.jpg)
2003: Valentina Creţoiu, soprană româncă(n. 1909)
Valentina Creţoiu (n. 12 martie 1909, la Bucureşti - d. 4 august 2003, la Breaza) - soprană româncă de reputaţie internaţională.
Dinu Badescu and Valentina Cretoiu - O suave fanciulla
A urmat cursurile Conservatoarelor din Cernăuţi şi din Bucureşti, apoi s-a perfecţionat la Viena şi Berlin.
A fost solistă a Operei Române din Bucureşti, debutând la 20 de ani şi cântând pe această scenă peste 4 decenii. A avut o voce de soprană lirico-dramatică, iar repertoriul a fost deosebit de vast, incluzând opere româneşti, germane, italiene, franceze, ruse, din perioada barocă până la contemporani. A cântat, de asemenea, lied şi muzică vocal-simfonică, dar şi operetă. A realizat un număr mare de înregistrări radiofonice. A întreprins turnee în Germania, Austria, Cehoslovacia, Bulgaria şi Polonia. A fost şi o actriţă înzestrată, creând personaje de neuitat în operele pe care le-a interpretat. A predat canto, în particular, printre elevele sale figurând Ioana Nicola, Silly Popescu, Ioana Bentoiu, Rodica Bujor etc.
A fost căsătorită cu baritonul Şerban Tassian.
A deţinut titlul de Artist emerit (din 1954) şi a fost Cavaler al Ordinului Naţional ”Steaua României”.
Intimplarea a facut ca la primul concert de gala al laureatilor Concursului International de Canto si Pian, de la Viena, din 1933, pe scena sa se gaseasca trei artisti ce aveau sa cistige renume in lumea muzicala romaneasca, fiecare in felul si mai ales in conformitate cu destinul sau implacabil. Concertul, ce a avut loc la 14 iunie, era deschis de Dinu Lipatti, cintind Bach-Busoni, care primise unul dintre cele doua premii secunde acordate de un juriu de celebritati.
Gala se incheia cu Balada in fa minor, cintata de Sophia Gurewitsch, viitoarea Sofia Cosma, ce luase locul al patrulea. Iar intre ei, in prima parte, soprana Valentina Cretoiu, recompensata cu o Diploma de onoare, a interpretat o arie din Traviata si Mel s’amore, de Ruzzi-Peccia. Cum in literatura muzicala evenimentul vienez la care participase un grup important de tineri romani pare sa fie cunoscut exclusiv gratie scrisorilor tinarului Lipatti, pe atunci in virsta de 16 ani, probabil ca nu as fi aflat niciodata aceste detalii de culoare, daca o prietena nu mi-ar fi facut cadou cartea aparuta cu ani in urma a Ioanei Bentoiu, dedicata pretioasei ei profesoare, Valentina Cretoiu.*
Daca nu ati citit-o, v-o recomand cu caldura, dupa ce am parcurs-o aproape pe nerasuflate, insotit de vesnicul regret ca inregistrarile marilor muzicieni romani, exceptindu-i pe cei ramasi in strainatate, continua sa fie practic necunoscute atit melomanilor romani din generatia astazi la maturitate, cit si celor din lumea larga. Asa cum i s-a intimplat si pianistului uitat Theophil Demetriescu, casa Valentinei Cretoiu a fost distrusa in bombardamentele razboiului si, odata cu ea, au disparut si inregistrarile din perioada de glorie a sopranei, ce existau pe discuri Odeon. Banuiesc ca, tot la fel ca in cazul lui Demetriescu, parte a lor exista inca in arhivele muzicale occidentale. Numai ca mai nimeni nu se ocupa de recuperarea memoriei culturale romanesti, pe care, parca dimpotriva, cum se petrece cu casele vechi din Bucuresti si alte orase istorice, o mina de profitori se straduie sa o ingroape sub moloz.
Cartea Ioanei Bentoiu despre soprana Valentina Cretoiu este mereu, la citiva ani buni de la aparitie, binevenita, inrudita cu cea a Ancai Florea, aparuta anterior, despre unul dintre partenerii de scena si de viata ai muzicienei, baritonul Serban Tassian. Cu rezerva, insist, ca evocarea scrisa nu o poate inlocui niciodata pe cea strict muzicala: vocile trebuie auzite, iar calitatile lor comparate, pentru a cladi o adevarata scara de valori culturale si educative.
Valentina Cretoiu s-a nascut in 1909 si a trait copilaria si adolescenta la Falticeni si Cernauti. La Cernauti si-a inceput studiile muzicale, pian si teorie, cu profesorii conservatorului local, infiintat in 1924, Tit Tarnovschi si Al.I. Zirra, care i-au descoperit vocea. Revenita la Bucuresti, a continuat cursurile Conservatorului si a debutat in 1928, un an mai tirziu Ionel Perlea oferindu-i primul angajament la Opera Romana. Bilantul facut de Ioana Bentoiu aminteste circa 2.500 de spectacole, cu un repertoriu intrupind peste 45 de personaje si aproximativ 200 de lieduri si diverse lucrari vocal-simfonice. Cum subliniaza autoarea biografiei, in cazul Valentinei Cretoiu nu este exagerat sa se vorbeasca de o voce unica, asa cum a dovedit-o interpretind, intr-un singur an, in paralel, roluri ca Rosina si Butterfly, Konstanze si Margareta, Violetta si Cherubino si cintind cu facilitate in trei limbi.
Diploma de onoare si stipendiul obtinute in 1933 la Concursul de la Viena au fost urmate, intre altele, de un debut furtunos si de succes in compania Operei din Berlin, in turneu la Bucuresti, si de oferta de auditie si angajamentul pe care i le-a propus dirijorul Clemens Krauss. Daca dragostea pentru Serban Tassian nu ar fi determinat intreruperea contractului berlinez, Cretoiu ar fi urmat, aproape cu siguranta, traseul de succes al Mariei Cebotari, pe scenele germane si, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in lumea occidentala. Soarta a vrut altfel, iar consacrarea si epoca de glorie ce au coincis cu anii razboiului si un contract ce reunea trioul pe care il forma cu Tassian si Dinu Badescu, la Volksoper, la Viena si pe scenele de la Graz si Linz, ca si prietenia cu cuplul apropiat de cercurile naziste, Clemens Krauss si Viorica Ursuleac, aveau sa se razbune dupa incheierea pacii.
A urmat un an de “epurare”, cu interdictia de a cinta pe scena, arestarea celor trei frati ai ei, iar apoi a celui de-al doilea sot si statutul de “nevasta de bandit”. In paralel, i s-a permis sa cinte, ba chiar era recompensata in 1954 cu titlul de artista emerita si a participat la momente muzicale istorice, cum au fost, de exemplu, premiera Oratoriului de Craciun de Paul Constantinescu in 1947 sau, in 1958, cea a operei Oedip, la festivalul enescian. Retragerea de pe scena, dupa 30 de ani de cariera, in 1960, si apoi si din lumea bucuresteana, printr-un refugiu la Breaza, nu a scutit-o de umilinta arestarii, a procesului intentat in 1961 unui grup de muzicieni de la Opera, a condamnarii la sase ani de inactivitate scenica si, mai ales, a unui “proces public” inscenat la Opera. Sint pagini dramatice din cartea Ioanei Bentoiu care merita citite si reflectat la ele. Valentina Cretoiu, povestind epoca, a refuzat sa-i numeasca pe cei, se pare multi colegi, ale caror delatiuni au dus la arestarea ei. Ridicolul amar al unei inscenari arbitrare si abuzive era rezumat de o fraza a avocatei poporului, citata in carte: “Toata lumea stie ce mare artista este tovarasa Valentina. Aici se vorbeste doar de personalitatea ei politica”. Cit de util ar fi s-o stim si noi astazi daca cineva s-ar invrednici sa-i rescoata la lina vocea, cautind si prin arhivele radio si cele private!
*Ioana Bentoiu, Dragoste si voce de femeie – Valentina Cretoiu,
Editura Muzicala, Bucuresti, 2003, 134 p.
Intimplarea a facut ca la primul concert de gala al laureatilor Concursului International de Canto si Pian, de la Viena, din 1933, pe scena sa se gaseasca trei artisti ce aveau sa cistige renume in lumea muzicala romaneasca, fiecare in felul si mai ales in conformitate cu destinul sau implacabil. Concertul, ce a avut loc la 14 iunie, era deschis de Dinu Lipatti, cintind Bach-Busoni, care primise unul dintre cele doua premii secunde acordate de un juriu de celebritati.
Gala se incheia cu Balada in fa minor, cintata de Sophia Gurewitsch, viitoarea Sofia Cosma, ce luase locul al patrulea. Iar intre ei, in prima parte, soprana Valentina Cretoiu, recompensata cu o Diploma de onoare, a interpretat o arie din Traviata si Mel s’amore, de Ruzzi-Peccia. Cum in literatura muzicala evenimentul vienez la care participase un grup important de tineri romani pare sa fie cunoscut exclusiv gratie scrisorilor tinarului Lipatti, pe atunci in virsta de 16 ani, probabil ca nu as fi aflat niciodata aceste detalii de culoare, daca o prietena nu mi-ar fi facut cadou cartea aparuta cu ani in urma a Ioanei Bentoiu, dedicata pretioasei ei profesoare, Valentina Cretoiu.*
Daca nu ati citit-o, v-o recomand cu caldura, dupa ce am parcurs-o aproape pe nerasuflate, insotit de vesnicul regret ca inregistrarile marilor muzicieni romani, exceptindu-i pe cei ramasi in strainatate, continua sa fie practic necunoscute atit melomanilor romani din generatia astazi la maturitate, cit si celor din lumea larga. Asa cum i s-a intimplat si pianistului uitat Theophil Demetriescu, casa Valentinei Cretoiu a fost distrusa in bombardamentele razboiului si, odata cu ea, au disparut si inregistrarile din perioada de glorie a sopranei, ce existau pe discuri Odeon. Banuiesc ca, tot la fel ca in cazul lui Demetriescu, parte a lor exista inca in arhivele muzicale occidentale. Numai ca mai nimeni nu se ocupa de recuperarea memoriei culturale romanesti, pe care, parca dimpotriva, cum se petrece cu casele vechi din Bucuresti si alte orase istorice, o mina de profitori se straduie sa o ingroape sub moloz.
Cartea Ioanei Bentoiu despre soprana Valentina Cretoiu este mereu, la citiva ani buni de la aparitie, binevenita, inrudita cu cea a Ancai Florea, aparuta anterior, despre unul dintre partenerii de scena si de viata ai muzicienei, baritonul Serban Tassian. Cu rezerva, insist, ca evocarea scrisa nu o poate inlocui niciodata pe cea strict muzicala: vocile trebuie auzite, iar calitatile lor comparate, pentru a cladi o adevarata scara de valori culturale si educative.
Valentina Cretoiu s-a nascut in 1909 si a trait copilaria si adolescenta la Falticeni si Cernauti. La Cernauti si-a inceput studiile muzicale, pian si teorie, cu profesorii conservatorului local, infiintat in 1924, Tit Tarnovschi si Al.I. Zirra, care i-au descoperit vocea. Revenita la Bucuresti, a continuat cursurile Conservatorului si a debutat in 1928, un an mai tirziu Ionel Perlea oferindu-i primul angajament la Opera Romana. Bilantul facut de Ioana Bentoiu aminteste circa 2.500 de spectacole, cu un repertoriu intrupind peste 45 de personaje si aproximativ 200 de lieduri si diverse lucrari vocal-simfonice. Cum subliniaza autoarea biografiei, in cazul Valentinei Cretoiu nu este exagerat sa se vorbeasca de o voce unica, asa cum a dovedit-o interpretind, intr-un singur an, in paralel, roluri ca Rosina si Butterfly, Konstanze si Margareta, Violetta si Cherubino si cintind cu facilitate in trei limbi.
Diploma de onoare si stipendiul obtinute in 1933 la Concursul de la Viena au fost urmate, intre altele, de un debut furtunos si de succes in compania Operei din Berlin, in turneu la Bucuresti, si de oferta de auditie si angajamentul pe care i le-a propus dirijorul Clemens Krauss. Daca dragostea pentru Serban Tassian nu ar fi determinat intreruperea contractului berlinez, Cretoiu ar fi urmat, aproape cu siguranta, traseul de succes al Mariei Cebotari, pe scenele germane si, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in lumea occidentala. Soarta a vrut altfel, iar consacrarea si epoca de glorie ce au coincis cu anii razboiului si un contract ce reunea trioul pe care il forma cu Tassian si Dinu Badescu, la Volksoper, la Viena si pe scenele de la Graz si Linz, ca si prietenia cu cuplul apropiat de cercurile naziste, Clemens Krauss si Viorica Ursuleac, aveau sa se razbune dupa incheierea pacii.
A urmat un an de “epurare”, cu interdictia de a cinta pe scena, arestarea celor trei frati ai ei, iar apoi a celui de-al doilea sot si statutul de “nevasta de bandit”. In paralel, i s-a permis sa cinte, ba chiar era recompensata in 1954 cu titlul de artista emerita si a participat la momente muzicale istorice, cum au fost, de exemplu, premiera Oratoriului de Craciun de Paul Constantinescu in 1947 sau, in 1958, cea a operei Oedip, la festivalul enescian. Retragerea de pe scena, dupa 30 de ani de cariera, in 1960, si apoi si din lumea bucuresteana, printr-un refugiu la Breaza, nu a scutit-o de umilinta arestarii, a procesului intentat in 1961 unui grup de muzicieni de la Opera, a condamnarii la sase ani de inactivitate scenica si, mai ales, a unui “proces public” inscenat la Opera. Sint pagini dramatice din cartea Ioanei Bentoiu care merita citite si reflectat la ele. Valentina Cretoiu, povestind epoca, a refuzat sa-i numeasca pe cei, se pare multi colegi, ale caror delatiuni au dus la arestarea ei. Ridicolul amar al unei inscenari arbitrare si abuzive era rezumat de o fraza a avocatei poporului, citata in carte: “Toata lumea stie ce mare artista este tovarasa Valentina. Aici se vorbeste doar de personalitatea ei politica”. Cit de util ar fi s-o stim si noi astazi daca cineva s-ar invrednici sa-i rescoata la lina vocea, cautind si prin arhivele radio si cele private!
*Ioana Bentoiu, Dragoste si voce de femeie – Valentina Cretoiu,
Editura Muzicala, Bucuresti, 2003, 134 p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu