.jpg)
OLIVER şi spectacolul vieţii
Omul special al acestei zile este Oliver Popa, unul dintre cei mai tineri tenori români. Poate mulţi dintre voi aţi citit sau auzit că le-a fost profesor de muzică puştilor din Lala Band şi că a îndrumat multe vedete pe care le vedeţi la televizor. Eu vă mai spun că e un interlocutor încântător şi un artist talentat şi cultivat, care a urmat inclusiv cursuri de farmacie. Aşa că sunteţi pe mâini bune, indiferent că mergeţi la ore de canto sau dacă veţi avea ocazia să îl urmăriţi pe scenă. Şi cum fiecare lucru tind să cred că vine la momentul potrivit, acum Eurovision este marea lui provocare.
Dacă nu te-aş fi cunoscut aş fi gândit că tenorii sunt mai în vârstă…
Toată lumea când aude de tenor se gândeşti la o vârstă mai înaintată. Aceasta este părerea generală, pentru că durează foarte mult să-ţi clădeşti o carieră, deşi tenor eşti propriu-zis de când te naşti. După ani şi ani de încercări reuşeşti să te faci cunoscut. Din acest motiv oamenii asociază opera şi artiştii lirici cu persoane trecute de vârsta a doua şi trecute şi de câteva kilograme în plus.
Crezi?
Da. Pentru toţi, tenorul trebuie să fie mic şi burtos, iar soprana principală mai înaltă decât tenorul, de obicei ea îl ia în braţe pe el, nu invers, şi, bineînţeles, şi ea foarte dotată din toate punctele de vedere. Dar, lucrurile acestea se mai schimbă. Pe plan mondial se promovează tot mai mult artiştii tineri şi se pune accent pe apariţie. Când te duci la operele mari din lume vezi pe scenă adevărate modele. Partea mai puţin bună este că a ajuns să fie ales modelul în detrimentul calităţilor vocale.
Mulţi spun că suntem o ţară de artişti. Când a început să devină pregnantă dorinţa ta de a urma această cale?
A fost mai degrabă visul mamei mele. Întotdeauna şi-a dorit să devină artistă şi este şi în prezent, în sensul că în casă toţi suntem artişti. (râde) Dacă ascultă un spectacol de operă la televizor cântă părţi din spectacol. Ea şi-a petrecut tinereţea în Moldova, la Iaşi, unde a făcut şi Facultatea de Farmacie. Au fost alte vremuri şi nici nu a fost susţinută de familie. Lucru pe care îl spun şi părinţilor în ziua de astăzi. Dacă ai un copil cu un anumit talent, susţine-l cu adevărat.
Şi ea te-a susţinut pe tine!
Exact. Odată cu Revoluţia ne-am mutat la Bucureşti, am avut şi alte oportunităţi decât în alt oraş din ţară şi am început să merg la Palatul Copiilor, în clasele primare. Apoi am urmat liceul ”Dinu Lipatti” şi visam să fac canto. În clasa a noua am început să mă formez ca artist liric şi au urmat concursuri, premii câştigate, a fost o perioadă plină şi foarte frumoasă. Încununarea acestor studii a fost licenţa în cadrul Conservatorului, la clasa celebrei soprane Prof. dr. Silvia Voinea.
(Romeo şi Julieta)
Cât s-a lăsat aşteptată participarea ta într-un spectacol de anvergură?
Prima mea colaborare artistică a fost în cadrul Operei Comice pentru copii. Eram la facultate în anul doi. Am avut acolo două spectacole: ”Bastien si bastienne” şi ”Cantata cafelei”. Am jucat cu casa închisă. A fost greu pentru că, se ştie, lucrul cu copiii e mai dificil. Ei îţi vorbesc în timpul spectacolului, te întreabă dacă au vreo nelămurire, urcă pe scenă. Partea bună este că după aceea mi s-a părut totul mult mai uşor. Apoi, la master, am început colaborarea cu Teatrul Naţional de Operetă din Bucureşti în ”Romeo şi Julieta”. După câteva luni de casting şi sute de candidaţi am fost distribuit în rolul lui Tybalt. A fost prima mea experienţă pe o scenă lirică, într-un show cu adevărat de anvergură. Apoi au urmat ”Silvia”, ”Broadway Bucureşti”. Eu sunt fascinat de musicaluri!
