S-a nascut Nichita Stanescu

"Poetul nu are biografie: biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreaţă sau mai puţin măreaţă."  Născut 31 martie 1933 Ploiesti Decedat 13 decembrie 1983 Bucuresti  Familia Tata: Nicolae H. Stănescu - născut la 19 aprilie 1908. În linia paternă, Nichita Stănescu se trage dintr-o solidă familie de mici mestesugari si comercianti români, la origine tărani prahoveni veniti în Ploiesti pe la începutului secolului nouăsprăzece. Mama: Tatiana Cereaciuchin - născută în 16 februarie 1910, la Voronej, într-o familie de conditie nobilă din părtile Donetului, refugiată apoi în România. Se mută la Ploiesti unde va întâlni pe Nicolae Stănescu. Tinerii se vor căsătorii la 6 decembrie 1931. Educatie 1944 - 1952: Liceul "Sf. Petru si Pavel", devenit "I.L. Caragiale" din Ploiesti 1952 - 1957: Facultatea de filologie a Universitătii din Bucuresti. Pe scurt  1952 .Se căsătoreste cu Magdalena Petrescu, iubirea sa din adolescentă dar tinerii se despart după un an. 1955 .Transcrie Argoticele sale care nu au fost publicate si văzute ca profund neserioase. 1957 În martie Nichita Stănescu debutează simultan în revistele Tribuna si Gazeta literară din Cluj cu trei poezii. 1957 - 1968 Este pentru scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).  1960 .La sfârsitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii, 112 de pagini de poezii. 1962. La 6 iunie se căsătoreste cu Doina Ciurea, a cărei dragoste de aproape zece ani va fi subiectul volumului O viziune a sentimentelor. 1963 .Primul pas peste hotare al poetului, în Cehoslovacia. 1964. Apare la începtul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaste pe Gabriela Melinescu, în tensiunea relatiei lor poetul creează cele mai explozive opera ale sale. 1965 .Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp, 84 de pagini.  1966. Publică doar 11 Elegii, totate Elegiile vor apare anul viitor în prima sa antologie, Alfa. 1967. Trei cărti ale sale sunt tipărite, Rosu Vertical, antologia Alfa, si volumul de poezii Oul si sfera. Poemele sale încep sa aiba o aură melancolică cu o stare de regret.  1969 .Tipăreste Necuvintele, 216 pagini de poezii în acest volum care primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare si volumul de poezii Un pamânt numit România, 150 de pagini. Este numit redactor sef adjunct al revistei Luceafărul, alături de Adrian Păunescu.  1970 - 1973 .Este redactor sef adjunct la România literară, revistă condusă de Nicolae Breban.  1970 .Publică În dulcele stil clasic, 212 pagini de poezii, si a doua sa antologie, Poezii. Sustine o rubrică lunară în revista Arges. 1971. Apar în Iugoslavia două cărti traduse, Belgradul în cinci prieteni, editie bilingvă de poezii inedite si Nereci.  1972 .Publică două noi volume de poezii, Belgradul în cinci prieteni si Măretia Frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obtine pentru a treia oară Premiul Uniunii Scriitorilor.  1973. Scoate o antologie numai de poezii de dragoste Clar de inimă.  1974. În martie, de ziua lui, are o revelatie a mortii sub forma unui îngrozitor tunel oranj - odiseea sa "spatială" va cintinua. 1975 Obtine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor si i se atribuie premiul international "Gottfried von Herder". Tipăreste a patra sa antologie, Starea poeziei, în populara colectie "Biblioteca pentru toti". E publicist comentator la România literară. Se mută în ultima sa locuintă, Str. Piata Amzei nr. 9.  1977 .La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să salveze pe prietenul său Nicolae Stefănescu, si este lovit de prăbusirea unui zid după cutremur. În urma socului face o scurtă paralizie a părtii stângi a corpului care va lăsa urme si după vindecare. 1978 .Publică volumul de poezii Epica Magna, 216 de pagini, cu care primeste premiul "Mihai Eminescu" al Academiei. 1979 .Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.  1980 .Propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel alături de Elitis, Frisch, Senghor si Borges. Premiul este dat poetului grec Odysseas Elitis. Discul "Nichita Stănescu - o recitare" este scos de "Electrecord".  1981 În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă si poetul se internează la spitalul Fundeni.  1982. În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri si semne, subintitulat "Recviem pentru moartea tatălui" este o selectie din tot ce a scris poetul de la ultima sa aparitie editorială. În iulie se căsătoreste cu ultima sa sotie, Todorita Tărîtă (Dora). Călătoreste prin Macedonia si Iugoslavia înainte sa-si fractureze piciorul stâng în noiembrie în Vrancea care-l va imobiliza în casă sase luni. 1983 Ascunde fată de toti semnele maladiei sale si afisează un optimism cu care si medicii sunt uimiti de rezistenta si vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, împlinirea a 50 de ani a poetului este aproape o sărbătoare natională în lumea artei si literaturii. Continuă să apară traduceri a poeziilor sale peste hotare, în mod special în Iugoslavia unde va avea o criză foarte gravă, necesitând interventia medicilor. Mai recită poezii si la Timisoara si la Drobeta-Turnu Severin, la nunta prietenilor săi de familie pe 9 decembrie. Se întoarce cu trenul, si cu greu, la Bucuresti cu Dora si cu tinerii nou căsătoriti seara târziu pe 12 decembrie. Pe la miezul noptii durerile din zona ficatului sunt îngrozitoare si este adus cu salvarea la spitalul de Urgenta unde crizele devin extrem de violente si poetul se stinge din viată la orele două si zece minute. Nichita Stanescu  56 De Ani 56 de ani voi trai, asemenea Colosului din Rhodos! Imi vor inconjura un deget cu bratele, mirandu-se, se vor speria de arama mea rasturnata, dar mai degraba am sa te pierd, adolescenta, fruct trecator al toamnei, la un ospat Si o liniste ca dupa plans ma-mbie cu coarnele, ori ma linge, batand din talangi, o masca de sare punandu-mi pe fata, un scut de namol prinzandu-mi de brat Parca as fi fost strigat pe nume de cineva la coborarea serii in ape Numai surasul tau ma mai incape si eu voi pleca Barcile le-am uns cu catran, asteptand sa-mi rasara stelele, una cate una, din frunte Si n-am izbutit sa implant nici o lopata deasupra acestei movile Mai incet mi-e orice cuvant decat ruperea timpului in nopti si zile  Nichita Stanescu  Cântec de dor Ma culcasem lânga glasul tau. Era tare bine acolo si sânii tai calzi îmi pastrau tâmplele. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat noptile. Sau poate copilaria ta care a murit undeva, sub cuvinte. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Ma jucam cu palmile în zulufii tai. Erau tare îndaratnici si tu nu ma mai bagai de seama. Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai. Poate doar asa, de tristetea amurgurilor. Ori poate de drag si de blândete. Nu-mi mai amintesc de ce plângeai. Ma culcasem lânga glasul tau si te iubeam.