CORINA-ROTH

"Mass-media nu ne iubeşte. Emisiunile folk sunt tot mai puţine, iar noi nu avem acces la tineret"

Joi după-amiază mă întâlnesc cu Magda Puskas în Piaţa Mihai Viteazul şi ne îndreptăm spre cafeneaua din incinta Cinema „Florin Piersic”. Stabilind întâlnirea telefonic, prima dată am trăit sentimentul că vorbesc cu un copil, datorită vocii joviale şi tinere, ca mai apoi, la întrevedere, să constat că întreaga fizionomie a Magdei este una tânără: o coafură îndrăzneaţă de blond şi brunet, o ţinută lejeră de vară şi o agilitate şi degajare în gestică şi alură.

Servim o cafea de după-amiază, când Magda îmi povesteşte despre începuturile carierei sale muzicale. Ca orice copil, a cântat... doar că talentul ei a fost descoperit şi încurajat de către părinţi. Asfel, în clasa a treia, ajunge la Casa Pionierilor, unde urma să înveţe chitara... dar s-a evidenţiat prin voce, motiv pentru care a fost îndrumată să cânte. Începând cu muzica populară, a continuat cu muzica uşoară şi melodiile de dragoste: „Mică fiind, nu cunoşteam întru totul semnificaţia versurilor pe care le cântam. Şi eram uimită, cum la concerte, fiind pe scenă, vedeam femeile plângând la cântecele pe care le interpretam”.

Deşi avea o înclinaţie şi spre arta plastică, Magda a decis să fructifice în plan muzical. Până să ajungă la liceu a cântat în grupul vocal clasic Artemis, alături de care în clasa a 12-a a luat locul II pe ţară la Cântarea României: „Deşi toată lumea blama Cântarea României, acesta era un manifest ce scotea tinerele talente din faşă”-

„Nu m-am născut accidental în Reghin: oraşul pădurilor care cântă”

După terminarea liceului, Magda urmează cursurile Facultăţii de Psihologie în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”. Artemis se destrămase, fiecare a plecat pe drumul său, şi astfel, Magda împreună cu Sorina Bloj (actualmente Feier) înfiinţează grupul Ecou: „Grupul Ecou era unul mai deosebit, deoarece făceam un vibrato voce, neexistând microfon cu reverbe pe atunci, le cream prin voce”. Astfel, cele două tinere s-au remarcat la multiple festivaluri de muzică, fiind invitate şi de Horia Moculescu să cânte compoziţiile acestuia.

Cea mai reprezentativă melodie a grupului Ecou este „Taina”, pe care iniţial Magda a compus-o în limba engleză, fiind la modă în perioada anilor ’80, melodie ce avea să ajungă un hit în zona muzicii folk. Melodia a fost tradusă şi interpretată în limba română cu ocazia împlinirii vârstei de 20 de ani a Sorinei Bloj.

După aceste mărturisiri, Magda îmi spune şi despre alte interese ale sale: „Am avut o mare pasiune pentru medicină, şi astfel m-am documentat foarte mult, pentru mine... Sunt o autodidactă, în special pe homeopatie, pentru mine, pentru armonia şi sănătatea mea. Iar studiile mele s-au îndreptat şi spre preospunctură şi yoga”.

Cenaclul Flacăra

Pe data de 27 mai 1981, tinerele grupului Ecou participă la festivalul Baladele Dunării de la Galaţi, în juriu aflându-se poetul Adrian Păunescu şi alţi membri ai Cenaclului Flacăra şi astfel au fost remarcate din nou, apreciate şi invitate să se alăture Cenaclului: „Cenclul Flacăra era o forţă în sine, o rampă de lansare unde activau 40 de artişti, devenite nume mari cu timpul. Şi la început, am cântat melodii patriotice iar Adrian Păunescu (şoptindu-mi: Mâine este ziua lui), ne-a spus: «Nu vă stă bine. Cântaţi altceva, ce vreţi voi». Şi astfel ne-am atras publicul prin melodia «Taina». Aveam la îndemână însă sute de poezii, atât cele aparţinând lui Păunescu, dar şi altor scriitori. Cenaclul Flacăra a fost o mână de libertate, aşa cum era înţeleasă atunci, când tineretul putea face orice şi făcea orice: cânta, dansa, se bucura de frumos”.

Îi cer Magdei să îmi povestească în continuare despre fenomenul „Flacăra”, fiindcă nu am zilnic ocazia de a auzi aceste lucruri de la cineva care a „crescut” acolo: „Mişcarea a fost foarte puternică, Adrian Păunescu fiind unul dintre puţinii care ar fi putut face asta – a speriat oarecum conducerea deoarece stăpânea foarte bine tineretul. Am văzut o psihologie de masă cum nu cred că voi mai avea ocazia. Pe vremea aceea, mişcarea Cenaclul Flacăra era de anvergură, fiind unică în Europa, şi în lume existând doar în SUA”.

Magda îşi aminteşte o imagine pe care mi-o evocă încărcată de nostalgie şi parcă şi acum uluită: „La spectacolul 1000, de la Galaţi... se întâmpla după un turneu când toţi plecaserăm acasă şi a trebuit să revenim în grabă: scena era un punct luminos în mijlocul gazonului de pe stadion şi tribunele pline... Iar la melodia «Rugă pentru părinţi» interpretată de Ştefan Hruşcă, am văzut cum tot publicul aprinsese o lumânare... Erau 55.000 de oameni în tribune... şi luminile pe care le ţineau în mână. A fost o imagine ce mi-a rămas întipărită şi pe care o pot evoca şi trăi la fel de intens ca atunci”.

Magda a cântat alături de Doru Stănculescu, Nicu Alifantis, Valeriu Sterian (considerat rebelul grupului), Mircea Vintilă şi a avut o strânsă prietenie cu „Cristi Minculescu – fratele meu brunet” şi „Ştefan Hruşcă – fratele meu blond”.

În 1983, povesteşte Magda, Sorina Bloj s-a îmbolnăvit şi astfel a rămas fără grup. Atunci, s-a „aliat” cu regretata Tatiana Stepa şi au format grupul Partaj, care la început cânta melodiile Magdei, ca mai apoi cele două să îşi echilibreze tehnicile şi să creeze împreună.

Şi totuşi Flacăra s-a stins

„Eu în zodiacul chinezesc sunt şobolan, iar şobolanii simt când se scufundă corabia. Fiinţarea în Cenaclul Flacăra devenise grea – noi, artiştii, nu eram menajaţi deloc. Iar la un moment dat, am simţit oboseala prea mare – turneele erau prea lungi, munceam foarte mult, compuneam, mă extenua. În aprilie 1984 am avut un concert la Călan. Tatiana avea o problemă cu măseaua iar eu eram răcită, afară ploua şi nu ne puteam urca pe scenă. Ne-am retras în autocar să îl aşteptăm pe Adrian Păunescu, dar el a venit pe alt drum şi astfel nu ne-am întâlnit, dar a constatat că nu eram la concert – a vrut să ne penalizeze, dar am decis să ne retragem. Şi culmea, după o lună de zile, a avut loc spectacolul de la Ploieşti, pe stadion. Adrian Păunescu cred că deţinea o premoniţie asupra lucrurilor în general, astfel, anunţase în timpul concertului că acesta va lua sfârşit şi că lumea poate merge acasă, iar cine mai rămâne o face pe propria răspundere. Au plecat artiştii de pe scenă, a plecat şi poetul, timp în care vântul s-a înteţit iar scena s-a prăbuşit. Stadionul nu avea iluminare nocturnă, decât luminile scenei, care s-au stins în urma prăbuşirii. Iar publicul a intrat în panică... având încă proaspăt în minte cutremurul din ’77, regăsindu-se în bezna absolută s-au îmbulzit. Astfel, cei ce erau în tribunele de sus nu au aşteptat să coboare cei de jos, şi oamenii au fost călcaţi în picioare... au murit 9 copii în noaptea aceea...”

Magda îmi confesează aceste lucruri întristată, dar şi revoltată pe faptul că învinuirile de mai apoi le-a suferit Cenaclul: „Acest incident nu se poate pune pe seama lui Adrian Păunescu – el anunţase deja ca lumea să se retragă, iar cei de la pază nu avut grijă să evacueze oamenii. Astfel, poetul a fost marginalizat pe toate planurile, el omul activ şi plin de resurse. Şi odată cu el, a fost respins Cenaclul iar muzica folk căpătase o rezonanţă negativă pentru toţi. Noi am continuat să cântăm, la festivaluri, am fost invitaţi în jurii, dar şi aceste concerte erau destul de rare, oamenilor parcă fiindu-le frică de această muzică”.

După revoluţie s-a încercat o reînfiinţare a Cenaclului, dar nu se mai putea utiliza de acelaşi nume datorită revistei „Flacăra”. Iar aceste încercări s-au materializat în reuniunea artiştilor sub numele de Cenaclul Totuşi iubirea, căruia i s-au alăturat şi Magda şi Tatiana: „Se schimbaseră multe, erau alţi oameni, alte priorităţi iar muzica folk deja apărea ca un factor discordant. După ’89 au fost mai multe tentative de a recrea ce a fost odată, dar nu s-a putut. Au fost doar eşecuri, şi datorită publicului care se împuţinase – cei de la putere nu doreau să susţină folkul, muzica de suflet şi poezia. Un alt factor era că apăruse o diversitate în toate iar folkul nu mai reprezenta interes pentru nimeni. Toate încercările lui Adrian Păunescu nu au avut niciun rezultat”.

Dar munca artiştilor Cenaclului şi artiştii înşişi nu au fost renegaţi din toate părţile. Astfel, în 1993, cu ocazia Festivalului Internaţional de Muzică Folk susţinut la Ungheni în Republica Moldova, artiştii s-au bucurat de o atmosferă care părea de mult apusă, fiind întâmpinaţi cu deosebit entuziasm de către cei de peste Prut, care încă le trăiau muzica şi versurile.

Activitatea mass-media şi încercările de promovare ale muzicii folk

Magda îmi povesteşte că, de-a lungul celor 17 ani cât a locuit în Baia Mare, a fost realizatoarea emisiunii „În căutarea folkului pierdut” la televiziunea Orizont TV, activitate pe care a continuat-o apoi în Cluj Napoca, unde locuieşte de 4 ani, prin emisiunea „Gama Folk Major”, difuzată de postul One TV.

„Am făcut emisiuni cu folkişti de renume: Zoia Alecu, Vasile Şeicaru, regretatul Emilian Onciu, care mi-a acordat un ultim interviu, şi mulţi alţii. Am fost cu Tatiana Stepa la ultima sa apariţie, la festivalul Folk You, am fost la ultima zi de naştere a lui Adrian Păunescu... am prins multe ultime apariţii şi spectacole ale artiştilor care acum nu mai sunt.”

Activitatea o continuă prin participarea la serile de folk organizate de Emeric Imre în Autograf şi care în prezent au loc în Janis, de Adrian Sărmăşan în Bermudas şi cu diferite ocazii de reuniune a folkiştilor.

Deşi întreaga sa carieră muzicală pare a fi una simplă şi care decurge firesc, Magda îmi confesează că a întâmpinat şi întâmpină încă multe dificultăţi: „Neavând impresar, este greu... este greu să fii şi artist şi manager. Şi cu toţii ştim că marile contracte se întocmesc la Bucureşti... dar eu nu am optat pentru Capitală şi prefer să mă chinui în provincie. Bucureştiul m-ar epuiza”. Dar iniţiativele nu se opresc aici. Astfel, Magda insistă în continuare la primării ca acestea să susţină organizarea festivalurilor de folk după modelul marilor festivale la care a participat. Împreună cu Adina Raţiu, a conceput proiectul „Şi Mai Fest”, care iniţial trebuia să se deruleze pe o perioada de 3 zile, dar care nu a fost acceptat acum 3 ani de către primărie – abia anul trecut şi acesta i s-a acordat câte o zi de folk la zilele oraşului Cluj Napoca. Pe lângă acestea, Magda are în plan să organizeze serile de vară clujene, care includ atât seri de folk şi de romanţe: „Clujul, mai exact Piaţa Muzeului, se pretează la o astfel de atmosferă şi sunt foarte mulţi copii talentaţi şi dornici de astfel de evenimente”.

Folk You, proiect susţinut de Marius Tucă şi iniţiat de Dan Andronie, are loc anul acesta în perioada 2-5 august pe plaja din Vama Veche, unde va fi prezentă şi Magda, ce va concerta în prima zi a festivalului: „Am participat aproximativ la toate editţiile. Folk You este o manifestare amplă ce vizează publicul tânăr. Iar la începuturi cântam pe plajă, cu tineretul, ca mai apoi să fie creată scena”.

Dar toate aceste ambiţii şi demersuri vin însoţite de o constatare mai puţin fericită: „Mass-media nu ne iubeşte. Emisiunile folk sunt tot mai puţine, iar noi nu avem acces la tineret, suntem oarecum marginalizaţi, izolaţi”.

Deosebirea între folkul de altădată şi cel de acum Magda o găseşte similară deosebirii între poezia de acum 30 de ani şi cea contemporană: „Poezia de acum 30 de ani era mult mai criptată. Dar fiecare poezie îşi cere o melodie, iar cea contemporană se nimereşte rar într-o combinaţie fericită. Un artist contemporan care mai înainte de toate este poet şi care reuşeşte armonia între vers şi melodie este Dinu Olăraşu, care îşi cântă doar versurile sale. Iar eu... prin muzica mea, încerc să transmit sentimentele şi nu sunetul. Transmit o vibraţie pe care o primesc înapoi din partea publicului şi care practic îmi oferă forţele necesare de a continua. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de carieră muzicală şi mă consider un om norocos şi fericit, care poate da din preaplinul său. Nu am avut niciodată în vocabular cuvântul vedetă şi încerc să ajut tinerii talentaţi pe cât de mult tot”, încheie Magda această incursiune într-o lume mai puţin cunoscută şi aproape deloc mediatizată în timpurile noastre.

Rămân uşor uimită, dar şi încântată de faptul că în ciuda represaliilor faţă de acest fenomen artistic, cel al folkului, există spirite tinere care îl menţin. Aflu despre eforturile Magdei Puskas de a face cunoscute generaţiilor actuale muzica şi poezia, de a transmite frumosul aşa cum mulţi tineri odată l-au perceput şi apreciat. Iar mesajul Magdei este unul adresat sufletelor: „Folkul este o poezie, care îţi creează un sentiment, ce te determină să gândeşti şi să simţi lucrurile în profunzimea lor”.

Sursa:

 http://www.cotidianul.ro/mass-media-nu-ne-iubeste-emisiunile-folk-sunt-tot-mai-putine-iar-noi-nu-avem-acces-la-tineret-189229/