(Romeo şi Julieta)
(O noapte furtunoasă – spectacol UNMB Univestitatea Naţională de Muzică Bucureşti)
Dar ai urmat cursuri de farmacie? Fă-mă să înţeleg…
Da… Ce legătură are canto cu pastilele? N-am fost în nicio depresie, să ştii! (râde) Sunt perioade şi perioade, inclusiv incertitudinea unui loc de muncă. În artă azi eşti, mâine nu mai eşti, aşa că am decis să mă îndrept şi spre o altă direcţie. Având exemplul mamei m-am gândit că n-ar strica să mă specializez şi în altceva. Am lucrat 3 ani într-o farmacie, a fost o altă perioadă foarte interesantă, după care, ca o rază de soare, a apărut Crina în viaţa mea. Celebra Crina Mardare, fosta componentă a trupei Sfinx Experience care avea şcoala ei de muzică şi a decis să se extindă. Avea deja alături două colege de-ale mele şi iată că sunt cinci ani de când formăm o echipă profesionistă. A fost, este şi va fi un loc în care merg zi de zi cu mare plăcere.
(Cu Crina Mardare la şcoala de muzică)
Te identifici cu ideea conform căreia călătoriile sunt investiţii care te îmbogătesc?
Da. Spiritual şi sufleteşte, cu siguranţă. Ador să-mi petrec timpul liber mergând în străinătate, pe de-o parte să vizitez şi pe de alta să mă culturalizez. Un gadget sau un alt lucru material nu mă împlineşte ca o excursie în care merg să văd oraşe pline de istorie şi spectacole extraordinare. De fiecare dată mă întorc alt om şi consider că investesc în mine.
În ce oraşe ai fost?
Marea majoritate a Europei. Primul oraş pe care l-am vizitat a fost Viena, de care m-am îndrăgostit şi în care m-am întors cu drag de fiecare dată. Continuând cu Munchen, Stuttgart, Paris, Barcelona şi culminând cu oraşul vieţii mele, Londra. Este magnific! Londra mă împlineşte atât personal, cât şi profesional. Personal, am găsit acolo acea linişte, lejeritate, libertate, pe care nu le-am perceput în alte locuri din Europa. Iar profesional, a fost de fapt şi scopul principal pentru care am mers acolo, să văd spectacolul vieţii mele, care se joacă în această parte de lume numai la Londra. A fost cea mai mare bucurie când mi-am achiziţionat biletul de avion şi cel de spectacol, în rândul întâi, la ”Fantoma de la Operă”.
(The Phantom of the Opera)
”Fantoma de la Operă” e spectacolul vieţii tale?
Da, povestea mi se pare extraordinară, iar muzica este atât de frumoasă încât nu pot exprima în cuvinte. M-am regăsit atât de mult în personajul principal încât am văzut de nenumărate ori atât filmul, cât şi spectacolul, cunosc toate replicile şi de fiecare dată când merg la Londra a devenit o tradiţie să merg şi la ”Fantoma de la Operă”. Apoi, în fiecare seară merg la alte spectacole. Şi asta se întâmplă cam în toate destinaţiile. Dar, îţi spun, dacă o să joc vreodată într-o premieră la Londra sau la New York în ”Fantoma de Operă”, după aceea pot să mor fericit. Ar fi cea mai mare împlinire a vieţii mele!
Participi la Eurovision?
M-am înscris la Eurovision, Doamne Ajută sper şi cu succes. În afară de musicaluri, care mi s-au părut întotdeauna a fi legătura între partea clasică şi cea uşoară a muzicii, m-a pasionat şi genul pop. Un gen nu-l exclude pe celălalt, dimpotrivă, consider că în acest fel pot ajunge la sufletul mai multor oameni. M-am înscris cu două piese, una dintre ele mi-a fost trimisă de un producător din Spania şi sper că măcar una dintre ele va trece de prima preselecţie şi va putea fi prezentată publicului larg în show-urile televizate. Este clar că e foarte dificil să câştigi finala naţională şi să reprezinţi România, dar speranţa moare ultima! (zâmbeşte)
OLIVER feat.Atelier – “WHEN WRONG IS RIGHT” [Official RADIO EDIT]2013
Credit foto: arhiva personală, Zoltan Lorencz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu