CORINA-ROTH

Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte, Privesc focul,scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni. (V. Alexandri, La gura sobei.) În soba de teracotă, aşezată strategic în preajma uşii pentru a domoli arsura gerului ce intră cu fiecare nou venit, trosnetul buşteanului ce arde punând fantasme pâlpâinde pe pereţiiluminaţi palid de lampa cu petrol atârnată de un cui bătut în grindă, sună ca cea mai plăcută muzică în urechile călătorilor siliţi să-şi caute adăpost, alungaţi de stihiile unei ierni venite cam târziu care părea că ar vrea să recupereze timpul pierdut. O suavă aromă de scorţişoară se ridica din oala cu smalţul albastru uşor ciobit la una din torţi în care fierbea vinul adus de mine din pivniţă. Fusesem în vizită la un vechi prieten, Haiducul îl botezasem eu în acea blândă zide toamnă când îl cunoscusem, si ameţit de paharul de vin băut împreună –dar mai ales de amintirile comune– făcusem imprudenţa, neluând în seamă semnele de vreme rea, să dau o raită în munte la cabana ce o avea în îngrijire şi de care mă legau multe întâmplări plăcute. Drumul de trei ore, ziua scurtă de iarna dar şi faptul ca ideea călătoriei îmi venise cam târziu impunea o înnoptare la cabană. Alimente nu trebuia să car cu mine pentru că rămăseseră destule provizii de cu vară, chiar şi niscaiva băutură, dosite bine într-o tainiţă din pivniţa de piatră de sub cabană a cărei secret mi-l dezvăluise prietenul meu la plecare. Urcând pe poteca şerpuindă printre molizi uriaşi aud cum pădurea începe a şopti ceva, apoi a glăsui cu o voce iritată şi sfârşind într-un muget înspăimântător; venită de niciunde, o negură deasă prinde a lepăda flenduri dese de omăt. Fac ultima jumătate de oră într-un ceas şi iată-mă, după o scurtă luptă cu broasca îngheţată a uşii, la adăpostulcabanei. Scăpat de vijelia în stare să îngheţe şi sufletul din om, am impresia că pe undeva încălzeşte o sobă; doar aburul gros iscat de răsuflarea-mi face să-mi dau seama că este doar o părere. Stau doar cât să-mi trag puţin sufletul apoi, cum noaptea e aproape, ies pe micuţa uşă laterală închisă prin interior cu nişte zăvoare şi zghihuit de vântoasă mă precipit către magazia unde într-un colţ rugineşte ce a mai rămas din grupul electrogen al cabanei şi în trei rânduri duc câte un braţ zdravăn din lemnele pe care am noroc să le găsesc aici. Mă instalez în camera preferată, deşi cam mare si greu de încălzit, şi curândbubuitul vântului lovind în geamuri este acompaniat de trosnetul lemnelor din sobă. Mi se pare, sau de afară se aud şi alte zgomote decât ale vântului? Ascult şi ... da se aude ceva ... fiară sau om? Îmi vin în minte scene dintr-un film unde, tot aşa într-o iarnă, într-o cabană, un urs a vrut cu tot dinadinsul să intre peste ce doi turişti aflaţi acolo. Prostii, mă scutur de gândurile negre şi ies în întunericul care pusese stăpânire pe hol. Pe albul zăpezii disting umbre umane. Simt mare bucuriecă voi avea tovarăşi. Deschid şi-i primesc regretând că-mi lipseşte pâinea şi sarea. Lampa cu petrol ce o găsisem în bucătărie este pregătită, numai ce o aprind şi o atârn de cuiul bătut în grindă tot de mine, cândva. Tineri vioi, tot unul şi unul, cei şapte băieţi şi cinci fete, echipaţi cum eu doar văzusem într-o revistă de turism, luându-mă drept cabanier, mi-au cerut adăpost. In câteva cuvinte i-am lămurit ce şi cum şi iată-ne în scurt timp prieteni la cataramă. Pe rucsacurile lor zăresc un mic ecuson dreptunghiular care înfăţişează  un căţărător si o inscripţie pe care nu prea o înţeleg , marca rucsacului gândesc eu. Mai târziu am băgat de seamă că unii purtau câte o mică insignă înfăţişând ceva ce mi s-a părut a fi o gâscă ... sau aşa ceva. Unul din ei scoate un micuţ aparat de radio, şi printre hârâieli, vâjâituri şi pocnituri, vocea feminină care prezintă buletinul meteorologic ne condamnă, fără drept de apel, la cel puţin trei zile de detenţie; atât dă semne că va ţine viscolul cumplit care s-a declanşat afară. Oameni cu simţul umorului, ne acceptăm soarta, clintim de la locul lor două paturi apropiindu-le de soba care începuse a răspândi o căldură generoasă şi sorbind din licoarea fierbinte şi aromată ce o turnaserăm în căni de inox ei, într-o ulcică smălţuită eu, ne punem la taifas. Unul, solid şi blond, cu o privire încruntată şi vorba aspră de să nu te întâlneşti cu el în loc umbros (dar simt că sub acestea se ascunde un suflet generos) mă ia uşurel la chestionat şi ajutat de efectul aromei din cană declanşează în mine un puseu de limbariţă, aşa că mă pun pe povestit.