Lumina sfântă
Lumina mi-a trecut prin gene
Şi nu ştiam de unde vine,
Era-ntuneric în poiene,
Dar eu aveam lumină-n mine.
Nici nu puteam să mă ridic,
Să văd de unde izvorăşte,
Am deschis ochii doar un pic,
Şi-o şoaptă-am auzit... că mă iubeşte.
Era Lumina lui Iisus,
Ce-mi încălzea sufletul rece,
Nu e nimica mai presus,
Decât poruncile Lui... zece.
Şi-am învăţat să îmi aud
Inima clar bătând în piept,
Ochiul să plângă că e nud,
Fără Iisus cel înţelept.
de Violeta Petre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu