Copacii gem sub apăsări de vânturi,
Răsuflet greu de iarnă pricinoasă
Ce vede că apare-n noi veşmânturi,
O vreme pentru toţi mai prietenoasă.
Deşi i-e rudă noua primăvară,
Sora mai mare-n gri vrea s-o îmbrace,
Geloasă c-a ieşit puţin pe-afară,
În verde peste albele-i cojoace.
Şi-atunci a-ngrămadit pe prispă norii,
În tonuri triste, ca o-ntunecare,
Umbrindu-i primăverii obrăjorii,
Ce străluceau ca nişte mărţişoare.
C-un ultim viscol o mai ceartă încă
Şi vrea s-o-nchidă-n casa-i de cleştare,
Dar peste toate, liniştea adâncă,
Se-aşează ca final la încleştare.
O rază ici, un toporaş acolo,
O adiere, petec de senin,
Cu glasu-i gureş, prinde un tremolo,
O turturea ascunsă-n rozmarin:
- E primăvară-n suflet şi afară!
Hai, iarnă ! Nu mai fii aşa geloasă!
E timpul pentru-o nouă primăvară,
Oricât ai vrea să fii de pricinoasă!



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu