CORINA-ROTH

La Opereta

Dumitru Fărcaş (n. 12 mai 1938, Groşii Băii Mari, jud. Maramureş) este un taragotist român de muzică folclorică şi populară.

Taragotul este denumirea a două instrumente de suflat din lemn distincte: un vechi instrument maghiar (cu ancie dublă şi lipsit de clape, folosit pentru a emite semnale de luptă) şi un altul, inventat în jur de 1900 pentru a suplini vechiul instrument (construit pe modelul saxofonului sopran – deci, cu ancie simplă).
În România, taragotul este foarte popular în zona Banatului şi a Transilvaniei, dar şi în alte regiuni. El a fost importat din Ungaria în anii 1920. Unul dintre cei mai apreciaţi taragotişti din lume este românul Dumitru Fărcaş. Fabrica din Ungaria care facea taragoate a fost inchisa, dar prin anii '80 a fost deschisa una in Bucuresti. Dar nici aceasta nu a tinut mult si a fost inchisa.

Dumitru Fărcaş face parte dintr-o familie cu tradiţie muzicală; bunicul, tatăl şi cei doi fraţi mai mari au cântat la fluier. Dumitru se familiarizează cu instrumentul şi se înscrie la liceul de muzică în 1956. Din 1962 până în 1967 urmează cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultăţii de Interpretare, la clasa de oboi.

Fărcaş i-a ascultat în înregistrări difuzate la radio pe taragotiştii Luţă Ioviţă, Ion Murgu Bănăţeanu, Iosif Milu etc. După absolvirea academiei clujene, învaţă autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului.

Dumitru Fărcaş şi-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureşul” din Baia Mare. În 1962 a preluat Ansamblul „Mărţişorul” al Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Albume

Trésors folkloriques roumains: un virtuose du taragote et de l'hautbois (1973, Electrecord ST-EPE 0896)

Trésors folkloriques roumains: un virtuose du taragote vol. II (1977, Electrecord ST-EPE 01334)

ST-EPE 02563 (1984, Electrecord)

Premii şi distincţii

1962 – Premiul I şi titlul de laureat al concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor, Helsinki

1972 – Discul de aur decernat de Academia „Charles Cros” din Paris

1991 – Laureat al Premiului Ethnos

1999 – Laureat al Festivalului „Smithsonian Folklive Festival”, Washington

1999 – Premiul I la Festivalul Internaţional de la Bruxelles

2000 – Premiul Inter-Lyra în cadrul Olimpiadei de Muzică şi Dans „Cele cinci Lyre”, Budapesta

Dumitru Fărcaş a primit titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului Phenian (Coreea de Nord) şi al oraşelor Cluj-Napoca, Bucureşti, Reşiţa şi Baia Mare. Este preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor. A fost decorat cu Crucea Serviciului Credincios, clasa a III-a, în anul 2004 şi cu Ordinul Meritul Cultural în grad de mare ofiţer în anul 2005.

La 7 martie 2008, Dumitru Fărcaş a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca

O nouă monografie Dumitru FĂRCAŞ

Recent, în seria „Biografii exemplare” a Editurii Dacia, din Cluj-Napoca, a apărut o nouă monografie consacrată maestrului neîntrecut al taragotului românesc, Dumitru FĂRCAŞ (foto). Cartea, în opinia noastră – cea mai completă lucrare de acest fel consacrată până în prezent maestrului, este semnată de scriitorul, publicistul şi etnologul Ovidiu SUCIU. Autorul este un binecunoscut condeier sătmărean, cu o impresionantă carte de vizită şi cu o activitate de presă de aproximativ jumătate de veac. Cu o exemplară ştiinţă a scrisului, autorul prezintă evoluţia artistică şi profesională a lui Dumitru FĂRCAŞ, urmărind, cu acribia cercetătorului avizat, momentele şi evenimentele care i-au marcat destinul uman şi artistic. Deşi eroul principal al monografiei rămâne Dumitru FĂRCAŞ, cartea reuşeşte, chiar dacă, cu certitudine, nu şi-a propus acest lucru, să ofere o veritabilă panoramă a vieţii cultural-artistice, a vieţii clujene a ultimelor 3-4 decenii, perioadă marcată decisiv de puternica personalitate a omului şi artistului Dumitru FĂRCAŞ. Extrem de utile şi necesare pentru mai adecvata sublinieree a trăsăturilor de personalitate a marelui artist sunt şi fragmentele preluate de autor din diverse publicaţii, texte semnate de mari personalităţi ale scenei sau vieţii cultural-literare din întreg spaţiul românesc.

Amintim în acest sens doar nume ca Nichita STĂNESCU, Grigore VIERU, Leonida LARI, Mihai BANDAC, Aurelian Titu DUMITRESCU, Fănuş NEAGU, D.R. POPESCU, Paul ANGHEL, Simion POP, P. BUCŞA, N. IRIMIE sau Ion UNGUREANU de la Chişinău, confraţi de scenă ai maestrului: Corina CHIRIAC, Dida DRĂGAN, Sava NEGREAN BRUDAŞCU sau ziarişti remarcabili precum Ilie CĂLIAN, Ovidiu SUCIU, Emanuel TÂNJEALĂ, Lavinia STOICU, V. FILIP, Sanda ŢĂRANU, Ion PARHON şi mulţi, mulţi alţii. Fiecare dintre textele semnate de aceştia dezvăluie noi, relativ puţin cunoscute şi, în acelaşi timp, definitorii dimensiuni ale puternicei personalităţi a neîntrecutului artist.

Ceea ce deosebeşte categoric această monografie de alte lucrări similare consacrate până acum maestrului este faptul că autorul sătmărean, printr-un efort excesiv, singular după ştiinţa noastră şi tocmai de aceea deeoseebit dee lăudabil, adaugă aprecierilor elogioase din presa din ţară şi o serie de „spicuiri din presa străină”, respectiv texte care surprind şi subliniază emoţia puternică trăită de autorii lor după întâlnirile mirifice cu taragotul de aur al folclorului românesc.

Ovidiu SUCIU urmăreşte, aşadar, prezenţa în concerte şi spectacole a lui Dumitru FĂRCAŞ în ţări ca Elveţia, Italia, Franţa, Germania etc., recuperând şi valorificând cu aleasă pricepere auctorială fragmente semnificative din astfel de articole care au contribuit la afirmarea şi consolidarea prestigiului european al marelui vrăjitor şi voievod al taragotului românesc.

Un alt fapt cu totul remarcabil care distinge acest demers este includerea în finalul monografiei a unei „bibliografii Dumitru FĂRCAŞ” care face trimitere la texte fundamentale consacrate maestrului peste hotare, începând de la sfârşitul deceniului al VII-lea al secolului trecut şi până în prezent.

„Navigând pe fluviul vieţii artistului”, cum atât de inspirat îşi propune Ovidiu SUCIU, el ne dezvăluie tot ceea ce, credem noi, este reprezentativ şi esenţial pentru a înţelege mai bine inefabilul artei inegalabile, slujite cu har de maestrul taragotului şi folclorului românesc.

Cu o cutezanţă care îl onorează, Ovidiu SUCIU formulează sintagme pe care cu greu le-ar putea contesta vreodată cineva.

Iată doar câteva dintre acestea:

„Dacă te-ai născut cu o gravă infirmitate – aceea de a nu simţi folclorul şi ţi-ai orânduit viaţa spirituală în jurul altor repere din care nu vrei să evadezi, fereşte-te să asculţi taragotul Domniei Sale Domnului Dumitru FĂRCAŞ, căci sigur acesta îţi va bulversa viaţa, te va cuprinde, te va învălui, te va cumineca, va face alt om din tine: mai sensibil, mai omenos, mai iubitor, ba chiar rişti să dai în patima folclorului să-l asculţi, să-l aştepţi, să-l asculţi cu evlavie, să-ţi faci icoană de suflet din el.”

„Cutez să cred că dacă la Facerea Lumii Dumnezeu şi-ar fi ales consilieri, cu siguranţă pe respectiva listă ar fi figurat şi Dumitru FĂRCAŞ, cu probleme de muzică, de folclor.”
„Concertele lui sunt o împărtăşanie cu ceea ce e mai sfânt pentru noi: Dunărea şi Carpaţii, Soarele şi Luna, brazii şi izvoarele, cerul şi grânele, dar şi strămoşii cei plecaţi în eternitate, aureolaţi sub o cunună de aur, luminoşi, frumoşi, omenoşi, blânzi şi demni.”

„Cine nu l-a ascultat pe Dumitru FĂRCAŞ măcar odată nu poate avea sufletul întreg”.

Orice comentariu în plus ni se pare redundant. De aceea considerăm că se potriveşte întru-totul sintagma „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”.

Dr. Dan BRUDAŞCU