Festivalul Pescăresc „Delta din Carpați - Doripesco” va începe mâine, 04 septembrie, în Piața Sfatului din Brașov. Timp de trei zile Doripesco, organizatorul evenimentului, v-a pregătit un ospăț demn de cele mai exigente gusturi în domeniul culinar.
Patru maeștri bucătari vor găti zilnic preparate proaspete și delicioase. Pe lângă inegalabila saramură de crap, mititei sau chifteluțe din pește, veți putea încerca, în premieră, sărmăluțele pescărești, preparate după o rețetă originală. Printre noutățile acestei ediții se numără și diversitățile din păstrăv: vinegreta, ostropelul, sote-ul din păstrăv cu spanac, file de păstrăv cu sos de măsline sau aperitivul din păstrăv cu fulgi de migdale.
Evident, nu vor lipsi nici bunătățile tradiționale, cunscute deja pe piața românească și internațională, precum salata de icre de crap, pasta din păstrăv, bagheta Doripesco, zacusca din pește cu ciuperci, rulada pastravarului, batogul afumat sau Novacul Afumat din Țara Bârsei.
De la o așa petrecere nu puteau lipsi nici interpreții favoriți: Bosquito, Ducu Bertzi, Adrian Daminescu, Conexiuni, Trupa Coco, Ion de România, Sava Negrean Brudașcu sunt doar cățiva dintre invitații speciali ai evenimentului.
Așa cum „Starea de bine” se cunoaște după ARMONIA cu natura și cu tine însuți/însăți, veți avea posibilitatea să vă bucurați de cea mai nouă apă plată de pe piață: ARMONIA.
Iar pentru că un popor fără cultură nu are posibilitatea să evolueze, i-am invitat alături de noi pe cei din Clubul Rotary Kronstadt Brașov, pentru a susține împreună Prima Școală Românească.
Așadar, nu ratatați acest festival! Ca să vă convingeți că merită, consultați mai jos programul Festivalului Pescăresc „Delta din Carpați – Doripesco”:
Vineri - 04.09.2013
16.30 – Deschiderea Festivalului
17.00 – 18.00 - Concert Atomic
18.00 – 18.30 - Concursuri
18.30 – 19.30 - Concert Trupa Coco
19.45 - 20.30 - Concert Ducu Bertzi
20.45 - 22.00 - Fotbal (Ungaria-Romania)
Sâmbătă – 05.09.2013
11.00 – Deschiderea programului
11.00 – 19.30 - Concursuri
19.30 – 20.30 - Concert Adrian Daminescu
20.30 - 21.00 - Tombola
21.00 – 22.00 - Concert Conexiuni
22.00 - 23.00 - Concert Bosquito
23.00 - Show laser

Duminică – 06.09.2013
12.00 - Deschiderea programului (zi de folclor)
11.00 – 19.30 - Concursuri şi program de muzică şi dans (ansambluri folclorice)
19.30 – 20.30 - Concert Ion din Romania
20.30 - 21.30 - Concert Sava Negrean Brudascu

Vă așteptăm cu mult drag și vă dorim poftă bună, distracție plăcută și multă ARMONIE!

.jpg)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu