.jpg)
Se întorc păsările călătoare
Se
intorc pasarile calatoare, intruchipari ale sufletelor stramosilor, se
intorc la cuiburile lor purtand “primavara pe aripi”. Se spune ca,
atunci cand ajung in sate, pasarile calatoare striga din inaltul
cerului, vestind taranii sa iasa la plug. In Calendarul Popular, zilele
“care trec peste numarul de 12″ se numesc Zile Imprumutate si poarta
nume de pasari: prima zi – a sturzului; a doua zi – a mierlei; a treia
zi – a cocostarcului; a patra – a ciocarliei; a cincea – a cucului, a
sasea – a randunelelor, a saptea – a “cucoarelor”… Am ales cateva dintre
cele mai frumoase legende si povesti despre pasarile calatoare,
mesageri ai binelui, fericirii si sperantei, simbol al renasterii
ciclice a naturii la romani.
Legenda cucului
“Cucu a fost fiul unui imparat care domnea departe in apus. Si mai
avea un fecior imparatul acela. Pe langa alte bogatii, avea el si mult,
mult pamant. Cand ajunse imparatul la batranete si sta pe patul de
moarte, ii sfatui el pe ficiori cum sa imparta pamantul. Dar
neascultandu-l, incepura ei a se certa. Tatal lor ii blastama,
zicandu-le: «Pasari sa va feceti si niciodata sa nu va intalniti, in
vecii vecilor. Si unul sa ramaie aici, celalalt sa mearga la rasarit.
Apoi sa va strigati unul pe altul pana la moarte si oauole voastre sa le
cloceasca alte pasari si blestemati sa fiti!».” (Lucian Costin –
Legende, Timisoara 1927).
Povestea cocostarcului
“Zice ca Dumnezeu a fost strans toate dihaniile si le-a pus in doua
lazi si le-a dat la un om si la o femeie sa le duca si sa le arunce in
apa, ca sa fie oamenilor bine pe lume. D-apoi, daca tot femeia… a fost
de la inceput pricina ca a gresit omul si va fi cat va trai! Ea a zis: –
Omule, oare ce ne-a dat Dumnezeu sa ducem in lazile acestea? Poate-s
bani, ian hai sa cautam! A deschis lada ei si au iesit jinganiile afara,
da a lui a aruncat-o in apa. Si Dumnezeu, pentru ca n-au ascultat, i-a
facut cucostarci. Si sa te uiti de departe cand ii vezi, ca parca-s
femei; in sus au camesi albe, da in jos catrinta, ca femeile.” (Elena
Niculita-Voronca – Datinile si credintele poporului roman adunate si
asezate in ordine mitologica, Cernauti,1903)
Randunica
“Zice ca Sfanta Duminica a avut odata o servitoare. Si mergand ea
intr-o zi la biserica, a lasat pe servitoarea sa acasa ca sa-i faca de
mancare, precand se va intoarce. Si cand s-a pornit ea la biserica zise
servitoarei sale sa potriveasca astfel bucatele ca sa nu fie nici prea
calde, nici prea reci, ci numai cum is bune de mancat. Servitoarea, cum a
iesit Sf. Duminica din casa, s-a si apucat de fiert bucatele. Insa ea,
dupa ce le-a gatat de fiert, a uitat sa le puie din buna vreme ca sa se
raceasca, ci ea le puse in pripa cu putin mai inainte de a se intoarce
Sf. Duminica de la biserica, si asa bucatele, din pricina aceasta, n-au
putut sa fie, dupa cum a spus Sf. Duminica. Sosind acum Sf. Duminica
acasa si punandu-se la masa, n-a apucat a imbuca bine din bucate, cand
s-a si fript, dar stii… colea… cum se cade. Si frigandu-se s-a maniat si
a inceput a blestema si a zice: – Daca nu mi-ai facut tu pe plac si pe
cheful meu, sa te prefaci in pasare si sa imbli de azi inainte arsa si
fripta prin locurile si tarile unde va fi arsita cea mai mare, cum m-am
fript si m-am ars si eu acuma! Si cum a rostit Sf. Duminica cuvintele
acestea, servitoarea deodata s-a prefacut intr-o Randunica si a zburat
in lume. Si fiindca Sf. Duminica a blestemat-o sa imble arsa si fripta,
de aceea isi face ea cuibul sau prin podurile caselor unde e caldura cea
mai mare, si tot de aceea petrece ea numai prin tarile acelea, unde
sunt caldurile si arsitele cele mai mari.” (S.Fl. Marian – Ornitologia
poporana romana, Cernauti 1883)
Sursa:
http://radioenigmaromania.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu