Încep să cred că toamna mi-e surată
Velicu Marilena
Încep să mor secundă cu secundă
Când ploile de toamnă mă inundă,
Respir mai rar că nu mi-e necesar
Atâta aer trist în piept, hoinar.
Încep să fiu o umbră fără umbră,
Privirea mea, o prelungire sumbră,
Acum când toamna rugineşte iar
Cuvintele-mi sunt foi de calendar.
Încep să cânt un cântec fără note,
Şi-s rece ca un fluviu fără flote,
Covor de frunze ţese toamna azi,
Eu caut nemurirea printre brazi.
Încep să umblu singură prin beznă,
Cu dorul spintecat până la gleznă,
Un ultim trandafir, splendoare roz,
Adună toamnele-ntr-un cald siloz.
Încep să plâng cu ploile odată,
Ascunsă în batista viu brodată,
Şi-n ceaţa dimineţilor sunt eu
Fărâmă din preaplinul curcubeu.
Încep să cred că toamna mi-e surată,
Că-i simt arcada ochiului curată,
Eu, frunză coaptă legănată-n vânt,
Ea, gândul amorţit într-un cuvânt.
Încep să cred că toamna mi-e surată
Încep să mor secundă cu secundă
Când ploile de toamnă mă inundă,
Respir mai rar că nu mi-e necesar
Atâta aer trist în piept, hoinar.
Încep să fiu o umbră fără umbră,
Privirea mea, o prelungire sumbră,
Acum când toamna rugineşte iar
Cuvintele-mi sunt foi de calendar.
Încep să cânt un cântec fără note,
Şi-s rece ca un fluviu fără flote,
Covor de frunze ţese toamna azi,
Eu caut nemurirea printre brazi.
Încep să umblu singură prin beznă,
Cu dorul spintecat până la gleznă,
Un ultim trandafir, splendoare roz,
Adună toamnele-ntr-un cald siloz.
Încep să plâng cu ploile odată,
Ascunsă în batista viu brodată,
Şi-n ceaţa dimineţilor sunt eu
Fărâmă din preaplinul curcubeu.
Încep să cred că toamna mi-e surată,
Că-i simt arcada ochiului curată,
Eu, frunză coaptă legănată-n vânt,
Ea, gândul amorţit într-un cuvânt.
Velicu Marilena
Încep să mor secundă cu secundă
Când ploile de toamnă mă inundă,
Respir mai rar că nu mi-e necesar
Atâta aer trist în piept, hoinar.
Încep să fiu o umbră fără umbră,
Privirea mea, o prelungire sumbră,
Acum când toamna rugineşte iar
Cuvintele-mi sunt foi de calendar.
Încep să cânt un cântec fără note,
Şi-s rece ca un fluviu fără flote,
Covor de frunze ţese toamna azi,
Eu caut nemurirea printre brazi.
Încep să umblu singură prin beznă,
Cu dorul spintecat până la gleznă,
Un ultim trandafir, splendoare roz,
Adună toamnele-ntr-un cald siloz.
Încep să plâng cu ploile odată,
Ascunsă în batista viu brodată,
Şi-n ceaţa dimineţilor sunt eu
Fărâmă din preaplinul curcubeu.
Încep să cred că toamna mi-e surată,
Că-i simt arcada ochiului curată,
Eu, frunză coaptă legănată-n vânt,
Ea, gândul amorţit într-un cuvânt.



.jpg)






















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu