

Ea, cetelor de ingeri le va canta de acum ,
Cu o lacrima si flori si-o lumanare
sa-i luminam potecile de acum .
Dumnezeu s-o ierte !

Despre un miracol nu se poate vorbi... el se trăieşte. Tatiana Stepa este acel artist atins de aripa îngerilor, care a conjugat verbul A TRĂI la timpul prezent, fără regrete, fără ranchiună, fără vreo urmă de răutate... O mare artistă, o femeie puternică. Frământările ei nu treceau de chipul închis ermetic. Nimic nu răzbătea la suprafaţă. Tatiana s-a dăruit, s-a risipit şi a reuşit să ne dea o lecţie de verticalitate. A avut parte de suferinţe, dar şi de bucurii, de lacrimi şi nopţi nedormite, de nedreptăţi, dar şi de minuni. Despre Tatiana Stepa poţi spune, cu certitudinea că nu ai cum să greşeşti, că este o minune... Dumnezeu i-a modelat sufletul din cel mai bun aluat, apoi i-a dat drumul în lume să dăruiască, să se risipească, iar noi aveam nevoie de o lecţie de moralitate, de verticalitate, de puterea exemplului. Privind-o în culise, ştiind că poartă cu ea, grea, crucea destinului, nu puteai să rămâi indiferent la faptul că nu lăsa să răzbată nici o lacrimă, nici o frântură de slăbiciune. Tristeţea sfâşietoare din cântecele ei ar fi putut fi înlocuită de altfel de cântece, mai vesele, dar nu i s-ar fi potrivit, n-ar mai fi fost Tatiana.
Nu a fost niciodată o fiinţă fragilă, ea ne-a demonstrat că omul este de fapt suma suferinţelor sale ridicate la rang de destin, puse în balanţă cu bucuria de a fi descoperit - prin muzică - frumuseţea lumii. Numărul 100 al Ediţiei de Colecţie va apărea însoţit de două CD-uri care conţin toate cântecele Tatianei. Primiţi un dar de preţ: 36 de melodii ale minunatei artiste. Toate drepturile care vor rezulta din vânzarea acestui dublu album vor ajunge la fiul Tatianei Stepa, Cătălin Filipoiu.
Viaţa
Tatiana este unul din cei trei copii ai familiei Stepa. Mama ei, olteancă din Gorj a fost dată slugă de la zece ani. Tatăl ei, moldovean din Roman, a fost copil de regiment. Cei doi au fugit în Valea Jiului să scape de sărăcie şi de umilinţă. Tatiana a fost înconjurată de muzică de la o vârstă fragedă. A cântat prima dată pe scenă când era la grădiniţă. În copilărie a urmat cursuri de balet, vioară şi pian. A făcut vioara 8 ani, ca instrument principal.
A făcut "Liceul de Arhitectură" din Bucureşti. Aici a fost primul loc în care a auzit muzică folk. Pentru că făcuse vioara ani de zile, nu i-a fost greu să cânte la chitară. În septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraş, a debutat în Cenaclul Flacăra cu un cântec numit "Şi-am să-mi fac o doină", rămânând în componenţa acestuia până în anul 1985, după care, din anul 1992 până în anul 1996, a fost membră a Cenaclului "Totuşi Iubirea", participând la peste 2.000 de spectacole, atingând un maxim de 50.000 de spectatori la un concert aniversar de la Galaţi.
După interdicţia din 1985 a "Cenaclului Flacăra" şi a ei ca artistă, a lucrat vreme de 11 ani în mina Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la Bucureşti.
Din anul 1996 până în 2009 a mai susţinut peste 1.000 de spectacole pe majoritatea scenelor marilor oraşe din România, Italia, Germania, Franţa, Republica Moldova, Bulgaria. A fost invitată anual la toate marile festivaluri de muzică folk din ţară (Om Bun, Folk you, Sighişoara, Folkfest, Bistriţa, Alba-Iulia, Târgu Jiu, Baia Mare, Piatra Neamţ, Galaţi etc.) şi la alte festivaluri concurs de muzică folk şi poezie. A compus atât pe versuri proprii, cât şi pe ale unor poeţi din literatura universală şi română: Federico García Lorca, Esenin, Adrian Păunescu, Lucian Blaga, Elena Farago, Ioan Alexandru, Camelia Radulian. A cântat singură, apoi împreună cu Magda Puşkaş au format grupul Partaj.
Ultimul recital l-a susţinut in cadrul festivalului Folk You de la Vama Veche in data de 31 iulie 2009.
A încetat din viaţă vineri, 7 august 2009, în jurul orei opt dimineaţa, la Spitalul Militar din Bucureşti. Cântăreaţa avea 46 de ani şi suferea de cancer uterin.
TATIANA STEPA - Colaj muzica folk
Asculta mai multe audio diverse
Tatiana Stepa IN MEMORIAM
ZZ5 - Colaj - Tatiana Stepa
Asculta mai multe audio folk



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu