.jpg)
" Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele
telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn
lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte.
Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat,
cum mama mea vorbea cu el.Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui
aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era
nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea
sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand,
in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de
scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila
si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.Am umblat in jurul
casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am
tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am
scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo,
Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche:
"Centrala.".
"Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au
podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit.
"Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
"Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
"Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel," -
spuse vocea.Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice.
I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla
Philadelphia. .. M-a ajutat si la matematica... Ea mi-a spus ca veverita
pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.A
venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "Alo
Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput
sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca
sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care
canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se
sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?" Cred ca ea
mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "Wayne, tine minte
intotdeauna, ca mai sant si alte lumi in care se poate canta."Alta data la
telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se scrie cuvantul fix?" -
am intrebat-o.Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona
Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul
celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea... "Alo
Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra
casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern,
stralucitor, din locuinta noua.Devenisem adolescent dar amintirea acelor
conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni. .. Adesea, in momente
de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment
de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de
rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca
sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.Dupa cativa ani, am
facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile
colegiale. Am aterizat in
escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut
vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi,
fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de
bastina si am spus:"Alo Centrala!"Miraculos, am auzit aceias voce joasa
si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi spui cum se scrie
cuvantul fix?"
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "Cred ca
degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar, " - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee
cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat
telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu
bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea de-a lungul anilor si am
intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi
vizitez sora.
"Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally."M-am intors la Seattle
peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" .
Am intrebat de Sally.
"Santeti un prieten?" - m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten...Wayne. .."
"Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o
jumatate de norma in ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci
saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te
cheama Wayne?"
"Da." - i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in
caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era, "Spune-i ca sant si alte lumi in care se poate canta. El
va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva. A
cui viata ai atins-o astazi?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu