.jpg)
Poem neterminat, te-ai îngropat în umbre Cuvintele răcnesc de doliu şi durere Se-ascund nedumeriri în scâncetele sumbre Săracul Vers , o strofă îşi caută şi cere Poetule , mai stai că nu-s desăvârşit! M-ai scris doar jumătate...restul unde-l găsesc? Mă părăseşti acuma, când ştiu cât m-ai iubit Un alt poet nu ştiu niciunde să cerşesc... O, câte-aş mai avea să spun lumii întregi! Iubirea de copii, femei şi cea de ţară Nu am cântat de-ajuns. Şi-o să vă las pribegi În toamna asta tristă cu dor de primvară... N-am să mai văd nici cer , nici lacrima albastră. O umbră îmi coboară în gene şi pe pleoape. Mai vreau să mă ridic s-ajung pân' la fereastră Să simt cum viaţa iar îmi este mai aproape... Nimic nu mă mai doare, doar dorul greu de ţară Mă răscoleşte iar şi-mi dă fiori de gheaţă. Pe tine Românie, Cuvânt o să răsară! Deşi n-am terminat să-ţi scriu a ta prefaţă... Ce fericit eram când mulţi pe stadioane Cu Versu-n buzunar aşa cum m-am născut, Cântam şi recitam o noapte în picioare O, Doamne , înc-o viaţă de eu aş fi avut, Tot nu mi-ar fi ajuns să spun ce am de spus. Acum mă duc, vă las... mi-e timpul numărat Şi moartea nu mă lasă, mă-mpinge spre apus. Mi-e sufletul uşor şi alb fără păcat... În testament notez că las tot ce am scris Poporului acesta sărac fără speranţă Că n-are de mâncare , o să mănânce-n vis. Dar cântul pentru ţară va fi în siguranţă... Pentru copiii mei aş vrea să mă mai laşi Tu, moarte nesătulă, o clipă să-i privesc! Săgeţi otrăvitoare din tolbe de arcaşi Spre inima bolnavă se-ndreaptă şi ţintesc... Copii, să nu uitaţi părinţi când voi veţi fi Veţi naşte câte-o viaţă în mână cu-n deces. Iubiţi-vă copiii, părinţi şi ei vor fi Că asta-i roata vieţii şi-a morţii-n Univers... Eu plec acum spre locul fără tristeţi, dureri. Murind acum eu intru devreme-n nemurire Nu mai am timp nici spaţiu nici astăzi şi nici ieri. De moartea mea , vă rog, ţării să-i daţi de ştire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu