.jpg)
1896 - S-a născut George Calboreanu, mare actor al scenei româneşti (m.12.07.1986).
George Calboreanu (n. 5 ianuarie 1896, Turnişor, Sibiu - d. 12 iulie 1986) a fost un actor român de teatru şi film.
Născut în 1896, George Calboreanu a debutat pe scenă la Iaşi, în stagiunea 1917 - 1918, ca elev al ilustrei actriţe Aglae Pruteanu. A debutat ca actor profesionist la Cluj-Napoca. Aici a fost premiat şi a obţinut o bursă de studii la Viena. A debutat ca actor bucureştean în compania Bulandra. Şi, în sfârşit, şi-a făcut intrarea la Naţional, la 20 de ani, datorită lui Alexandru Davila, în spectacolul Vlaicu-Vodă. În 1928 a devenit societar al instituţiei - de care nu s-a mai despărţit. A contribuit la lansarea de piese, autori, personaje româneşti, manifestând încredere faţă de scriitorii tineri şi generozitate. A jucat rolul lui Chirică din Omul cu mârţoaga de George Ciprian, demersul său scenic, fiind decisiv în impunerea comediei (1927). L-a interpretat pe Spirache Necşulescu în Titanic Vals de Tudor Muşatescu (1932). Apoi, Idolul şi Ion Anapoda de George Mihail Zamfirescu (1934), Marele duhovnic şi Glafira de Victor Eftimiu, Borgia de Alexandru Kiriţescu, Meşterul Manole de Lucian Blaga, Maestrul de Mircea Ştefănescu, Letopiseţi de Mihail Sorbul, Ovidiu de Nicolae Iorga şi altele, de Paul Prodan, Ticu Arhip, Caton Theodorian.
Una din marile reuşite ale carierei sale e rolul lui Ştefan cel Mare. L-a făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi l-a desăvârşit în Apus de soare, la Naţionalul din Bucureşti, dând o efegie modernă personajului dramatic, monumentalizând şi, deopotrivă, umanizând rolul. E cert că pentru generaţiile posbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, aşa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara.George Calboreanu i-a mai zămlisit, în ultimii patruzeci de ani, pe Petru Arjoca din Cetatea de foc de Mihail Davidoglu, Ion Vodă cel Cumplitdin piesa omonimă a lui Laurenţiu Fulga, Vlaicu-Vodă a lui Davila, a dat substanţă unor eroi din piese moderne de Horia Lovinescu, Aurel Baranga, N. Moraru şi alţii.
A avut, din todeauna, o uimitoare capacitate de întruchipare în tragedie, fie în dramaturgia barocă - Regele Lear sau Iulius Cezar deShakespeare - fie în drama romantică - Hoţii de Schiller, Lorenzaccio de Alfred de Musset. Dar în egală măsură a strălucit în comedie; stau marturie rolurile din Căsătoria de Gogol, Bădăranii de Goldoni, Medicul în dilemă şi Maior Barbara de Shaw.
A trecut, fără dificultăţi, prin partituri complexe ale repertoriului modern, de la Bologa din Pădurea spânzuraţilor la eroi ai lui Pirandello. Karel Čapek, Tennessee Williams. O realizare importantă a fost Galileu de Brecht, la Teatrul Radiofonic.
Cu Father Mihu
Filmografie
Brigada lui Ionuţ (1954)
Bădăranii (1960)
Setea (1960)
Omul de lângă tine (1961)
Lupeni 29 (1962)
Lumina de iulie (1963)
Străinul (1964)
Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
Neamul Şoimăreştilor (1965)
Şopârla (1966)
Legenda (1968)
Fraţii (1970)
Serata (1971)
Fraţii Jderi (1973)
Ultimele zile ale verii (1976)
Extras din articolul George Calboreanu şi Costel Constantin – Ştefan cel Mare, în „Apus de Soare” de Ionuţ Sociu
Dacă Ştefan cel Mare n-ar fi existat (şi dacă, fireşte, Delavrancea n-ar fi scris „Apus de Soare”) ce ar mai fi făcut actorii români?! Cum şi-ar mai fi pus ei în evidenţă vocile tunătoare?! Odată cu rolul lui Ştefan, Calboreanu (primul care-l jucase pe Hamlet cu burtă, după ce Nottara îl jucase cu barbă), a încetat să mai fie un simplu actor, a devenit o efigie, imaginea vie a voievodului Moldovei.
Calboreanu a fost, se pare, atât de puternic în acest rol („mic de stat, gros şi iute la mânie”), încât acum câţiva ani, după premiera cu „Apus de Soare”, se auzeau voci nostalgice care spuneau: „e bun Constantin ăsta, dar ce voce avea Calboreanu!” Din nou vocea. Vocea actorului român care străbate veacurile. E frapantă (deşi previzibilă în contextul vremii) explicaţia pe care o dă criticul V. Negrea scenei rugăciunii din acest spectacol: „pentru Ştefan, rugăciunea nu e un suport moral de ordin mistic, Ştefan se roagă ca să nu se vaiete”.
Badaranii ( in stanga)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu