O lectie de ...viata

Victorita Mai demult, o rândunică avea’n cuibu-i şase pui   Şi privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui:  De cu zori pornea -săgeată- căutând, pe deal şi văi,   Hrană pentru puii săi  Şi’n iubirea-i nu odată S’a culcat ea nemâncată,  Dar destul de fericită că nu s’a ‘ntâmplat nicicând Dintre pui, s’adoarmă vreunul ars de sete sau flămând,   Nici n’a fost mai mândră mamă decât ea ‘ntre rândunici, Când văzu ‘ntr’o zi că puii se făcuseră voinici,  Şi n’a mai avut odihnă nici cât ai clipi, sub soare,  Până când, pe fiecare pui nu l-a ‘nvăţat să zboare. Dar, când toţi puteau să plece încotro voiau sub slavă, Rândunica, istovită, a căzut în cuib bolnavă  Şi cu ochii plini de lacrimi ţintă ‘n ochii fiecui,  Zise celor şase pui:  Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui:  Aripile greu mă dor Şi nici vorbă să mai zbor…  Dumnezeu mi-a dat putere, – oricât am avut nevoi, -Să găsesc întruna hrană pentru voi… Astăzi, fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii, se cuvine,   - Mari cum v’a facut măicuţa, să ‘ngrijiţi şi voi de mine  Si ca – nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,  Fiecare, să-mi aduceţi, zilnic, numai câte-un bob;  Ale voastre şase boabe milostive, mă vor ţine Până când o să vrea cerul să mă facă iarăşi bine…  Ascultând cuvantul mamii, au zburat cei şase pui  Si-au adus, vreo şase zile, fiecare bobul lui…  Mai departe însă puii, – beţi de-al slăvilor înalt,  - Fiecare-având nădejdea că-i va duce celălalt,  - N’a mai dus nici unul bobul şi, uitata mucenică,   A murit atunci de foame cea mai sfântă randunică.  Şi-a rămas apoi povestea tristă, neluată’n seamă,   Orişicui ai sta s’o spui, Că o mamă îsi hrăneşte: şase, opt sau zece pui, Insă zece pui, adesea, nu pot toţi hrăni o mamă.  *** CRUNTA REALITATE! ***