ediție a “Festivalului tinereții de la Amara” (Ialomița), desfășurat în perioada 3 - 6 august, Mihaela Runceanu susține un recital.
Participă la Festivalului național de muzică ușoară „Mamaia’89” (30.08 - 3.09) cu melodiile „Viers din inimă română” (Dragoș Nedelcu) și „Pentru inima planetei” (Cornel Fugaru), cea din urmă cântată împreună cu Mirela Voiculescu–Fugaru, Loredana Groza, Gabriel Cotabiță și Bogdan Bratu. Ovidiu Baciu, elev al Mihaelei Ruceanu, obține premiul III la secțiunea „Interpretare” a Festivalului. La aceeași ediție a Festivalului își fac debutul Geanina Olaru și Adrian Enache (pe care Mihaela l-a remarcat în anul 1988 într-un spectacol și la sfătuit să se înscrie la Școala Populară de Artă).
Pe 7 octombrie TVR difuzează în primă audiție un nou videoclip al Mihaelei Runceanu la piesa “Cântă iubirea” (Zoltan Boroș / Eugen Dumitru). Acesta este ultima înregistrare TV a Mihaelei Runceanu.
În perioada 10–15 octombrie, Mihaela Runceanu susține cinci spectacole la Sala Polivalentă din București, cu casa de modă „Venus” (fiind invitata d-nei Nina Stavarache). La aceste spectacole mai evoluează și Loredana Groza, Silvia Dumitrescu, Cornel Constantiniu și alții (Mihaela Runceanu este capul de afiș).
Pe data de 23 octombrie, în cadrul unui turneu în Ardeal, Mihaela Runceanu suține un spectacol plin de succes la Turda. Aceasta este ultimul turneu al Mihaelei Runceanu.
Pe data de 29 octombrie, Mihaela Runceanu participă la spectacolul-maraton de mare succes „Start Melodii’89”, care are loc la Sala Radio. Mihaela Runceanu are un succes fantastic fiind bisată de două ori. De emoție Mihaela va îngenunchia la aplauzele publicului. Acesta este ultimul spectacol susținut de Mihaela Runceanu.
Pe 30 octombrie (după lungi așteptări) apare la Electrecord cel de-al doilea album al Mihaelei Runceanu - „Pentru voi, muguri noi”. În doar 2 zile vânzările discului ajung la o cotă fabuloasă. În aceeași zi este difuzată în primă audiție pe Programul I Radio ultima înregistrare audio a Mihaelei Runceanu: “Te vreau mereu” (Muzica și Text: Dan Dimitriu). Tot în această zi Mihaela Runceanu merge la sediul TVR unde inregistrează niște piese pentru programul de Revelion.
Pe 31 octombrie, Mihaela Runceanu merge la sediul Radiodifuziunii Române unde se întâlnește cu Titus Andrei și lucrează împreună mai bine de 3 ore în cardex (Arhiva Radio), căutând negativele unor cântece. În jurul orei 19-19:30, Mihaela îi telefonează mamei ei să-i spună că, în sfârșit, i-a apărut discul mult așteptat.





1 noiembrie – În jurul orei 1:30 a.m., Mihaela Runceanu este asasinată în garsoniera sa din București situată pe Șoseaua Mihai Bravu.
Pe data de 2 noiembrie 1989, la doar 36 de ore de la comiterea crimei, presupusul criminal Daniel Cosmin Ștefănescu este prins și arestat. Acesta a fost condamnat la 25 de ani de pușcărie și a fost eliberat în 2006 după 17 ani de detenție.
Pe 4 noiembrie 1989 Mihaela Runceanu este înmormântată la cimitirul „Dumbrava” din Buzău, nu departe de celebrul grup statuar „Rugăciunea” al lui Constantin Brâncuși.





 (41x40, 2Kb) (41x40, 2Kb) (41x40, 2Kb)




Karina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
NU TE INDRAGOSTI DE DRAGOSTE !
Indragosteste- te de cineva care sa te iubeasca, care sa te astepte, care sa te inteleaga chiar si la nebunie, de cineva care sa te ajute, sa te ghideze, sa fie speranta ta, sa fie totul ptr tine. Indragosteste -te de cineva care sa nu te tradeze, care sa-ti fie fidel, care sa viseze impreuna cu tine, la felul tau de a fii, la spiritul tau. Indragosteste-te de cineva care sa te astepte pana la final, care sa fie exact asa cum nu te-ai asteptat, cum nu ai sperat. Indragosteste-te de cineva care sa sufere alaturi de tine, care sa rada alaturi de tine, care sa te imbratiseze cand ai nevoie. Indragosteste-te de cineva care sa se intoarca la tine dupa o cearta. Indragosteste-te de cineva care te iubeste._ "nu te indragosti de dragoste"._ e atat de usor de spus...
De ce trebuie sa astepti sfarsitul cuiva sa- i spui ca ai tinut la el ?
-->
              Myspace Glitter Text