.jpg)
Născut în 1911 în Carpaţi, la Răşinari, crescut sub autoritatea unui tată protopop şi unei mame cu tendinţe depresive, Cioran îşi scrie cele cinci prime cărţi în limba maternă, româna ; unele sunt culegeri de eseuri mici (între una şi trei pagini), altele, culegeri de aforisme. Din adolescenţă, pe care o petrece la Sibiu, începe să sufere de insomnii ; vine apoi la Bucureşti, unde studiază filosofia. Publicist prolific, Cioran devine o celebritate din « Micul Paris » interbelic, alături de Mircea Eliade, Constantin Noica, sau viitorul mare prieten Eugen Ionescu (cu Ionescu împarte Premiul tinerilor scriitori din Fundaţia regală, in 1934, pentru prima sa carte, Pe culmile disperării).
Influenţat de Romanticii Germani de Schopenhauer, de Nietzsche, Si de filosofie (Schelling, Bergson), precum si de ruşii Chestov, Rozanov, Dostoievski, Sau de poetul român Eminescu, Cioran stil liric scrie Intr-ONU, metafizice expansiv, Meditatii, Temel moartea recurente gasesc, disperarea, singurătatea, Istoria, muzica, sfinţenia Si Mistica (Lacrimi Si sfinţi, 1937) - IAR sisteme de toate Interkultureller Austausch www.grenzenlos.or.at SE în opera lui Franceza regăsi înainte. În Cartea Sat controversată, Schimbarea la fata a României (1937), Cioran, atunci în îngrijire se recunoştea mişcarea legionară, Isi critica si cu violenta Tara compatrioţii, opunând "culturile Mici" (PE dispreţuite plan istoric, precum România), "culturilor Mari "Franta Sau ca Germania, de propria soartă Lor naţiuni dispun de îngrijire.
După doi ani în Germania, Cioran ajunge la Paris, în 1936. Mai scrie în româna pâna la mijlocul aniilor 1940 (în 1943 apar ultimul articol în româna şi primele în franceză), pâna la ruptura din vara lui 1946, atunci când Cioran încearcă să-l traducă pe Mallarmé în româna : se hotărăşte brusc să renunţe la limba materna, şi începe imediat să-şi scrie prima carte în franceză, ce va fi, după mai multe rescrieri intense, impresionantul Précis de Décomposition (1949) ; urmează zece cărţi, prin care Cioran îşi continuă explorarea obsesiilor dintotdeauna, cu o distanţă din ce în ce mai sensibilă, comparabilă cu cea a sofiştilor greci, a moraliştilor francezi, şi a înţelepţilor orientali. Vituperaţiile sale existenţiale, distrugătoare, le scrie într-o franceză clasică, resimţite de el ca antipozi la supleţea limbii române ; vorbeşte de limba franceză ca de o « cămaşă de forţă », care îl sileşte să-şi înfrâneze temperamentul extrem şi elanurile lirice. Cărţile lui de deziluzie radicală apar la un ritm descrescând, în timp de trei decenii, pe masură ce se izolează, împreuna cu însoţitoarea lui, Simone Boué, într-o mansardă micuţă din centrul Parisului, spectator din ce în ce mai retras în sine, din ce în ce mai îndepărtat de o lume pe care o neagă atât pe plan istoric (Histoire et Utopie, 1960), cât şi pe plan ontologic (La chute dans le temps, 1964), ridicându-şi mizantropia pe culmile subtilităţii (De l’inconvénient d’être né, 1973), dând voie în acelaşi timp unui umanism nelipsit de ironie, de amărăciune şi de preţiozitate (Exercices d’admiration, 1986 ; Cahiers, publicaţie postumă).
Interzis pe pământul României pâna la căderea regimului comunist, Cioran n-a cunoscut o consacrare internaţională decât într-un târziu. Moare în 1995 la Paris.
emil cioran - interviu paris (1990)
Asculta mai multe audio diverse
emil cioran - interviu #2
Asculta mai multe audio diverse
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu