CORINA-ROTH

Grigoraş Dinicu (n. 3 aprilie, 1889 la Bucureşti - d. 28 martie 1949 la Bucureşti) a fost un violonist virtuoz şi compozitor român, care s-a impus printr-o manieră deosebită de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său individual şi prin tehnica instrumentală excepţională. Este cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziţia sa din 1906, Hora staccato. Violonistul Jascha Heifetz afirma despre Dinicu că este cel mai bun violonist pe care l-a ascultat vreodată.

.

Grigoras Dinicu plays "The Clock"

.

.

La Conservatorul de muzică din Bucureşti, unde a studiat vioara şi compoziţia în anii 1902-1906, a fost admis după ce s-a pregătit cu cunoscutul pedagog Carl Flesch. Pentru a-şi câştiga existenţa, a început să cânte la diferite manifestări ocazionale, precum tradiţionalul "Târg al Moşilor" şi prin localurile de la "Şosea". În 1906 şi-a dat examenul de absolvent al Conservatoriului pe scena Ateneului Român, interepretând partea solistică a Concertului nr. 1 pentru vioară şi orchestră de Niccolo Paganini, pentru care i s-a acordat Premiul I. Printre "bisurile" executate, a strecurat şi compoziţia proprie "Hora staccato", care i-a adus nemurirea.

Anii de după primul război conduc la consacrarea mondială a lui Grigoraş Dinicu, când acesta primeşte un angajament la Green Park Hotel din Londra, la recomandarea violonistului Mischa Elman. O mare firmă luminoasă pe care scria "Grigoras Dinicu, king of the gypsy players and his band" anunţa melodiile ce urmau să fie prezentate publicului englez.

.

Grigoras Dinicu - Ciocarlia

Mari maestri populari  

.

De la Londra, Dinicu va pleca la Monte Carlo unde, în vestitul Empire, se va întâlni cu George Enescu, iar peste câteva zile cu Fritz Kreisler, ale cărui compoziţii pentru vioară figurau în repertoriul său.

.

 

Coperta discului cu "Hora Staccato" în interpretarea violonistului Jascha Heifetz

.

Urmează lunile petrecute la Paris cu un contract la Ambassadeur, cel mai mare restaurant parizian, unde "Ciocârlia" fascinează un public cosmopolit. Aici se întâlneşte cu vestitul muzician şi violonist Jascha Heifetz, care îi cere permisiunea să transcrie "Hora staccato" ca piesă de concert, pe care o va executa pentru prima dată în această formă cu mult succes într-un concert dat la Viena în 1932. De atunci, "Hora staccato" figurează în programe sub numele Dinicu-Heifetz.

La Expoziţia Mondială din New York, în 1939, taraful lui Dinicu este însoţit de Maria Tănase, denumită de presa americană "pasăre măiastră" ("the master bird of Romania"). Vreme de patru luni cântă împreună la restaurantul lui Jean Filipescu din New York, unde primesc - printre alţi ascultători din lumea artistică americană - ovaţiile entuziaste ale Marlenei Dietrich. Revin în ţară o dată cu declanşarea celui de Al doilea război mondial în luna septembrie a aceluiaşi an.

.

În afară de bine cunoscuta "Horă staccato", Grigoraş Dinicu a mai compus un număr de piese muzicale, îndeosebi pentru vioară şi pian, unele fiind utilizate ulterior şi pentru alte combinaţii instrumentale. În operele sale apar adeseori elemente folcloristice româneşti şi ţigăneşti, toate fiind marcate de virtuozitatea şi muzicalitatea excepţională care l-au ridicat deasupra celor mai buni lăutari români. Cele mai cunoscute compoziţii ale sale sunt Hora spiccato, Hora de concert, Hora mărţişorului, Hora de la Chiţorani, Sârba Expoziţiei de la Paris, Valse coquette, Improvisation à la Dinicu, Orientale à la tzigane sau Sârba lui Tanţi.

.

.

Grigoraş Dinicu moare la 28 martie 1949 în Bucureşti. A fost înhumat la Cimitirul "Pătrunjel" (azi "Reînvierea"), foarte aproape de lăutari ca Sava Pădureanu, Cristache Ciolac, Costică Pompieru. La înmormântare, orchestra "Barbu Lăutaru" condusă de Ionel Budişteanu a cântat "Hora staccato"

Jascha Heifetz plays Hora Staccato by Grigoraş Dinicu (Transcribed by Heifetz). Accompanist: Emanuel Bay