.jpg)
Ștefania Iacob, un copil într-un glas de om mare
Plăcerea
de a primi un album lansat de un copil e mare. Te gândești cu un zâmbet
discret la glasul candid, la inocența versurilor, la căldura sufletului
care emană prin versuri, prin voce.
Îl asculți de dragul lui mai întâi
pentru că ți se îndeasă nebunește imaginea bucuriei cu care ți l-a
dăruit, te gîndești apoi la efortul pe care dragii lui părinți l-au
făcut, pentru a-l lansa. N-ai, deci încotro! Îl asculți. Și-ți faci
propriile păreri.
Ce te faci însă când același album
primit de un copil, poate mai mare decît cel de-o șchioapă, te
surprinde? Mi s-a întâmplat asta și recunosc că am avut senzația unui
om mare, ascultând cap-coadă, fiecare piesă, fiecare poezie a celor 10
cântece sublime. Folkul e sublim prin însăși natura lui și nu oricine
are glas să accentueze sublimul acestui gen.
Ei, da, vorbesc aici de o tînără de doar
14 ani, pe numele ei, Ștefania Iacob, cu câteva premii la activ. Dar nu
premiile sunt importante, aici și acum, ci sensibilitatea glasului cald
care te duc cu gândul vrând-nevrând la regretata noastră Tatiana Stepa.
Cântă de la ea și are ceva din tragismul cântării ei!
Are, la cei 14 ani ai ei, puterea de a
transmite povara tristeții oamenilor mari și asta nu e puțin lucru
pentru un copil până la urmă. Versurile unor poeți cunoscuți ca Sorin
Poclitaru, Spiridon Popescu, Adrian Păunescu, Ioan Voicu etc, cântate de
ea te pun pe gânduri, te așează, îți modifică starea și, repet, asta
pentru un copil, chiar și ceva mai mare, nu-i o banalitate.
E un album pentru prieteni fără
pretenția deci a drepturilor de autor, dar e construit cu suflet, cu
candoare, cu dorință. Și mai e ceva, dincolo de creațiile compuse de
Valentin Moldovan (“Balada filgerată de vânt”, mai cunoscută ca “Rău mă
dor ochii mă dor”), Doina și Ion Aldea Teodorovici (“Noaptea marii
beții”), Tatiana Stepa (“Soarta de femeie”), Camelia Rădulian (“Femeie
de lut”), Emeric Imre (“Sfanta noapte de Crăciun”), discul acesta
conține și trei compoziți proprii ( “Doamne, dacă-mi ești prieten”, pe
versurile lui Spiridon Popescu, “Când ninge” și “Dă-mi un semn”, ambele
pe versurile lui Sorin Poclitaru). Iată, deci cum folkul a transformat
un copil într-un adolescent cu aspirații înalte, cu idei mature, cu
gânduri îndrăznețe, cu idealuri mari. Iată, deci un copil într-un glas
de om mare! Și totuși n-aș încheia fără să spun că a are deja două
trofee din care unul primit la Mizil de la Nicu Alifantis și poartă
numele artistei pe care o cântă des, Tatiana Stepa și încă un premiu la
fel de important, Premiul “Tatiana Stepa” obținut la Festivalul Om Bun
de la București.
Sursa:
http://www.topromanesc.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu