CORINA-ROTH

Se implinesc, la 10 iunie, 150 de ani de la nasterea legendarei soprane Hariclea Darclée, artista care a dominat scena lirica mondiala timp de trei decenii.

"Cu o voce somptuoasa, rara, de soprana drammatico d'agilità, stapanind secretele imuabile ale stilului, cu o linie de canto desavarsita, dispunand de un temperament scenic iesit din comun, ea a cucerit imediat la Paris admiratia lui Gounod si la Milano pe aceea a lui Verdi, o data cu ovatiile nesfarsite ale publicului. In istoria muzicii ea ramane in primul rand prin impactul extraordinar pe care l-a avut asupra compozitorilor contemporani, asa-zisii veristi din generatia postverdiana. Nu mai putin de 13 opere au fost scrise pentru vocea ei si interpretate de ea. Unele au intrat in patrimoniul mondial al culturii, Tosca de Puccini, La Wally de Catalani, Iris de Mascagni", declara Mariana Nicolesco

Hariclea Darclée, o voce rară cu care ro­mânii se mândresc. Născută la 1860, la Brăila, Darclée se trage din străve­chea familie fana­rio­tă Mavrocordat. 

Posesoare a unei voci somptuoase, Darclée s-a impus în istoria muzicii drept prima soprană a lumii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi înce­pu­tul secolului XX. Şi-a desă­vârşit prin studiu talentul, iar lupta cu viaţa şi necazurile acesteia i-au şlefuit caracterul.

Înscrisă la un pension la Viena, profesoara sa de canto, Mathilde Marchesi, o descoperă şi, pentru că familia sa avea mari probleme fi­nanciare, îi propune câteva lecţii gratuite. Tot ce voia în schimb era ca Hariclea să se dedice muzicii. În acelaşi timp, Darclée o vede pe Ade­lina Patti, în „Traviata” de Verdi. Celebritatea şi triumful obţinute de aceasta vor încolţi în sufletul Haricleei muguri de ambiţie. Destinul ei avea însă o strălucire aparte, de o mai mare amplitudine, publicul va fi şi mai aproape de ea, muzica o va răsfăţa mai mult, oferindu-i şansa de a dărui lumii întreaga splendoare a glasului tău.

Margareta din Faust

La Bucureşti, o mulţime de pretendenţi din lumea bună o curtau, dar Hariclea trece peste dorinţa pă­rinţilor şi, în primăvara anului 1881, se căsătoreşte cu Iorgu Hartulary. Ofiţer de cavalerie, decorat de gene­ralul Gurko, acesta o cucerise total pe Hariclea. Iubirea lor se stinge re­pede, din cauza viciilor lui Iorgu: căr­ţile de joc, chefuri şi femei. Hariclea i-a rămas totuşi credincioasă deşi şi-ar fi dorit libertatea. Parisul o atrăgea ca un magnet, deoarece era locul în care talentele izbândeau. Compensând eşecul căsniciei, pri­me­le momente de glorie apar în 1888, când Hariclea debutează pe scena Operei Mari din Paris, în rolul Margaretei din „Faust”, vocea sa fiind remarcată de compozitorul Charles Gounod. Tot el îi va găsi numele de scenă: Darclée. Urmează Scala din Milano, celebrele teatre din Roma, Sankt Petersburg, Madrid, Rio de Janeiro, Montevideo, Buenos Aires, New York, Lisabona, Madrid, Berlin, Florenţa, Moscova, Constantinopol. Hariclea Darclée, „privighetoarea din Carpaţi”, cuce­rea lumea! Drumul spre nemurire îi era asigurat, iar vocea cu un timbru neasemuit a făcut generaţii întregi să vibreze.

Iubire tăinuităDarclée s-a dedicat întru totul şi necondiţionat artei pe care o slujea cu devotament, dar nu se supunea canoanelor esteticii feminine de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Ruggiero Leoncavallo, compozitorul operei „Paiaţe”, a cunoscut-o la Paris şi a reîntâlnit-o la Milano. Graţia senzuală şi talentul ei neasemuit au trezit în Leoncavallo o pasiune puternică, acesta sfârşind prin a o iubi în taină. Din ce în ce mai glorioasă, Darclée era din ce în ce mai inaccesibilă.

Giuseppe Verdi a fost prietenul său apropiat. Cel care aşezase între el şi lume un zid de singurătate, prote­jân­du-şi astfel liniştea, a lăsat vocea Haricleei Darclée să treacă dincolo de acest scut şi a tresărit uimit de talentul divei. Puccini compune pentru Darclée celebra arie „Vissi d’arte”, arie fără de care „Tosca” nu ar fi avut succes. Premiera operei „Tosca” îi aduce un succes neimaginat şi-i prilejuieşte întâlnirea cu baritonul Eugenio Giraldoni. El este singurul bărbat de care Ha­riclea se îndrăgosteşte pentru pri­ma şi ultima oară. Mereu despărţiţi de contractele profesio­nale, se reîn­tâl­nesc şi se iubesc de fiecare dată, parcă cu şi mai multă ardoare. Din ne­fericire, pentru o scurtă perioadă, acesta se îndrăgosteşte în Rusia de fiica unui prinţ caucazian. Aceasta ră­mâne însărcinată, şi Giraldoni e ne­voit să o ia de soţie.

Dragostea dintre Darclée şi Giraldoni a durat patru ani. În lipsa iubitului, ea îşi revărsa întreaga dragoste în muzică. Iubirii cu Giraldoni îi pune capăt ea însăşi, după ce primeşte o scrisoare convingătoare de la soţia sa, dar Eugenio nu se va mai întoarce în Caucaz. Hariclea Darclée s-a aruncat cu şi mai mult patos în muzică.

Printre adoratorii lui Darclée s-au numărat regele Portugaliei şi Si Abdul Hamid, ultimul sultan al Imperiului Otoman, acesta din urmă oferindu-i, în semn de mulţumire şi cinste, două decoraţii: „Medalia Artistică” şi „Marele Ofiţer al Sefakatului”.

„Bene merenti”

Casele de modă se luptau, aproa­pe la fel ca în zilele noastre, pentru a-i concepe toaletele, iar doamnele din înalta societate copiau stilul vestimentar al artistei. O dată cu înche­ie­rea primului război mondial, Hariclea Darclée se retrage de pe scena muzicii. Încă în glorie, artista preferă să-şi încheie activitatea, temându-se ca nu cumva vocea să i se degradeze. Purtase faima ţării în întreaga lume. Regele Carol I al României îi oferă or­di­nul „Bene Merenti” clasa I, din aur. O medalie care se acordă foarte rar şi numai pentru merite deosebite în do­meniul artelor şi ştiinţei. Concer­tele de binefacere şi spiritul ei atât de ge­ne­ros, cu care răsplătise marile teatre, fără a fi onorată la ade­vărata sa valoare, la care s-au adău­gat dezastrele războiului erau cau­zele stării ei financiare precare.

La Hotelul Bra­tu, din Ca­lea Griviţei, Ha­riclea Darclée şi-a trăit cea mai tristă perioadă a vieţii, într-un anonimat nemeritat. Cea care nu ceruse nimic în schimbul gloriei purtate în lume, „Privi­ghe­toarea din Car­paţi”, se stingea în 1939, dezamă­gită şi bolnavă, la Spitalul Filantropia din Bu­cureşti. Ca o palmă peste obrazul Ro­mâniei, fu­ne­raliile au fost suportate de Legaţia Italiană de la Bucu­reşti. Soprana Mariana Nicolesco i-a adus un binemeritat omagiu marii Darclée înfiin­ţând la Brăila Festivalul Interna­ţional de Canto „Hariclea Darclée”.

Hariclea Darclée, una dintre personalităţile cele mai importante ale României,s-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama Haricleei Darclée, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniţei Mavrocordat, păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman. Aşa cum scria N. Carandino în cartea Darclée. Viaţa de glorie şi de pasiune a unei mari artiste, la naşterea ei s-a prezis că “duduia va călători mult şi va fi mereu în sărbătoare”. În copilărie, Hariclea a fost la un pas de a muri de febră tifoidă. În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary. În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deşi primea de-acasă câte 500 de franci pe lună. Nici măcar naşterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecţii de canto. “Am făcut progrese şi sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit" scria Darclée familiei.

Cariera.

Debutează într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, oraşul său natal. Pleacă la Paris unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredinţează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care îşi face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. În scurt timp, Hariclea Darclée cucereşte publicul şi devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune pentru vocea ei Tosca, Pietro Mascagni Iris iar Alfredo Catalani La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florenţa, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova şi Sankt Petersburg.

La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Le Cid de Massenet, aplaudată chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 şi 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale. Dorinţa ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaţilor”, îi striga publicul. Regele Carol i-a oferit ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeţii îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care şi-o câştigase nu i-a alterat caracterul deosebit şi, înainte să urce pe scenă obişnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimetea adesea scrisori de dragoste, îi scria: “Dacă aş putea, te-aş păstra pentru mine şi ţi-aş cere mereu, mereu să cânţi” sau “Admir artista, iubesc însă femeia”.

Hariclea Darclée a susţinut crearea Operei Române din Bucureşti în 1921. Tradiţia muzicală a rămas în familie, fiul său Ion Hartulary-Darclée devenind dirijor şi compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece româneşti:Cântecul fluieraşului de George Stephanescu şi Vai mândruţă dragi ne-avem de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată dar la care păstra intacte calităţile naturale şi tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii şi scene din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, La Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni şiTosca de Giacomo Puccini; matriţele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea război mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903.

La finele vieţii, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno şi care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în ţară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la Bucureşti datorită faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenţei sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină iar boala care i-a marcat sfârşitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanţate de Ambasada Italiei; a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.

La aniversarea a 135 de ani de la naşterea Haricleei Darclée, în 1995, oraşul său natal, Brăila, i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Naţional de Canto ce-i poartă numele, prezidat de soprana Mariana Nicolesco şi aşezat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Prima ediţie a Concursului Internaţional a avut loc în 1997 şi de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediţie şi alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes.

SURSA: http://www.jurnalul.ro