
Ion Besoiu, la 80 de ani: "Nu mă plâng. Vârsta trebuie trăită"
Mai mult: Ion Besoiu, la 80 de ani: "N"N-aș putea să trăiesc fără prieteni, fără orașul meu, Sibiu, fără amintirile mele… Acestea se strang, de-a lungul anilor, și sunt un fel de pernă, pe care poți visa extraordinar. E minunat. Nu ma plang. Vârsta trebuie trăită. Orice vârstă e frumoasă și trebuie să o trăiesti", a declarat Ion Besoiu pentru revista VIP.
Spune că e sănătos tun
Chiar dacă în urmă cu două luni i s-a făcut rău pe scenă, Ion Besoiu spune că oboseala și-a spus cuvântul și susține că nu este grav bolnav așa cum s-a vehiculat în presă.
"A fost o prostie. Voi, gazetarii, parcă stați la pândă. Aveam repetiție la “Însemnările unui necunoscut’, la Teatrul ‘Bulandra’. Nu m-am simțit foarte bine și i-am zis asta actorului pe care-l iubesc foarte mult, Mihai Constantin. El s-a speriat, pentru că George Constantin a murit de inimă, și a sunat imediat la ambulanță. Au venit cei de la SMURD și mi-au făcut analize. Eu îmi știam foarte bine boala… era oboseala. M-au ținut câteva ore și au început să curgă știrile cu mine la televizor. Dacă ati urmărit ultimele discuții despre colaborările mele din trecut, o să vedeți că lumea nu are ce face. Nu am să le comentez în niciun fel, pentru că nu mă interesează acest lucru. Nu cred nimic și nu fac nicio declarație", a spus aceasta.



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu