Micul Paganini al Iaşiului. La cinci ani, interpretează Bach şi Schumann

Rar aşa un talent şi o precocitate ca la Rareş Hristodorescu

Are cinci ani şi o vioară. E un ţânc care abia de merge la grădiniţă. Plânge dacă nu îi dai partiturile lui preferate. Seara, la culcare, în locul unui cântec de leagăn preferă "Oda bucuriei” de Beethoven. "Jucăria” lui cea mai apreciată nu e lopăţica de nisip, ci o vioară adevărată cu arcuş şi corzi minunate: un fel de "lampă” a lui Aladin de unde izvorăsc cântecele copilăriei. La vârsta la care alţii nu cunosc nici literele alfabetului, Rareş Hristodorescu interpretează cu măiestrie din Bach sau Schumann. A învăţat să citească partituri sofisticate înainte ca partenerii săi de joacă să deprindă să vorbească. Aşa încât îşi schimbă dinţii odată cu corzile de la vioară. De un an studiază vioara la Palatul Copiilor în paralel cu mersul la grădiniţă. Renunţă la dulciuri şi desene animate pentru ora lui de exersare la instrument. De un an de când e invitat special al spectacolelor importante ale Iaşiului a căpătat chiar "apucături de artist”, cum povesteşte tatăl său. Nu suportă ca el, un inginer, încă "novice” în domeniul muzicii, îndrăzneşte să-i arate cum se aşează "contrabărbia”, de exemplu. Şi devine nervos, neînţelegând de ce maturii, cum ar fi mama şi tata, se încăpăţânează să asculte rock şi nu se dau în vânt pentru muzica clasică. De fapt, părinţii recunosc că aşa au intrat şi ei, cu băiatul, în lumea muzicii, în "gaşca” bună a oraşului. Aşa au ajuns chiar să-şi cumpere bilete şi să meargă la spectacole importante, cum e cel din luna mai de la Budapesta, unde concercetează idolul băiatului lor de cinci ani, "marele Andre Rieu”. Mai bine repetă la vioară decât să mănânce o ciocolată Copilul a făcut de curând o demonstraţie de virtuozitate la Iaşi. Rareş a concertat împreună cu colegii săi de la Cercul de vioară al Palatului Copiilor (profesor Paul Şerban) pe scena bibliotecii universitare. Un recital de muzică clasică intitulat "Tinere talente”. Printre spectatori, cu inimile cât un purice, părinţii săi, doamna educatoare, colegi, dar şi invitaţi speciali. Pe scena imaculată a apărut mai întâi o vioară. Apoi, din spatele ei, a început încet-încet să se distingă câte puţin din figura unui artist de o şchioapă. Părea că instrumentul cu corzi îi ajunge până aproape de papion. Da, până la papion, pentru că Rareş era îmbrăcat nu în şorţuleţ şi săndăluţe numai bune de zbenguit, ci in frac, cu pantofi de lac şi cu o pereche de ochelari eleganţi ce aduceau cu cei ai unora dintre instrumentiştii din marile orchestre ale lumii. A cântat cu mare uşurinţă o piesă de Schumann, "Fermierul vesel”. Bliţurile aparatelor foto clipeau în luciul pantofilor săi, în timp ce el, cu o eleganţă ieşită din comun, purta auditoriul pe meridianelor cântecului. La sfârşitul spectacolului am păşit cu emoţie în culise să-i smulg un interviu ca unei adevărate vedete. M-a tratat cu o uşoară indiferenţă. Sinceră, neforţată. Dorea mai degrabă să alerge pe culoarul lung într-un soi de joacă. În timp ce vorbeam cu educatoarea, la un moment dat, chiar a zbughit-o ştrengăreşte. Glasul lui sincer, cu vorba rârâită, patina suav ca şi corzile viorii sale. "Îmi place să cânt. De ce la vioară? Pentru că ea este şefa instrumentelor”, mi-a spus el. "Nu mi se pare greu”. Apoi adaugă că nu doreşte să ajungă numaidecât pe marile scene ale lumii. Îl întreb dacă nu preferă să mânânce o ciocolată decât să se chinuie cu orele strivindu-şi degetele firave pe corzile metalice la repetiţii. Sau să călătoarească. Şi-mi răspunde că-s bune de fapt toate. Şi-a dorit de ziua lui o vioară crezând că va cânta dintr-odată, apoi a fost la un pas să renunţe, dar a continuat Doamna educatoare e şi ea pe hol, ca o mamă ce-l supraveghează. A avut emoţii mai ceva decât părinţii săi. După orele de la Palatul Copiilor cu profesorul Paul Şerban, exersează cu ea acasă, uneori şi la grădiniţă. Spune că băiatul a ajuns să-şi aleagă acest intrument după ce a vizionat desenele animate Simfolis. Şi-a dorit-o cu două zile înainte de a împlini patru ani şi părinţii i l-au achiziţionat. A avut o mare dezamăgire când la ciupiturile arcuşului şi bătăile corzilor nu ieşeau decât sunete stridente. La un moment dat, părinţii au fost de acord ca el să renunţe, însă nu s-a întâmplat aşa pentru că Rareş a perseverat şi a mers mai departe. A fost înscris la Cercul de Vioară de la Palatul Copiilor, unde încet-încet s-a familiarizat cu domeniul muzical, a învăţat notele şi a făcut progrese extraordinare. Este cel mai mic cursant ca vârstă care cântă la acest instrument. "După ce s-a apucat serios, acum chiar îi place. Progresează, are multe cântece pe care le ştie şi le repetă cu plăcere. Înregistrează bine, a avut o evoluţie bună, la început i-a fost mai greu cu notele. Concertul de la Biblioteca Universitară a fost de fapt un fel de repetiţie pentru un concurs care va avea loc în luna aprilie, aşa că se pregăteşte intens. Repetă în fiecare zi câte o oră şi jumătate, chiar două. Merge la grădiniţă până la ora 13.00, după aceea doarme puţin acasă şi apoi se trezeşte şi repetă, uneori şi în câte două şedinţe pe zi”… Se apropie timizi şi părinţii... Aflu că Rareş preferă de departe muzica clasică, dar mai cântă la vioară şi melodii de copii. "Are toate dvd-urile cu Andre Rieu pe care le-a urmărit în întregime. Dacă ascultă o piesa undeva, imediat spune, asta am auzit-o la Andre Rieu. Nu-i place rockul, iar muzica populară o tolerează doar pentru că acest gen e apreciat de bunici. A văzut un copil-minune al viorii care a cântat de câteva ori cu Andre Rieu şi de atunci spune neîncetat: voi ajuge ca el şi voi cânta ca Andre Rieu. Este un băieţel foarte răbdător. Repetă mult, dar mai facem şi pauze că altfel n-ar mai putea ţine vioara în mână”. Are şi momente când nu are chef de cântat şi atunci e lăsat în pace. "Rareş este unul dintre cei mai buni copii ai mei. Este o plăcere să lucrezi cu ei pentru că au o mare dăruire. El se numără printre cei mai talentaţi”, ne-a spus profesorul său de vioară Paul Şerban. Şi astăzi, la numai cinci ani, Rareş nu uită să se comporte ca un copil. Mai priveşte desene animate, se mai joacă cu copiii în pauzele dintre repetiţii. "Sperăm să ajungă departe pentru că pentru a reuşi are nevoie mai ales de încurajare”, ne-a spus Adriana Hristodorescu, mama sa. Rareş deja a scăpat de trac, întrucât el şi colegii lui au programate foarte des spectacole. "Aşteptăm să crească şi să intre în competiţie cu cei mari, dar şi cu cei mici, şi să se ambiţioneze pentru a progresa”. Acasă, Rareş a devenit un fel de maestru de ceremonii. Dacă vine cineva în vizită pune mână pe vioară şi cântă. "Oda bucuriei” este piesa sa pe care o îndrăgeşte cel mai mult. "Talentul lui se manifestă neîncetat. Reproduce imediat piese ce le aude, chiar şi pe cele din poveşti, cum ar fi Hansel şi Gretel, după care mă întreabă: ce am cântat eu? Şi asta fără nici o partitură, nimic”, povesteşte cu mândrie tatăl său. Sursa: http://www.jurnalul.ro